mediatarget.ro
Recenzie revista Galileo nr.4 – 2012
Recenzie revista Galileo nr.4 – 2012 (Editura Millennium Books). Achiziţionată la Târgul de carte Final Frontier II – 2012, revista “Galileo” a fost o surpriză foarte plăcută: pe lângă preţul foarte mic în comparaţie cu numărul de pagini (ne-a costat doar 12 lei, la 224 pagini), ne-a delectat cu un sumar foarte bine alcătuit, bogat în povestiri fantasy şi ştiinţifico-fantastice. Dintre autorii străini ştiam dinainte doar de Kim Stanley Robinson, iar dintre cei români doar de Oliviu Crâznic (autorul romanului gotico-vampiric “…şi la sfârşit a mai rămas Coşmarul”, care ne-a acordat acum ceva timp şi un interviu) şi de Aron Biro, pe care îl cunoaştem din antologia “Steampunk”. Aceasta însă nu ne-a împiedicat să descoperim cu bucurie poveştile celorlalţi.