upz.ro
Niciun cui împotrivă | UPZ.Ro
Cunoscuţi şi apreciaţi pentru elegenţa şi feminitatea lor încă de la debutul lor în fashion, pantofii stiletto s-au bucurat de una dintre cele mai longevive cariere ale pieselor de încălţăminte. Deopotrivă femeile şi barbaţii le-au recunoscut, în egală măsură, virtuţiile estetice şi, în special, pe cele senzuale. Inspiraţi de forma unui pumnal foarte subţire folosit în scopuri nu la fel de nobile ca frumuseţea pe care o slujesc aceşti pantofi, pantofii stiletto au devenit o emblemă pentru feminitate şi o marcă a bunului gust şi a eleganţei. Dacă la începuturi nu toate femeile îşi permiteau o asemenea pereche de încălţări, fiind accesibile doar starurilor şi celo înstărite, încet-încet au ajuns să facă parte din colecţia tuturor femeilor pentru care eleganţa înseamnă încă feminitate. Modele de pantofi stiletto pentru toate gusturile Ceea ce a consacrat aceşti pantofi a fost, evident, forma şi lunginea tocului care alungesc piciorul purtătoarei şi conferă graţie mersului. Dacă privești în urmă, vei vedea că purtarea acestor pantofi stiletto a fost văzută ca un lucru aproape miraculuos pentru că te condiţionau, efectiv, să fii feminină, atrăgătoare şi senzuală. Încălţarea lor te transforma automat într-o apariţie fermecătoare al cărui mers de felină întorcea toate privirile. Din acest motiv...