scriptura.info
Ziua 281, Ezechiel 45-46 și Ioan 19 | Scriptura.info
Ezechiel 45 și 46 continuă să descrie Templu din vedenia lui Ezechiel împreună cu măsurătorile lui, dar și cu felul cum trebuiau practicate jertfele, în special jertfele pentru popor și jertfele împăratului. Cine intra pe o poartă a Templului trebuia să iasă pe alta, astfel încât să nu dai înapoi înaintea Domnului. Ioan 19 prezintă judecarea lui Isus de către Pilat și mulțimea dezlănțuită a lui Izrael, instigată fiind de mai marii lor să ceară răstignirea nazarineanului. Isus este răstignit având deasupra capului scrisă vina Sa, vină ce avea să fie umilința poporului iudeu. Împăratul Iudeilor, și Mesia era răstignit sub ochii lor și ei nu înțelegeau nimic. Ba mai mult, îi forțau mâna să se dea jos de pe cruce, dacă e Fiul lui Dumnezeu. Vor vedea pe cine au străpuns răsună însă peste veacuri, chiar până la noi. Ajute-ne Domnul să renunțăm la sulița cu care străpungem trupul lui Isus și să ne pocăim cerând iertare prin jertfa Sa. Ascultă mai multe în episodul podcast de astăzi.