loveisaname.com
Rețetă pentru a ne restabili după o suferință din dragoste, fără a ne moleși ca o clătită | Love is a name
Prima etapă: luați o suferință din dragoste și aveți grijă să stabiliți cu exactitate dacă a căpătat forma unei suferințe din dragoste–pasiune sau a unei suferințe de atașament. Într-adevăr, rețeta va fi un pic diferită în funcție de natura specială pe care a dobândit-o acest ingredient desigur esențial. A doua etapă: faceți din această suferință din dragoste o poveste și profitați de acest prilej pentru a vă exprima emoțiile. Procedând astfel, vă veți activa aptitudinea pentru nararea de sine și, în același timp inteligența emoțională. Emulsionarea uneia și a celeilalte sau, mai exact, emulsionarea uneia prin cealaltă, va da naștere unui amestec omogen ce va servi drept bază pentru travaliul pe care îl veți efectua asupra propriei persoane. Apoi, lăsați totul să fiarbă înăbușit, ruminându-l în interiorul dumneavoastră, sau încălziți amestecul povestindu-l cuiva. Nu contează modul de coacere ales. Important aici este să ajungeți la o temperatură care nu degradează ingredientele