enemtoiu.com
31 – Gânduri – play
Îmi amintesc de mine în urmă cu vreo 10 ani, pe când încă îmi juleam coatele pe băncile facultății și mă luptam să-mi dezvolt cariera profesională la cel mai cool job din lume (așa credeam eu la momentul acela, defapt încă cred asta 😊)). Eram visătoare și încercam să-mi proiectez un viitor pe termen lung cât se poate de perfect. Tot cam pe atunci dădeam viață primelor articole de blog și tot cam atunci credeam că voi scrie toată viața pentru cele mai renumite ziare locale. Credeam în iubire la prima vedere și credeam că oamenii sunt sinceri și binevoitori. E drept atunci chiar simțeam că trăiesc cele mai minunate momente din viață și că nu e nimic ce ar putea să-mi distrugă starea. Dupa studenție am plecat într-o continuă aventură de vreo 5 ani în găsirea comorii cu bănuți de aur, credeam că banii sunt cei mai importanți și că dacă nu ai bani nu exiști. Am renunțat treptat la micile hobby-uri care îmi umpleau sufletul de bucurie și m-am îngropat într-o continuă muncă, departe de jurnalism și departe de scris. Încercam probabil să demonstrez ceva, cuiva. Încercam să ies în evidență și de fiecare dată îmi luam țeapă. Treptat m-am pierdut pe drum și nu reușeam să mai regăsesc acea pace interioară. Primeam parcă dezamăgiri după dezamăgiri și pierdusem cu totul controlul. Atunci a fost momentul în care am luat decizia să fug, efectiv să fug de viața mea, de casă, de prieteni, de mine. …un nou început Am renunțat la apartamentul în care locuiam, mi-am trimis toate lucrurile și mobila la Brăila, unde locuiesc parinții mei, iar eu m-am mutat în sufrageria unei bune prietene. Mutarea urma să fie temporară, deoarece îmi pregăteam plecarea definitivă în afara țării. Speram la un nou început, ca și cum dacă aș pleca din locul meu m-aș naște pentru a doua oară și aș face totul diferit. Plecarea n-a avut loc, însă schimbarea da. Am înțeles atunci că nu pot să plec fără mine și că nici nu pot arunca la gunoi într-un sac negru 27 de ani de viață. Oriunde aș fi plecat era necesar să merg și eu, cu tot cu cei 27 de ani ai mei. Așadar am cunoscut acceptarea. M-am acceptat pe mine exact așa cum mă simțeam, cum eram , cum gândeam și mi-am făcut pentru prima oară promisiuni mie însămi. De această dată m-am ținut de promisiuni. Au urmat apoi ani de fericire maximă, de împliniri, de curaj, de dezamăgiri, de tristețe și de depresie. Am depășit momente grele, dar utile. Am făcut alegeri fără regrete și am continuat să-mi ofer emoții 😊. Astăzi stau față în față cu mine și mă bucur de tot ceea ce sunt. Am învățat despre mine, am experimentat cu mine și m-am ales pe mine. Știu că în tot acest timp am căutat iubirea oamenilor și am exagerat oferindu-le prea mult, i-am sufocat, i-am dezamăgit, dar i-am iubit și încă îi iubesc. Ceea ce uitasem de fapt să fac, era să mă iubesc și pe mine. Așadar, astăzi, în dar de ziua mea, îmi dăruiesc iubire, fericire și-mi doresc sănătate, nimic mai mult. Să fiți binecuvântați, vă iubesc, vă mulțumesc!