smarandavornicu.ro
Şuviţe care nu îţi scot peri albi | SMARANDA
Hai să fim sincere: fiecare dintre noi are la activ cel puţin o experienţă traumatică legată de coafură şi păr. Fie o tunsoare, fie o culoare prost alese, pe care ne-am încăpăţânat să le încercăm, cu toate că voci raţionale din jurul nostru au încercat să ne tempereze. Ce a urmat? Ştim bine: acele zile în care îţi vine să umbli cu o căciulă îndesată pe cap, deşi e luna mai. Acele dimineţi de coşmar, când te trezeşti şi ajungi în faţa oglinzii din baie. Iar acolo, şoc şi groază, nu doar că nu te mai recunoşti, dar te şi sperii de arătarea pe care o vezi! Şuviţele (fie ele highlights = şuviţe mai deschise la culoare decât nuanţa naturală sau lowlights = şuviţe mai închise la culoare decât nuanţa naturală) sunt una dintre cele mai discrete, dar fermecătoare modalităţi pentru a-ţi împrospăta look-ul, fără riscurile şi aventurile descrise puţin mai sus. Mai ales acum, când vine vara, câteva tuşe de lumină şi umbră bine plasate în pletele tale vor sugera că te-ai bucurat din plin de soare. În plus, puţină cercetare preliminară şi, eventual, o discuţie pe această temă cu stilistul tău te vor scuti de regrete şi zbateri. Cum spuneam, scopul iniţial al şuviţelor a fost acela de a face părul să arate ca şi cum ar fi fost decolorat în mod natural de soare. Tehnicile şi produsele actuale permit însă o gamă mult mai largă de efecte – începând de la o schimbare subtilă, aproape invizibilă, care să îţi contureze ovalul feţei şi să îţi pună în evidenţă anumite trăsături, ajungând până la secţiuni de culoare late sau blocuri de culoare, pentru un efect dramatic. Dacă până acum nu ai îndrăznit să încerci să îţi faci şuviţe, iată câteva recomandări care vor face mult mai uşoară şi reuşita tranziţia de la nuanţa actuală la o coloraţie complexă. Porneşte întotdeauna de la culoarea naturală şi gândeşte-te cât de mare vrei să fie contrastul acesteia cu şuviţele. Blondă, şatenă, brunetă sau roşcată – orice culoare naturală poate fi bază pentru şuviţe. În cazul în care tenul tău este deschis la culoare, orice nuanţă de şuviţe va arăta bine. Dacă pielea are o tentă roz, evită nuanţele puternice de roşu sau blond aurii, preferă-le pe cele reci, cenuşii, pentru a neutraliza coloraţia tenului tău. Dacă ai pielea măslinie, rămâi la o nuanţă de bază închisă, cu şuviţe în nuanţe de roşu şi castaniu. Evită şuviţele dacă ai părul mai scurt de câţiva centimetri – pe măsură ce rădăcinile vor creşte, şuviţele vor începe să arate ca petele unui leopard. Dacă ai părul lung, dispune şuviţe subtile în special în jurul feţei – acestea îi vor da luminozitate. Cu câteva zile înainte de a-ţi face şuviţele, aplică un tratament intensiv care să repare şi să hidrateze firul de păr. În ziua dinainte, spală părul cu un şampon clarifiant, mai ales dacă obişnuieşti să mergi la piscină sau dacă foloseşti multe produse de styling. Nu şampona niciodată părul chiar în ziua în care îţi faci şuviţele! Nu încerca să îţi faci şuviţe dacă ai folosit henna cu mai puţin de un an înainte. Evită să înoţi în piscină sau în apă de mare câteva zile după ce ţi-ai făcut şuviţe – culoarea acestora s-ar putea modifica. Pentru un efect natural şi elegant, încearcă o combinatie a două nuanţe diferite de şuviţe – una cu două tonuri mai deschisă decât culoarea ta naturală şi una cu două tonuri mai închisă. Înainte de a folosi orice decolorant sau vopsea pentru păr, testeaz-le pe o suprafaţă mică de piele, în spatele urechii – vei fi astfel sigură că nu eşti alergică. Pentru un rezultat de excepţie, mergi la un salon de coafură. Şuviţele vor fi spectaculoase şi unice – stilistul tău va folosi produse profesionale, va combina mai multe nuanţe şi va ştii să distribuie şuviţele astfel încât ele să îţi pună în valoare tenul, forma feţei şi tunsoarea. După ce ţi-ai făcut şuviţe, foloseşte un şampon şi un balsam special pentru păr vopsit. Firele din şuviţele decolorate sunt mai uscate şi dacă nu sunt îngrijite corespunzător, vor arăta mereu ciufulite şi ţepoase. Dacă în deceniile trecute tehnicile pentru realizarea şuviţelor erau puţine şi consacrate (cu ajutorul unei căşti sau cu folie de aluminiu), ultimii ani au adus o adevărată revoluţie în acest domeniu. În continuare, doar câteva dintre multele variante pe care le ai pentru un rezultat în pas cu tendinţele verii 2016: Balayage – tehnică de colorare dezvoltată în anii ’70 de marii coafori francezi, devenită extrem de populară, în ultimii ani, în întreaga lume. Părul este “pictat” liber (freehand, am putea spune), în funcţie de inspiraţia şi talentul stilistului, pentru o coloraţie personalizată. Primul său avantaj este acela de a se potrivi şi tunsorilor scurte, deşi oferă cele mai spectaculoase rezultate pe păr mediu său lung. În plus, nu există o linie clară de demarcaţie la rădăcină, aşadar nu te forţează să mergi la coafor atât de des (cu excepţia situaţiei în care ai multe fire albe). Se realizează, în general, cu o pensulă şi un fel de placă pe care se aşează şuviţa pe care se lucrează. Unii stilişti separă şuviţele cu vată sau folie, alţii preferă să le tapeze înainte de a le colora, pentru un efect cât mai natural. Babylights – sunt şuviţe extrem de fine, dedoarcateva fire, pornind de la rădăcini, pentru a îndulci efectul unei culori monobloc. Numele le vine, ai ghicit, de la felul in care arată părul copiilor mici, de până la 3 ani, cu toate acele mici diferenţe de culoare. Tehnică perfectă pentru cele care vor să aibă un aspect extrem de natural, fără a fi evident faptul că au fost la coafor. Arată grozav pe părul închis la culoare şi pe părul ondulat. Au un efect suprinzator de iluminare a tenului, chiar si cand eşti obosită. Sombré (adică Subtle Ombré) – un Ombré delicat, în care diferenţa de nuanţă între rădăcini şi vârfuri este discretă. După nebunia care a cuprins întreaga populaţie feminină a planetei la apariţia Ombré -ului, se pare că spiritele s-au mai calmat şi se revine la un gradient ceva mai natural, cam ca acela al surferilor care şi-au petrecut toată vară pe plajă. Recomandat pentru părul mediu şi lung. Bronde – adică o coloraţie aflată undeva, pe drumul dintre brunetă şi blondă. În limbaj tehnic, poate fi descrisă astfel: “deschiderea la culoare a anumitor secţiuni ale porţiunii de la suprafaţă (cea mai vizibilă) a părului cu produse decolorante de două concentraţii diferite”. Nu ai înţeles mare lucru? Nicio problemă – cum aceasta este exclusiv o tehnică profesională (nu ai cum şi nici nu e bine sa o încerci de capul şi pe capul tău, acasă), îi poţi povesti coloristului tău despre ea şi va ştii cu siguranţă despre ce e vorba. Bun, acum eşti înarmată cu aproape tot ce este de ştiut despre şuviţe şi despre ce aduce nou, în această privinţă, anul 2016. Ai la îndemână o schimbare de stil care să atragă toate privirile, fără a fi stridentă. Mai ai si opţiunea de a te apuca de surfing şi de a petrece toată vara la mare. În ambele cazuri, vei fi câştigătoare. Photos: colectiile Angelo Seminara, Jacques Dessange, Jean Louis David.