lauracosoi.ro
Lista cu ce ai nevoie pentru vacanta cu autorulota | Laura Cosoi
Am promis celor care m-au intrebat cum am organizat vacanta cu autorulota ca le voi povesti amanuntit. Dar inainte de aceasta, vreau sa lamuresc un lucru: cele doua saptamani in care am hoinarit prin tara cu "casa" dupa noi au fost superbe! Totusi e prima data in viata mea cand am o astfel de vacanta. Nu ma erijez in vreun specialist, ci vorbesc doar prin prisma acestei experiente. E adevarat ca ne-a iesit mai bine decat ne asteptam, iar strategia pe care am folosit-o a dat rezultate. Mai exact, am facut scenarii. Ne-am asezat si eu si Cosmin la masa si ne-am gandit cum va fi, in felul urmator: ne trezim dimineata, de ce lucruri avem nevoie? Si am inceput sa completam amandoi si sa notam: cafea, lapte, fulgi etc. Ce mancam la micul dejun? Am completat cu oua, branza, rosii, castraveti si altele. Am luat pe rand toate mesele zilei si am notat ce ne-am fi dorit sa mancam sau sa bem. Ne-am gandit ca la pranz vom dori ceva cald, supa sau ciorba si am notat ingredientele de care aveam nevoie, spre exemplu, bors pentru ciorba, dar si lamai, in caz ca se termina borsul si nu avem de unde cumpara. Pentru felul principal ne doream paste sau orez cu legume, tocanite, iar seara gratar, mancare la ceaun (gulas, spre exemplu). Am facut si o lista cu bauturi pentru noi si oaspeti, daca apar (am fost inspirati, pentru ca n-a fost zi fara prieteni la masa!). La final, lista noastra arata asa: Ingrediente de baza mancare autorulota - ulei, ulei masline, orez, fasole, cartofi, radacinoase, sare de Himalaya, miere, biscuiti fara zahar, covrigei, saratele, fructe uscate, fistic, alune, lamai, bors, zahar, paste, malai, faina, gris, piper. Lista mancare autorulota: oua, paine, unt, rosii, castraveti, ardei, ceapa, slanina, branza, iaurt, lapte, cascaval, cereale, fasole conserva, fructe multe, antipasto, sos rosii, carne garnita, masline, otet, lapte migdale, scortisoara, vanilie, fidea, dulceata. Lista bauturi: vin alb si rosu, bere, Prosecco, apa, apa minerala, cafea, ceaiuri, siropuri. Am luat la noi mancare perisabila si mancare neperisabila si, bineinteles, am mai cumparat si pe parcurs ce aveam nevoie, paine, spre exemplu. Cat priveste celelalte lucruri de care ai nevoie la drum, ne-am gandit astfel: Daca ploua ne trebuie: pelerine de ploaie, umbrele, cizme de cauciuc, covoras la intrarea in rulota sa nu aducem noroi in "casa"(pont primit de la Aylin si Bebe) , carlig de tractare, daca ramanem impotmoliti cu masina pe undeva. Daca e soare puternic: umbrela soare, ventilator, apa termala, stropitoare, sa ne jucam cu Rita si sa o ud pe picioare. Pentru probleme neasteptate de sanatate: medicamente, trusa de prim-ajutor, spray-uri contra insectelor. Alte ustensile si obiecte necesare: lanterne, topor, carbuni, cutit, fierastrau, galeata, mop si matura, lighean, rucsac pentru Rita si pentru drumetii, saci menajeri, servete si servetele, tacamuri si farfurii de unica folosita si de metal, pahare, cani, vase de gatit, aprinzatoare, asternuturi (3 schimbrui- cum Rita a avut indigestie ne-au folosit) , prosoape, fata de masa, scaune masa si masa pliabila, carucior pentru Rita, boxa muzica, incarcatoare, doua, trei boluri, detergent vase, burete, laveta, paturi, lada frigorifica, cosul de picnic, jocuri de societate (sah, remi), veioze pe baterie, generator, plasa mare Ikea, ceaun, fund de lemn, curatator legume, tirbuson, capac Prosecco, rucsac peintru drumetii, plasa tantari pentru carucior si husa ploaie, blender, sita, polonic. jucarii pentru Rita, bicicletele si suportul de bicicleta pentru Rita. Una peste alta, am avut la noi tot ce ne-a trebuit, mai putin pilota. Data viitoare o luam si pe aceea. Obiecte decor si atmosfera. E adevarat ca n-ai nevoie de cine stie ce obiecte de decor in natura, pentru ca ceea ce vezi in jur e coplesitor de frumos, dar eu mi-am dorit sa am: o carafa cu flori de camp pe masa, ghirlande cu becuri pentru iluminat seara, betisoare parfumate si lumanari. Cat priveste locatiile unde poti merge cu autorulota ai mai jos o lista cu campinguri din tara, desi noi am preferat varianta off camping. Sper ca informatiile acestea iti vor fi de folos si ca imi vei povesti si mie cum a fost in vacanta ta cu autorulota! Daca mi-a scapat ceva te invit sa completezi lista. :)a