zahar

Yesterday I got book mail! I ordered two copies of “Alice in Wonderland”. The blue one I will give to my little goddaughter. The other one is a special edition made by Zahar (brazilian editor) to celebrate 150 years of “Alice” publication. It’s one of the most beautiful editions I’ve ever seen, the original illustrations were collaged by a brazilian artist. When you flip the book, you have “Alice Through The Looking Glass” in the back. It’s amazing!

Am cunoscut-o in liceu, o chema Anastasia, pe scurt, Ana. O fata inalta,cam pe la vreo 1, 65, cu ochi albastri si par negru.  Dupa o relatie de 3 ani, o relatie minunata, o relatie care m-a facut sa inteleg ce e iubirea, o relatie care mi-a deschis ochii, o relatie care m-a facut sa ma simt viu, am parasit-o fara sa-i dau vreo explicatie, desi am iubit-o enorm.

Dupa luni bune in care am stat singur, dupa luni bune in care am incercat sa-mi revin si  am avut o relatie, o relatie care a durat opt luni cu o fata foarte desteapta si independenta. Avea toate calitatile pe care un barbat si le-ar putea dori vreodata. Nu am putut sa o iubesc, niciodata nu am putut sa mai iubesc pe cineva in modul in care am iubit-o pe EA. Dupa relatia aceea nu am mai putut sa sarut, sa imbratisez sau sa tin la alta femeie.

Anii au trecut, iar eu am terminat facultatea si mi-am publicat cartea la care ma gandeam inca din liceu. Am avut succes, am devenit cunoscut, aveam bani, dar nu eram fericit, nu eram nici pe aproape.  Intr-o zi, dupa o sesiune de autografe am ajuns acasa si am inceput sa fac curat in biblioteca, iar atunci o hartie a cazut dintr-o carte veche si prafuita, am ridicat-o si am citit numarul de telefon care era scris pe ea. Il stiam pe derost, era numarul ei.  Care era posibilitatea ca dupa 15 ani ea sa aiba acelasi numar de telefon? Am sperat. Imi era teama sa sun. Doua zile am asteptat, m-am gandit, iar intr-un final mi-am facut curaj si am format numarul. Suna. Nu-mi venea sa cred ca suna. O voce firava imi raspunde si spune: „Stiam eu ca ma vei cauta intr-o buna zi”. Nu-mi venea sa cred. Apoi am stat ore in sir si am vorbit, ne-am povestit unul altuia ce am facut dupa liceu, la ce facultati am mers, ce relatii am mai avut si toate cele. Am fost distrus cand am aflat ca are o relatie.

Am continuat sa vorbim zilnic, ma suna dimineata, pe la ora 9, vorbeam in timp ce isi bea cafeaua, mereu i-a placut cafeaua, tare si fara zahar, in schimb eu, eu preferam sa beau ceai, cat de dulce se putea, iar apoi ea pleca la munca si eu ma ocupam cu ale mele urmand sa o sun pe la ora 5 cand se intorcea acasa. Acum locuia in Brasov, se mutase din Bucuresti, zicea ca s-a saturat de aglomeratie, de zgomote si de oamenii rai.  Am continuat asa luni, luni intregi, luni in care vorbeam la telefon de doua ori pe zi , asta pana cand s-a hotarat sa-mi faca o surpriza intr-o o zi super faina, prin iulie, ziua in care mi-a spus ca vrea sa ma vada si ca se indreapta spre Bucuresti. Am ramas blocat, nu am stiut ce sa spun sau ce sa fac. Imediat cum i-am inchis telefonul mi-am luat un tricou negru pe mine, m-am indreptat spre cea mai apropiata cofetarie si i-am cumparat prajitura ei preferata, era genul de persoana careia nu ii placeau florile si dulcegariile, dar care adora dulciurile.

Am asteptat-o in locul in care ne intalneam mereu in liceu, in locul in care ne-am sarutat prima oara, locul in care i-am dat sa asculte The doors prima oara, locul in care am scris de sute de ori numele noastre si locul in care ne-am jurat de mii de ori iubire eterna. Am asteptat-o 15 minute, parca trecuse o vesnicie. Dupa cele 15 minute de asteptare o vad indreptandu-se spre mine, am impietrit. Era asa frumoasa. La fel de frumoasa ca atunci cand am cunoscut-o . Inima imi batea din ce in ce mai tare. S-a oprit in fata mea, nu a scos niciun cuvant. Ma privea in ochi. S-a uitat la mine asa si eu la ea cam vreo 5 minute, apoi i-am spus „Buna, mi-ai lipsit!”. Lacrimile au inceput sa ne curga siroaie, am strans-o tare in brate si am sarutat-o pe frunte. Dupa ceva timp, i-am dat drumul,i-am atins fata  si am continuat sa ma uit la ea, i-am spus cat e de frumoasa, i-am spus cat de mult mi-a lipsit si ca nu am putut sa iubesc pe nimeni asa cum am iubit-o pe ea. Tot ce a putut sa-mi spun a fost „Atunci de ce dracu m-ai parasit asa?”. Nu am avut puterea sa-i raspund pe moment, dar m-am adunat si i-am explicat ca pe vremea aia nu eram destul de matur pentru ea, i-am explicat ca nu am vrut sa-si piarda vremea cu un pusti imatur care o putea rani enorm, asa ca am preferat, pur si simplu, sa plec si sa o las sa creasca, am sperat ca voi putea sa-mi gasesc fericirea in bratele altei persoane, dar nu a fost asa. I-am spus ca inca o iubesc si ca eu cred ca intr-o zi vom fi din nou ca inainte.

-Vreau sa te sarut, mi-a spus ea cu o voce tremuranda.

-Dar scumpo, nu ar fi moral, tu esti intr-o relatie, iar eu nu pot sa distrug ceea ce ai cladit alaturi de el..

-Dar ce e moral in ziua de azi? Noi doi nu suntem oameni, noi suntem sentimente si trebuie sa ne dam frau sentimentelor, nu?

In momentul acela am sarutat-o, ah, cat de mult mi-au lipsit sarutarile ei, erau diferite, erau calde, erau pline de iubire.

Dupa acea intalnire ea s-a desparit de acel barbat, s-a mutat la mine,iar dupa un an ne-am casatorit,am calatorit, eu am mai publicat o carte, cartea noastra, cu si despre povestea noastra de iubire, care a durat mult, foarte mult, ar fi durat si astazi daca nu ar fi fost nenorocitul ala cancer, cel care a luat-o de langa mine cand aveam cea mai mare nevoie de ea. Sunt sigur ca de atunci e zilnic cu mine, chiar daca nu mai e aici fizic, ii simt caldura, o simt in spatele meu cand ii duc pe nepoti in parc, inca o aud spunandu-mi „te iubesc” inainte sa adorm, o simt oriunde ma duc si continui sa le spun tuturor despre povestea noastra de dragoste.  Uneori o visez asa cum era ea, tanara, frumoasa, puternica, asa cum i-ar fi placut ei sa si-o aminteasca toti. Ea a fost o luptatoare, a fost o femeie buna, curajoasa si iubitoare, femeia care m-a facut sa fiu cine sunt azi, femeia care m-a invatat sa fac diferenta dintre bine si rau, femeia care mi-a schimbat viata, marea me iubire.

           Sunt sigur ca intr-o buna zi ne vom revedea, cat de curand, iubito, cat de curand…

și nu-mi spune mie ca nu va mai conta peste ani, când nu știu dacă am anii aceia, sau noptea de mâine și dimineața de după, ca să-mi ajungă sa simt un pic de bine in răul asta ce-mi dansează prin vene, precum un fluture cuminte, intr-o zi de primăvara târzie. căci s-ar putea sa nu mai fiu, sa nu mai trăiesc acel anotimp pe care l-an trăit atâta timp. și nu am timp sa aștept un timp menit să-mi fie al meu, când am doar timpul acesta cu soare și nori negri, cu ploaie și zâmbete șterse, cu inimi calde și priviri de gheata, ascunse sub masa.
pentru ca nu e timp pentru a aștepta un timp, pentru ca tot ce ai e acum, ora asta banala și dimineața trecută in care te-ai înecat cu ceai de mușețel turnat in graba. și dacă mai ai zile, mai ai și ziua de mâine, cu ploaie sau soare, cu bine sau rău, sau toate amestecate in același pahar de vin alb, ascuns sun pat.
și in seara asta mai ai timp de stat? de visat și așteptat la încă o zi cu soare, când la sfârșitul acelei zile, esti același om de ieri, îmbrăcat in alte haine și cu un strop de noroc, in alte sentimente calde.
și doar ca sa știi, cafeaua aceea uitată pe masa, avea gust de sare și-o urma de zahar, căzut de pe buzele tale calde.
—  19augustanonimat
6 Martie 2017, 6:50pm
Când fata grasă slăbește.

Anul popcorn-ului cu puține calorii și a gelatinei fără zahar, am consumat vitamina apei și vodkă, supraviețuind la liceu în timp ce ne complimentam reciproc golurile coapsei. 

Încercând diete pe care le-am găsit pe internet: țigări mentolate, mâncatul în fața oglinzii, donarea de sânge. Înlocuind mesele cu alte hobby-uri practice precum facerea unor coroane de flori, sau leșinatul. Întrebându-mă de ce nu mi-a venit menstruația de câteva luni, de ce micul dejun are gust de-a renunța sau de câte multe alte moduri mi-aș putea irosi timpul înainte să caut pe google caloriile pe care le are un pahar de suc, uitându-mă la America’s Next Top Model ca și cum ar fi evanghelia, stând dezbrăcată și gheboasă pe cântarul-sanctuar din baie, plângând deasupra unui castron de cereale cu ciocolată pentru că doar mă simt frumoasă când sunt flămândă. 

Dacă nu te recuperezi, ești pe cale de moarte. 

Când aveam vreo cincisprezece ani deja experimentasem în cabinetul unui doctor kilogramele în plus, în minus și obezitatea. Când eram mai mică, “grasă” era primul cuvânt pe care lumea îl folosea ca să mă descrie iar asta nu m-a deranjat până am descoperit că, de fapt, ar trebui. 

Când am slăbit, tatăl meu era așa de mândru că începuse să țină în portofelul lui poza mea cu înainte-și-după, atât de ușurat că nu mai trebuie să se îngrijoreze că aș putea face diabet. Văzuse un program la știri despre epidemia obezității, spunându-mi că este atât de fericit să mă vadă în sfârșit având grijă de mine. 

Dacă dezvolți o tulburare a alimentației când ești slabă pentru început, te duci la spital; dacă dezvolți o tulburare a alimentației când tu nu ești slabă pentru început, ești o poveste de succes. 

Așa că atunci când m-am evaporat, logic că ceilalți au început să mă felicite pentru că “acum sunt sănătoasă”, fetele de la școală care n-au vorbit cu mine niciodată mă opreau pe holuri ca să mă întrebe cum am reușit. Spusesem că sunt bolnavă, ele au spus “nu, ești o sursă de inspirație”, cum nu m-aș putea îndrăgosti de boala mea? Cu devenirea siluetei de care lumea ar trebui să se îndrăgostească? De ce n-aș mai vrea să stau flămândă când anorexia era cel mai interesant lucru despre mine? 

Așa că… ce norocoasă sunt, acum, să fiu plictisitoare. 

Felul în care nu mă duc la spital e plictisitor, felul în care mă uit la un măr și văd doar un măr, nu 60 sau jumătate de oră de sit-up-uri e plictisitor. 

Povestea mea nu mai e așa de captivantă cum era înainte, dar măcar nu mai e nimic rămas de numărat. Calculatorul din capul meu în sfârșit s-a oprit. Obișnuiam să iubesc sentimentul de-a bea apă pe stomacul gol, așteptând senzația de rece să alunece pe gât și tot în jos pânâ la fântână, nu obsedată de-a fii goală ci înfricoșată de-a fii plină. Obișnuiam să mă simt mândră când eram rece într-o cameră calduroasă. 

Acum… mă simt mândră că m-am oprit din a căuta răzbunare pe trupul ăsta. Acesta a fost anul a mâncatului când mi-a fost foame fără să mă pedepsesc pe mine însămi, și sunt conștientă că sună ridicol, dar a fost mai greu decât pare. 

Când eram copil, cineva mă întrebase ce-aș vrea să fiu când o să cresc mare, iar eu am spus… “mică”. 


Traducere și adaptare: https://www.youtube.com/watch?v=16Tb_bZZDv0

10 июля, ко дню рождения Захара Прилепина (7 июля 1975), приглашаем вас послушать литературно-музыкальную композицию «Я пришел из России» по рассказам и заметкам З. Прилепина и музыке русских композиторов.

Исполняет почетный работник культуры города Москвы А. Ю. Казанцев.

Начало в 13:00, Голубая гостиная
Вход свободный (по читательским билетам).

Ma simt rau si-as vreo o ciocolata calda si poate niste zahar aruncat in graba. Si am o oboseala in mine, desii am dormit o noapte, doua si poate trei, daca pun la socoteala si ziua de ieri. Si vreu sa plang, mult si bine si sa rad dupa de mine, de tremurul din privire si cafeaua aruncata in nestire. Si vreau sa fiu cum am fost, sa simt caldura in vene si o adiere rece pe piele. 
Si-mi promit ca maine ma ridic si schimb ceva, dar maine a fost si azi si tot ce fac e sa ascund lacrimi dupa o mahnire si o ura aramie. Vreau ce e mai bine, dar le arunc departe de mine si pierd si ma pierd, rupand din mine, ultimul gram de bine.
Si ma doare tare si imi vine sa zbier la soare, dar e prea rece ca sa inteleaga gandurile ascunse in vara. Asa ca raman doar cu mine si poate o umbra de-a mea ascunsa dupa zid, care vrea sa zbiere, sa-mi zica ca sunt bine, dar i-am lipid gura cu banda si m-am inecat in propria teama.
— 

19augustanonimat 

22 ianuarei 2017, 12:49 pm

Comparison of Spanish and Maltese vocabulary

Spanish - Maltese - English

Azahar - Zahar - Blossom (Orange blossom in Spanish)

Aceite - Żejt - Oil

Camisa - Qmis - Shirt

Azúcar - Zokkor - Sugar

Almohada - Imħadda - Pillow

Ojalá - Jalla - Spanish: “Hopefully”/”May…” ; Maltese: “May…” 

Albaricoque - Berquq - Apricot

Ajonjolí (also: sésamo) - Ġunġlien - Sesame

Azafrán - Żaffran - Saffron 

Alcachofa - Qaqoċċ - Artichoke

Tapiz - Tapit - Carpet

Algarrobo (from Arabic: al-kharrouba) - Ħarrub - Carob tree

Algodón - Qoton - Cotton

Almanaque - Almanakk - Almanac

Arroz - Ross - Rice

Atún - Tonn - Tuna

Dado - Dadi - Dice

Taza - Tazza - Cup

Zagal (synonym for “chico”) - Raġel - Man

Zanahoria - Zunnarija - Carrot

Zoco (synonym for “mercado”) - Suq - Market


As you can see the words I have picked in Spanish are very similar to those in Maltese, this is due to the fact that all the Spanish words I have chosen (some of them less common in use than others) are of Arabic origin, from Andalusi Arabic, to be precise. Andalusi Arabic was the Arabic dialect spoken in Spain during the Arabs’ rule in Spain. Andalusi Arabic was very similar to Moroccan Arabic, Moroccan Arabic itself being a Maghrebi dialect. However, Andalusi Arabic is cassified as Iberian Arabic, nevertheless it has evolved from Maghrebi Arabic.

Maltese has a similar history to that of Andalusi Arabic. Maltese is the descendant of Siculo-Arabic, the Arabic spoken on Sicily during Arab rule. Siculo-Arabic, like Andalusi Arabic, is also a descendant of Maghrebi Arabic. While Andalusi Arabic died out after the Reconquista by the Catholic Monarchs Isabella I. of Castile and Ferdinand II. of Aragon, Siculo-Arabic managed to survive and develop into modern Maltese, however only on Malta; while dying out in Sicily. 

I do not guarantee, that the Maltese translations are the most used ones, as each of the Maltese terms can have a more commonly used synonym. If you want to know anything further about Maltese I would kindly like to redirect you to @malteseboy ‘s blog, he is a native speaker of Maltese and and really sweet because he is always ready to help you all out. I really recommend following him!

Speaking of which, if there is anything to correct, @malteseboy, let me know :)

@modithorson entered Dalydlis

Her breath left her body when she looked at who approached. Of course, Frigg would always send a friend, but why him? Alaror wanted to retreat up to her chambers, but she couldn’t appear weak, not as such a new ruler. Now, without Eadgyth to lend some courage, she looked to Zahar, and watched him nod his encouragement befoe she entered the room, pushing silk curtains out of her way. “I see the Allfather knows what ambassador I will be most civil with. Modi, it is a pleasure to see you. How was your journey through Dalydlis? We’re still working on the roads.” Alaror smiled. 

youtube

There are no crystals whatsoever to be found upon entering Zahar’ak, and the Amalj’aa meant to be preparing to summon Ifrit have all been slain. The Warriors of Darkness then explain exactly why they have come: in accordance with Urianger’s suggestion, they have elected to snuff out Hydaelyn’s greatest hope of banishing the Darkness, thus bringing the realm to the brink of calamity all at once.

Fortunately, your friends are not about to let that happen. The others fight back against the oncoming rush of attacks - and it takes no more than one hit for Alisaie to reveal the power she’s been concealing during your time together. She uses her half of Adelphoi, the tome given to her and her brother by her Louisoix, and summons from it a sword of light.

And in that moment, everyone was so proud.

O que está acontecendo agora, o que podemos chamar de crise da democracia, é o colapso da confiança. A crença de que os líderes não só são corruptos ou estúpidos, mas também incapazes. Para atuar, é necessário poder: ser capaz de fazer coisas; e política: a habilidade de decidir quais são as coisas que têm ser feitas. A questão é que esse casamento entre poder e política nas mãos do Estado-nação acabou. O poder se globalizou, mas as políticas são tão locais quanto antes. A política tem as mãos cortadas. As pessoas já não acreditam no sistema democrático porque ele não cumpre suas promessas. É o que está evidenciando, por exemplo, a crise de migração. O fenômeno é global, mas atuamos em termos paroquianos. As instituições democráticas não foram estruturadas para conduzir situações de interdependência. A crise contemporânea da democracia é uma crise das instituições democráticas.
—  Zygmunt Bauman e Carlo Bordoni, no livro “Estado de crise”. Rio de Janeiro: Zahar, 2016
History teaches us that everything is in flux. Our fight to redress the material crimes of 1948 is scarcely begun, and adversity has taught us patience. As for the Israeli state and its Spartan culture of permanent war, it is all too vulnerable to time, fatigue and demographics: In the end, it is always a question of our children and those who come after us.
—  Mahmoud al-Zahar, co-founder of Hamas

Cand vrei, poti fi atat de dulce. Poti fi o mare de dulceata, un nor de vata de zahar. Atent la detalii si la tot ce spun, fixat doar pe discutia noastra.
Si totusi, uneori nici nu iti pasa ce iti spun. Joci cumva vreun rol? Esti un actor prea bun !

fragmente #2

Ii simteam degetele atingandu-mi usor pielea goala a bratului. M-au trecut fiori pe sina spinarii si am tremurat, iar el m-a simtit. L-am putut auzi pufnind usor si ii puteam vedea zambetul, desi nu era in raza mea vizuala.

Cum poate avea, inca, acest efect asupra mea?’‘ ma intrebam de cateva luni incoace.

-Iti este frig?

L-am privit, sub lumina lunii, parul sau saten parea mai inchis, dar in acelasi timp capata o nuanta de auriu. Lumina felinarului se putea vedea in reflexia din ochii sai caprui si calzi.

Am zambit, ghemuindu-ma usor.

-Nu.

Mi-a zambit la randul sau, trecandu-mi o suvita de par morcoviu dupa ureche, in timp ce colturile gurii desenasera pe fata sa o crapatura dreapta. M-a privit timp de cateva minute, oftand.

-Uneori…uneori nici nu vreau sa te vad.

Mi-am simtit lacrimile in ochi si am incuviintat, privind in jos. Nu stiam ce i-am facut si probabil nici nu vroiam sa stiu.

Mi-am lasat o lacrima sa curga pe obraz, dand sa ma ridic, dar mi-a prins bratul, pufnind din nou.

-Nu, nu in acel sens. Uneori stiu ca se va termina, chiar daca ne vom casatori, chiar daca vom avea copii si vom imbatrani impreuna, numind aceleasi persoane 'nepoti’. Stiu ca ma doare, uneori, sa te vad atat de frumoasa. Stiind ca intr-o zi nu te voi mai vedea. Unul dintre noi va pleca, la un moment dat si sper ca voi fi eu acela. Nu imi pot imagina o viata fara tine.

Nu stiam ce sa ii raspund, asa ca l-am sarutat usor. Buzele sale aveau gust de zahar ars.

-Vom gasi un mod de a pleca amandoi in acelasi timp.

Imi saruta obrazul, acolo unde inca mai era lacrima varsata cu putin timp in urma.

8

Photographer & Artist:

Nadia Wicker

“ZAHAR”


“Photographe autodidacte, je voue une passion insatiable à l’autoportrait, que je qualifie de quête identitaire à jamais inachevée.
Je m'emploie à cultiver ma tête et mon corps comme supports artistiques et ces “moi” que j'imagine sont parfois obscures et ténébreux, parfois cliniques ou aériens, mais jamais égotiques.


As a photographer selfportrait became obvious to me, as an endless identity poursuit, in which I dedicate a consuming passion.I try to cultivate my head and my body as artistic supports and these “I” whom I imagine are sometimes dark and obscures, sometimes clinical or aerial, but never egocentric.”