vina's gifs

- și eram cu toți acolo, exact în același loc, unde obișnuiam să ne adunăm de la o vreme. Și râdeam unii de alții, unii cu alții. Dar ce știam sigur era ca majoritatea ascundeau în spatele zâmbetului fals, o poveste, o poveste tristă.
Asta i se întâmpla și ei, prietena mea “de suflet”, cu care obișnuiam să povestim multe, să radem, sa plângem împreună. Cândva i-am promis ca ii voi fi alături întotdeauna. Dar cu timpul am uitat de promisiunea făcută, iar perechea de ochi verzi ma priveau acum, direct, dar cu reproș.
Ea nu e genul de fata care sa vina la tine și sa se plângă ca nu este în regulă. Dar auzisem, în grabă, ca lucrurile nu merg tocmai bine pentru ea. Nu știam mai multe detalii, știam doar ca băiatul pe care îl iubise apare în public cu alta fata. Nu am întrebat niciodată cunoscuții despre ce s-a întâmplat cu ei, pentru ca voiam sa aflu totul de la ea. Dar cum sa o întreb dacă este bine, când eu nu i-am fost alaturi când avea nevoie. Și a avut nevoie, știu sigur. Are un suflet atât de sensibil.
Și felul în care râdea, era diferit. Doar ca nimeni din mulțime nu a observat. Asa ca, am îndrăznit. Am mers la ea și am tras-o spre mine, sub pretextul ca am o întrebare la care vreau sa îmi răspundă sincer.
Dar chiar aveam o întrebare. Ne-am retras, fără ca cineva sa observe, și am așteptat puțin, până mi-a aruncat o privire mirată, și s-a încruntat puțin.
- Ce faci? Cum ești? o întreb eu, cu o voce stinsă.
- Eu? Bine, mulțumesc! răspunde ea în grabă.
- Ești bine? Ea se îndepărtează puțin, apoi își întoarce privirea, ezitând să mă privească.
- Nu, nu sunt bine. De mult nu m-a mai întrebat cineva asta. Atitudinea ei, distantă, mă convinge că prietena mea, rănită, nu a avut pe nimeni când i-a fost greu. Îi eram dator cu niște scuze, dar și cu prezența mea. Avea nevoie de mine, avea nevoie sa fie ascultată și înțeleasă.
- Cum îți mai merge? Ce mai știi de el? întreb eu, după câteva clipe de liniște.
- Nu știu ce s-a întâmplat cu noi. Ne-am rupt brusc unul de altul. Am încetat sa fim. Vorbea în șoapte, nedorind parcă să arate că suferă.
- Ești diferită acum. Înainte zambeai mai des, mai sincer, mai frumos.
- Da, păi m-au schimbat, dezamăgirile și oamenii.
- Sa știi ca îmi pare rău pentru tot ce s-a întâmplat. Adevarul era ca începusem să fiu jalnic. Ea și-a pus încrederea în mine, mi-a împărtășit secrete și nu a ezitat nici măcar o singura dată în a-mi lua apărarea în public sau sa ma ajute, la nevoie. Iar eu, aveam doar scuze și păreri de rău.
- Este în regulă, răspunde ea, dezinteresată.
- Nu, nu este nimic în regulă. Te vad acum, după câteva luni în care nimeni nu a auzit nimic de tine. Te-ai refugiat în lumea ta, și acum, ești aici, schimbată.
- Mi-ar face mare plăcere să fiu aceiași cu care voi v-ați obișnuit, dar nu pot fi altfel. Mă doare totul în lipsa lui. Radiam în jurul vostru pentru că eram iubită de un om frumos, pe care, la rândul meu, l-am iubit întotdeauna și l-am susțin. Dar el a plecat. Și odată cu el, și liniștea mea, și fericirea mea.
- Ești conștientă că îți faci singură rău în așteptarea unui om care nu se mai întoarce, reușesc să spun eu, cu sufletul mâhnit de nefericirea prietenei mele.
- L-am numit acasă, și m-aș întoarce la el într-o secundă.
- Dar el nu se mai întoarce. O contraziceam cu tărie, dar avea nevoie să nu mai creadă în ce inima ii dicta. Avea nevoie sa fie puternică, dar iubirea pentru el a făcut-o mai vulnerabilă. Nu o recunoșteam.
Mi-a aruncat o privire tăioasă, și dacă în sinea ei nu ar fi fost conștientă ca am dreptate, ar fi izbucnit în lacrimi. Dar se ținea tare.
- Nu, nu se mai întoarce. Dar întotdeauna, locul lui va fii aici. Ne aparținem reciproc. Nu voi uita omul pe care îl voi iubi întotdeauna.
- Știu, dar ai nevoie să mergi mai departe. Renunță. Ăsta este singurul lucru pe care îl poți face. Până să realizez, ea deja se arunca în brațele mele, își sprijină capul pe umărul meu, și o simt plângând.
- Mi-ai lipsit.
- Îmi pare rău că nu am venit mai devreme. Nu mi-am imaginat vreodată, că situația este atât de delicată.
- Mai știi când spuneam că eu pot, și cum ca sunt puternică? M-am înșelat. Am nevoie de iubire. Am nevoie sa fiu iubită. Și aveam nevoie de îmbrățișarea ta.
- Este în regulă acum, sunt aici.

#devorbacuunprieten

4

The Con was basically over, after the closing ceremony we were all waiting outside the panel room, in the hallway. After 10 minutes we started to sing “Carry On My Wayward Son” and there we go, Jensen, Misha and Jim appeared and joined us. After we stopped singing Jensen screamed so loud, and the big smile he had on his face was the most precious thing this con has brought to me.
After 1 month I can still hear that scream in my head and I can still see that huge and awesome man, who was standing right in front of us, saying “Thank you” looking like a living-sunshine.

[Thanks to my friend for this super-cute video ♥]