versiune

Stii de ce l-am iubit?
Te intreb pe tine, nu pentru ca vreau sa arunc uraganul acesta de sentimente din interiorul meu, ci pentru ca tu imi intelegi sentimentele mai bine decat le-as putea intelege eu intr-o mie de ani. Tu stii de ce l-am iubit, ai stiut mereu.
Imi amintesc des de privirea pe care mi-o arunca atunci cand ma vedea nervoasa, de povestile de la trei dimineata, de omul care am fost in perioada pe care am petrecut-o cu el si mi se pare ireal. A reusit sa sape atat de adanc in mine, incat a scos la iveala cea mai buna versiune a mea si ce e cel mai straniu e ca m-a facut fericita, fara sa constientizez macar. 
Imi mai amintesc de caldura din ochii lui, atunci cand spunea ca fericirea inseamna nepasare si de faptul ca mi-a luat mult timp sa inteleg. Esti fericit atunci cand nu iti pasa ca peste cateva ore trebuie sa te trezesti, desi tu inca vorbesti la telefon, cand dansezi pe strada chiar daca ploua, chiar daca esti inconjurat de oameni pe care nu i-ai vazut in viata ta. Esti fericit atunci cand nu iti pasa de ceea ce va fi maine, cand ignori cosmarurile si demonii din intuneric, cand faci ceva dintr-un impuls si simti ca toata lumea este a ta. Esti fericit atunci cand traiesti clipa ca si cum ar fi prima si ultima din viata ta.
L-am iubit pentru ca era atat de diferit de ceea ce eram eu si totusi ma speria asemanarea dintre noi. Era ceea ce am cautat fara sa stiu macar ce caut, omul cu cel mai sincer zambet si cei mai calzi ochi pe care i-am vazut in toata existenta mea. L-am iubit pentru ca a fost acolo mereu, pentru ca a fost cel care ma certa atunci cand greseam, cel care a avut atat de multa rabdare incat demonii mei au fugit in noapte, pentru ca a vazut in mine ceea ce eu nu am reusit sa vad. L-am iubit pentru ca era el, fara compromisuri, masti de carnaval, sau minciuni trase la indigo.
—  19augustanonimat
În mijlocul acelei priveliști nebunești, mi-am dat brusc seama că a avea pe cineva care te înțelege, care te dorește, care te vede ca pe o versiune mai bună a ceea ce ești tu e darul cel mai minunat.
—  Jojo Moyes, Ultima Scrisoare De Dragoste
Așteptând un tren

de Andrei Cercel

Dacă am crezut că mi-am pierdut emoția, empatia sau visele față de pasiunea sunetelor cântate, pur și simplu m-am înșelat.
Mereu am stat într-o gară, refuzând multe trenuri, pe care alții le-ar fi luat de cum soseau în gară.
Mereu am fost genul de persoană care nu a suportat înghesuiala, mereu am fost persoana care nu a vrut să fie, încă, în față.
Gara a rămas goală, doar eu și șeful gării.
Într-o dimineață rece, de iarnă târzie, liniile de tren erau ruginite, și câteva ciori croncăneau, zburlite. Șeful gării a deschis ușa din care ieșea aburul cald al încăperii unde își citea ziarul, un ziar vechi și mototolit. Avea o paletă în mână și o stație în cealaltă.
Aveam haine subțiri (ca de obicei), dar murdare. Pe bancă era și o chitară fără coarda Mi.. „Mi” de la Mi-am pierdut șansa de a fi ceea ce un copil ar fi vrut să devină, încă de la primele întrebări ale părinților.
Doar eu și șeful gării. Stăteam de mult timp singuri, fără să schimbăm o vorbă, eu pe o bancă, el liniștit în biroul lui.
Au început să se miște liniile de înaltă tensiune. Una dintre ciori și-a luat zborul către alte linii moarte.
Liniștea a fost spartă de vuietul unui tren. Îl puteai vedea în depărtare, prin ceață. Trei sfere mici de lumini așezate într-un triunghi, care devenea din ce în ce mai mare. Îi puteai vedea forma. Era prima oară când o dorință, sau mai bine zis un destin, avea formă.
Nu a trebuit să mă gândesc prea mult (ceea ce nu îmi stă în fire) și m-am și ridicat de pe bancă.
Au început să apară culorile în această gară, lucrurile deveneau mai limpezi, precum claritatea unui cristal, sau dacă vreți, claritatea unui film 4K, având corecturile de culoare în ultima versiune de After Effects :P.
Puteam să îmi aud respirația, fiecare firicel de păr din nas care optura insesizabil respirația, acum îl simțeam.
Trenul își făcu apariția, ușor, în gară. Era nou, era gol, era cu o destinație specială.
La bordul locomotivei, mecanicul nu părea a fi mecanic, poate mai degrabă un înger. Acest tren era cu totul și cu totul diferit față de ce am văzut până atunci. Nu am ezitat nicio clipă să renunț în a aștepta acest tren. Bineînțeles că puteam să mă sui, mult mai devreme, în orice tren vroiam, dar ceva îmi spunea să aștept. Ceva mă ținea în loc. (este ca și cum două suflete se găsesc reciproc, fără să fie necesar să facă absolut nimic la început, nici măcar nu e nevoie de comunicare verbală, pur și simplu se unesc într-o sferă pe care eu o numesc dragoste)
Da, era trenul meu. Știam unde mă va duce, încă înainte de a observa plăcuțele pe care scria destinația.
Nimic nu e întâmplător. În loc să te gândești că oamenii au luat trenurile mai devreme pentru a ajunge mai repede la o anumită destinație, de fapt e altfel. Oamenii au luat acele trenuri pentru ca să elibereze gara, pentru ca tu să mergi singur în acest tren. Timpul a eliberat gara pentru ca tu să fii singurul călător, pentru că tu ai o destinație specială.
Ușile s-au deschis, am urcat în tren și eu, și tot sacul meu de vise, și chitara… cu toate corzile pe ea. Ușile s-au închis imediat, pentru că doar pe mine mă aștepta acest tren.
Uitându-mă pe fereastră, șeful gării mi-a zâmbit. Toate lucrurile aveau sens și nimic nu era întâmplător, începând de la rugina liniilor și până la acel zâmbet al șefului gării.

M-am uitat în urmă și vedeam cum gara devine din ce în ce mai mică. Prea mică pentru a-mi da seama de unde am plecat, deși eu, nu am să uit niciodată de unde am pornit… de la un gând, de la un vis, de la o particulă de energie care mi s-a imprimat în piept, în minte și în suflet.

A fost singurul care a vazut “o alta eu” si nu stiu cum sa-i multumesc. Acum observ exact ce m-a invatat el. Frumusetea oricarui lucru, persoane. Desi nu era un exemplu prea bun de urmat, daca il ascultai ai fi inteles de ce spun asta. In preajma lui eram schimbata, eram cea mai buna versiune a mea. Poate ca nu toti au un suflet pereche, poate unii dintre noi avem misiuni pe care trebuie sa le ducem la capat pentru a-i invatata pe altii ce inseamna iubirea si ca nu poti iubii cu adevarat pana nu te impaci cu tine, pana nu te iubesti pe tine insuti.
Ne rugăm *iar* ca anul ce vine să fie mai bun,noi să fim mai altfel,să avem tot felul de chestii.Dacă nu lucrăm la noi nu putem deveni o versiune mai bună a noastra.
Personal,nu sper la un 2017 mai bun.Nu știu ce ne rezervă viitorul…tot ceea ce știu e că fiecare an ne schimbă,cu siguranță n-o să fim aceeași oameni…