tatuated

CE GENERATIE SUNTEM NOI?

Suntem generaţia ţigărilor electronice cu aromă de alune şi a iPhone-urilor a căror cover se schimbă în fiecare zi.
Suntem generaţia ce îşi face mii de poze la fel cu sute de like-uri pe care toţi le critică.
Suntem generaţia Tumblr-ului, Twitter-ului, #cutforbieber, întrebărilor cu anonim pe Ask, conversaţiilor nocturne pe WhatsApp, a fotografiilor făcute cu camera internă a telefonului ce sfârşesc pe Facebook în timp real. Suntem generația “send me nudes” pe Snapchat.
Suntem generaţia like-urilor, a modei pe care nimeni nu o urmăreşte - încercând să fie alternativi şi sfârşesc prin a arată la fel.
Suntem generaţia hipsterilor, a catcher dream-urilor tatuate pe puls, a lui Miley, Ed Sheeran şi One Direction.
Suntem generaţia brăţărilor norocoase şi a prieteniei, a caietelor pline de nume mâzgălite în timpul orelor, a citatelor luate din cărţi vechi, a poveştilor de vară ce se termină şi a celor ce continuă, a oracolelor pierdute prin sertare.
Suntem generaţia nebunilor de nerecuperat, dar fără un Kerouac ce va scrie poveşti despre noi.
Suntem generaţia ce ascultă rap şi pseudorap, a fandom-urilor, a pițipoanceor şi a cocalarilor, a youtuber-ilor şi a paginilor de fotbal ce se insultă între ele.
Suntem generaţia gândirilor distruse, dar fără Ginsberg pentru a o povesti.
Suntem generaţia fanilor lui Lagy Gaga ce îi insultă pe cei a lui Taylor Swift.
Suntem generaţia actriţelor Disney ce, după ce au lăsat compania, au devenit cât mai puţin pudice, a rockerilor supăraţi pentru că muzică de la radio nu este pe gustul lor.
Suntem generaţia The Vampire Diaries, Pretty Little Liars, Gossip Girl şi Skins. Suntem generația 13 Reasons Why, Game of Thores si Grey’s Anatomy ce nu își amintește Friends.
Suntem generaţia captivată de The Fault în Our Stars, a Twilight-ului, True blood, Teen Wolf, Supernatural şi Fast and Furious.
Suntem generaţia vampirilor, a vârcolacilor, îngerilor căzuţi, shadowhunterilor, zânelor, vrăjitorilor şi a magicienilor; cei ce amintesc Harry Potter încă pe vremea generalei.
Suntem generaţia nails art-ului, a persoanelor ce se taie, a graffitilor pe ziduri, a carnetului suspendat pentru 0.6 grame, a anorexicelor de la liceu, a gaylor şi a fanilor lui Demi Lovato.
Suntem generaţia iubirii scrise prin mesaje, a privirilor neîmpărtăşite şi a friendzone-ului insuportabil.
Suntem generaţia Skype, Snapchat, WeChat, Kik şi altre mii de aplicaţii pentru comunicare ce probabil o distrug pe cea reală. Suntem generația celor ce nu îl suportă pe Trump.
Suntem generaţia Instagram, We Heart It şi a hashtag-urilor.
Suntem generaţia vopselei roz, albastru, verde şi a lobilor lărgiţi, a piercingurilor şi a tatuajelor.
Suntem generaţia suporterilor lui Messi împotriva a celor a lui Ronaldo, a celor ce se bucură când găsesc un wii-fi liber, a YouTube-ului, Vevo şi filmelor porno.
Suntem generaţia fetelor de treisprezece ani îngrijorate şi a părinţilor ce ignoră, a seriei Fifthy Shades.
Suntem generaţia televizoarelor în 3D, a contractelor pe teremen limitat şi a taxelor pentru universitate ce cresc, a celor care abandonează şcoală, a serilor în cluburi, focurilor pe plajă, glumele cu număr ascuns şi a mesajelor sincere trimise la 2 dimineaţa după ce probabil am băut prea mult. Suntem generația ce nu urmărește “Keep Up With the Kardashians” însă îi recunosc buzele lui Kylie.
Suntem generaţia celor care încă mai cred că există puţină dreptate şi a celor ce şi-au pierdut de tot speranţele, a sinucederii printre minori şi a tachinărilor de pe coridoare.
Suntem generaţia genţilor în loc de rucsace pentru fete, a machiajului ce ascunde adevăratele trăsături, a minciunilor şi a relaţiilor aparent complicate.
Suntem generaţia cu ochelari de la Ray Ban, cu converşi şi vansi, cu Jordan şi push up.
Suntem generaţia şepcilor de rapperi.
Suntem generaţia ce joacă Candy Crush şi Farm Ville, ignorând notificările cu cereri.
Suntem generaţia cu Google Chrome împotriva Mozillei FireFox, a paturilor nu atât de confortabile percum braţele acelei persoane lângă care am vrea să ne aflăm.
Suntem generaţia ce urmăreşte America’s Next Top Model, a fiului lui William şi Kate pe prima pagină, a fast food-ului şi a livrărilor la domiciliu ce salvează serile.
Suntem generaţia citatelor lui Bukowski, generaţia frazelor despre această generaţie, a referatelor luate de pe Wikipedia şi a compunerilor de pe Yahoo Answer.
Suntem generaţia Jersey Shore, a crestelor în stilul El Shaaraway, a fetelor ce iubesc fotbalul sau a celor ce îl urmăresc doar când sunt mondialele.
Suntem generaţia marijuannei pentru a începe seară şi a hashishului pentru a o termina.
Suntem generaţia cu vodka cu gust de piersică, a berii cu lămâie, a cocainei şi a celor ce mor în reabilitare la 27 de ani.
Suntem generaţia cu Iron Man 3 şi Transformers 4, ce urmăresc Hunger Games şi citesc târziu în noapte.
Suntem generaţia cu cozi la Apple Store, a celor parţial pierduţi şi a celor pierduţi în totalitate.
Suntem generaţia celor fără un serivici dar cu un S8, a vacanţelor în Ibiza şi Caraibe făcute doar pentru plajă.
Suntem generaţia tinerilor ce, în fond, au înţeles că este ceva ce nu merge cu generaţia asta.
Suntem generaţia cea mai criticată, subestimată, cea care se trezeşte şi înţelege că ar putea să schimbe lumea şi să dea ţeapă celor ce nu au crezut asta.
Suntem generaţia ce, cu toate conflictele la tv, drogurilor, tentațiilor, a mafiei, femeilor bătute, crimelor, omofobiei, crizei, Egiptului, Libiei, Isis, războaielor şi a tot restului, crede că există ceva ce va lasă de povestit, fără îndoială…doar că trebuie încă să descoperim ce.

Sono tornata a Roma per una notte, con la scusa di voler assistere al primo appello dell'esame che ho rimandato di altre due settimane, ma in realtà l'ho fatto solo per rimanere completamente sola in un appartamento. Non riesco più a intrattenere rapporti e portare avanti conversazioni senza provare noia e intenso fastidio, un'insofferenza che si estrinseca soprattutto in famiglia, perché sono consapevole di poter adottare un cipiglio sprezzante, un tono di sufficienza ed essere comunque amata come la più bella e sorridente bambina. So di essere orrenda a pensarlo; perfida quando vedo le chiamate di mia madre, sbuffo e non rispondo perché non ho voglia di parlare, anche se so che le manco e desidera solo vedermi, sentire la mia voce. Ma io a casa non ci voglio tornare mai, voglio andare sempre più lontano, verso un posto in cui la lingua non serve, non poggiare più i piedi su un suolo solido, ma fare un passo verso il vuoto e sprofondarci.
Eppure mi riempio di tenerezza quando penso a mia madre, o quando penso alla madre come figura, mi viene da piangere. Successe per la prima volta in prima media: un mio compagno di classe disse alla professoressa che sua madre le aveva procurato un certificato medico e da una cazzata burocratica io immaginai questa donna che provvedeva ai bisogni di suo figlio, immaginai il bene che lei doveva sentire per quel ragazzo preso in giro per la sua dislessia, e divenni così triste. Ad oggi provo un sentimento simile nel momento in cui mi capita di riflettere sulla possibilità di avere dei figli, tremo al pensiero di poter provare potenzialmente un amore del genere, un amore che dovrà essere libertà, progresso, divisione, e rassegnazione alla naturale sofferenza. Allestisco spettacoli dolorosi anche sopra alle gioie più semplici. Ripercorro la vita di mia madre che da sempre ha lavorato come un mulo perché io potessi diventare questa ragazzina con le mani candide di chi non ha mai conosciuto il sacrificio, ma solo il vizio. Le mani corrose dalle rinunce, le mani che donano, le sue, io me le sono tatuate, senza dirle nulla a parte che sono una cosa solo mia (lo sono davvero). E certe volte leggo A Song of joys di Walt Whitman, che parla anche delle gioie della madre! Il vegliare, la resistenza, l'amore prezioso, l'angoscia, la vita pazientemente prodotta, e benedico con la mente il suo viso e il suono della parola mamma che mi fa venire i brividi. Anche se poi mi sembra di detestare quella stessa preoccupazione materna che mi commuove e vorrei mi lasciasse in pace, mentre il minuto dopo sento di doverle rendere grazie sempre e in ogni luogo. Che cosa è divino se non la maternità e cosa è più filiale, o più umano, se non l'irriconoscenza? Mi giustifico così

Siamo la generazione di Twitter e Tumblr perché Facebook non fa per noi, siamo la generazione dell’infinito tatuato sul collo e delle rondini tatuate sulla schiena come per ricordarci che il nostro posto non è questo, siamo la generazione dei sognatori, dei viaggi idealizzati e degli amori non corrisposti, siamo la generazione che supplica amore in silenzio ma siamo la generazione che nessuno ascolta.
—  cit. Tumblr
Viitorul

Cum ma vad eu peste 10 ani? Ma vad super fericit. O sa lupt pentru ceea ce vreau..si ca si restul oamenilor,vreau bani. O sa le dovedesc scumpilor mei parinti ca sunt bun la ceva,ca ma pricep la ceva,ca am reusit si ca nu “o sa stau cu oile”. Sper sa intru la academia de politie,sper sa o termin si sa fiu politist. Daca intru la altceva,asta e..nu-mi pasa ce fac,atata timp cat ies bani e ok,dar dorinta mea e sa intru la politie. O sa dau peste o fata peste cativa ani,o sa ma indragostesc cum nu m-am indragostit de nimeni,o sa o iubesc si o sa fie sotia mea. Dupa un timp o sa am si o fetita pe care neaparat trebuie sa o cheme Stefania. O sa fiu cel mai bun tata si cel mai bun sot. Asa cum tata n-a fost niciodata pentru mine si mama. Cretinule, o sa te tin minte toata viata. Pana sa te plec la facultate o sa-ti spun tot ce am pe suflet si tot ce mi-ai facut si o sa ma uit in ochii tai si o sa fie goi, o sa fii dezamagit de tine si d-abia astept momentul ala. In fine,deviez de la subiect. Fetita mea si sotia mea vor fi cele mai fericite alaturi de mine. O sa am bani, o sa am de toate.

Nu sunt bulangiu avar,dar vreau cam 3 masini,2 vile cu piscina si 3 pitbulli si un frgider plin de inghetata si pudra proteica. Si peste 10 ani o sa fac sala si o sa am bratele cat capul si sper ca si atunci sa pun poze cu mine pe tumblr sa oftic haterii. Vreau dinti de aur si lentile de contact negre complet. Vreau tatuaje,vreau ambele brate tatuate cu fiecare lucru important din viata. Vreau ca timpul meu liber,stii atunci cand nu merg la serviciu, sa ma joc cu fetita mea, sa am grija de ea, sa o fac fericita si sa-i ofer copilaria pe care nu am avut-o eu. Vreau sa ma distrez,vreau sa calatoresc. O sa merg in fiecare tara si o sa fie bine,pentru ca nimeni n-o sa ma cunoasca si o sa fac ce vreau fara sa fiu judecat. Vreau sa rad,sa rad mult,dar nu vreau sa iau viata in ras si sa-mi bat joc de ea. O sa cunosc persoane,o sa pierd persoane,o sa raman cu amintirile,dar cu niciun regret. N-o sa regret ca a plecat cineva din viata mea,a plecat si gata. Vine altcineva. O sa-mi cumpar haine,multe haine si ceasuri. O sa am acel prieten adevarat care o sa rada cand o sa-i spun “baga-mi-as pula-n mortii tai “. Vreau sa merg in Las Vegas la cazionuri si sa-mi dublez sau sa-mi pierd tot salariul pe o luna. Vreau sa imping la piept 100 de kg si am 50 in brate. Vreau sa-i aduc micul de jun la pat fetei pe care o iubesc. N-o sa am 50 de kg si n-o sa am iarba in mana, o sa am 85 de kg si 6 pack. 

Multe multe multe alte lucruri pe care le vreau si pe care sper sa le obtin. 

Eu asa ma vad peste 10 ani,tu cum te vezi? Lasa-mi mesaj in inbox.