spatel

Proiect " Smiley face" :)

În spatele multor momente triste sau fericite stă mereu ascunsă dorința unei îmbrățișări.

  • În general îmbrățișările durează câteva secunde, însă energia pozitivă și optimismul pe care le simțim sunt foarte puternice.
  • Atunci când oamenii se îmbrățișează, inevitabil, crește în corp nivelul de oxitocină - hormonul fericirii, având un mare impact asupra durerii/tristeței.

Așadar, m-am hotărât să lansez un proiect intitulat “ Smiley face”. În ce constă proiectul? Simplu! 

Pe 28 si 29 Martie, toți cei care vor participa la proiect trebuie să își deseneze pe mâna o față zâmbitoare ’ :) ’ pentru a se putea recunoaște ca participanți și a-și oferii unii altora câte o îmbrățișare.


Astfel, puteți cunoaște persoane noi, tumblr-iști, persoane pe care le vedeți în fiecare zi prin liceu, zâmbind, dar care poate vă împărtășesc sentimentele și în cele din urmă puteți face o persoană să se simtă mai bine oferind o îmbrățișare.

Nu am cerut niciodată asta, dar acum am mare nevoie de reblog-urile și notele voastre pentru a face proiectul cât mai cunoscut. Am nevoie de susținerea voastră așa că aștept mesaje private/ask cu părerile voastre.

× Din păcate, dacă nu se strâng + 1000 de participanți o să anulez proiectul. ( Lăsați comentariu cu ‘particip’ la postare )
Pentru alte detalii sau sugestii aștept mesaj/ask.

De asemenea, aștept poveștile, impresiile voastre, câte persoane ați îmbrățișați și chiar poze, în cele două zile.

Nume: Smiley face
Data lansării : 24.02.2017
Data finalizării/ziua proiectului:
28.03.2017
&
29.03.2017

~ ∆ ~ Pheonixt

Am cunoscut-o in liceu, o chema Anastasia, pe scurt, Ana. O fata inalta,cam pe la vreo 1, 65, cu ochi albastri si par negru.  Dupa o relatie de 3 ani, o relatie minunata, o relatie care m-a facut sa inteleg ce e iubirea, o relatie care mi-a deschis ochii, o relatie care m-a facut sa ma simt viu, am parasit-o fara sa-i dau vreo explicatie, desi am iubit-o enorm.

Dupa luni bune in care am stat singur, dupa luni bune in care am incercat sa-mi revin si  am avut o relatie, o relatie care a durat opt luni cu o fata foarte desteapta si independenta. Avea toate calitatile pe care un barbat si le-ar putea dori vreodata. Nu am putut sa o iubesc, niciodata nu am putut sa mai iubesc pe cineva in modul in care am iubit-o pe EA. Dupa relatia aceea nu am mai putut sa sarut, sa imbratisez sau sa tin la alta femeie.

Anii au trecut, iar eu am terminat facultatea si mi-am publicat cartea la care ma gandeam inca din liceu. Am avut succes, am devenit cunoscut, aveam bani, dar nu eram fericit, nu eram nici pe aproape.  Intr-o zi, dupa o sesiune de autografe am ajuns acasa si am inceput sa fac curat in biblioteca, iar atunci o hartie a cazut dintr-o carte veche si prafuita, am ridicat-o si am citit numarul de telefon care era scris pe ea. Il stiam pe derost, era numarul ei.  Care era posibilitatea ca dupa 15 ani ea sa aiba acelasi numar de telefon? Am sperat. Imi era teama sa sun. Doua zile am asteptat, m-am gandit, iar intr-un final mi-am facut curaj si am format numarul. Suna. Nu-mi venea sa cred ca suna. O voce firava imi raspunde si spune: „Stiam eu ca ma vei cauta intr-o buna zi”. Nu-mi venea sa cred. Apoi am stat ore in sir si am vorbit, ne-am povestit unul altuia ce am facut dupa liceu, la ce facultati am mers, ce relatii am mai avut si toate cele. Am fost distrus cand am aflat ca are o relatie.

Am continuat sa vorbim zilnic, ma suna dimineata, pe la ora 9, vorbeam in timp ce isi bea cafeaua, mereu i-a placut cafeaua, tare si fara zahar, in schimb eu, eu preferam sa beau ceai, cat de dulce se putea, iar apoi ea pleca la munca si eu ma ocupam cu ale mele urmand sa o sun pe la ora 5 cand se intorcea acasa. Acum locuia in Brasov, se mutase din Bucuresti, zicea ca s-a saturat de aglomeratie, de zgomote si de oamenii rai.  Am continuat asa luni, luni intregi, luni in care vorbeam la telefon de doua ori pe zi , asta pana cand s-a hotarat sa-mi faca o surpriza intr-o o zi super faina, prin iulie, ziua in care mi-a spus ca vrea sa ma vada si ca se indreapta spre Bucuresti. Am ramas blocat, nu am stiut ce sa spun sau ce sa fac. Imediat cum i-am inchis telefonul mi-am luat un tricou negru pe mine, m-am indreptat spre cea mai apropiata cofetarie si i-am cumparat prajitura ei preferata, era genul de persoana careia nu ii placeau florile si dulcegariile, dar care adora dulciurile.

Am asteptat-o in locul in care ne intalneam mereu in liceu, in locul in care ne-am sarutat prima oara, locul in care i-am dat sa asculte The doors prima oara, locul in care am scris de sute de ori numele noastre si locul in care ne-am jurat de mii de ori iubire eterna. Am asteptat-o 15 minute, parca trecuse o vesnicie. Dupa cele 15 minute de asteptare o vad indreptandu-se spre mine, am impietrit. Era asa frumoasa. La fel de frumoasa ca atunci cand am cunoscut-o . Inima imi batea din ce in ce mai tare. S-a oprit in fata mea, nu a scos niciun cuvant. Ma privea in ochi. S-a uitat la mine asa si eu la ea cam vreo 5 minute, apoi i-am spus „Buna, mi-ai lipsit!”. Lacrimile au inceput sa ne curga siroaie, am strans-o tare in brate si am sarutat-o pe frunte. Dupa ceva timp, i-am dat drumul,i-am atins fata  si am continuat sa ma uit la ea, i-am spus cat e de frumoasa, i-am spus cat de mult mi-a lipsit si ca nu am putut sa iubesc pe nimeni asa cum am iubit-o pe ea. Tot ce a putut sa-mi spun a fost „Atunci de ce dracu m-ai parasit asa?”. Nu am avut puterea sa-i raspund pe moment, dar m-am adunat si i-am explicat ca pe vremea aia nu eram destul de matur pentru ea, i-am explicat ca nu am vrut sa-si piarda vremea cu un pusti imatur care o putea rani enorm, asa ca am preferat, pur si simplu, sa plec si sa o las sa creasca, am sperat ca voi putea sa-mi gasesc fericirea in bratele altei persoane, dar nu a fost asa. I-am spus ca inca o iubesc si ca eu cred ca intr-o zi vom fi din nou ca inainte.

-Vreau sa te sarut, mi-a spus ea cu o voce tremuranda.

-Dar scumpo, nu ar fi moral, tu esti intr-o relatie, iar eu nu pot sa distrug ceea ce ai cladit alaturi de el..

-Dar ce e moral in ziua de azi? Noi doi nu suntem oameni, noi suntem sentimente si trebuie sa ne dam frau sentimentelor, nu?

In momentul acela am sarutat-o, ah, cat de mult mi-au lipsit sarutarile ei, erau diferite, erau calde, erau pline de iubire.

Dupa acea intalnire ea s-a desparit de acel barbat, s-a mutat la mine,iar dupa un an ne-am casatorit,am calatorit, eu am mai publicat o carte, cartea noastra, cu si despre povestea noastra de iubire, care a durat mult, foarte mult, ar fi durat si astazi daca nu ar fi fost nenorocitul ala cancer, cel care a luat-o de langa mine cand aveam cea mai mare nevoie de ea. Sunt sigur ca de atunci e zilnic cu mine, chiar daca nu mai e aici fizic, ii simt caldura, o simt in spatele meu cand ii duc pe nepoti in parc, inca o aud spunandu-mi „te iubesc” inainte sa adorm, o simt oriunde ma duc si continui sa le spun tuturor despre povestea noastra de dragoste.  Uneori o visez asa cum era ea, tanara, frumoasa, puternica, asa cum i-ar fi placut ei sa si-o aminteasca toti. Ea a fost o luptatoare, a fost o femeie buna, curajoasa si iubitoare, femeia care m-a facut sa fiu cine sunt azi, femeia care m-a invatat sa fac diferenta dintre bine si rau, femeia care mi-a schimbat viata, marea me iubire.

           Sunt sigur ca intr-o buna zi ne vom revedea, cat de curand, iubito, cat de curand…

Hei, tu! Da, tu, cel care citești asta. Vreau să îți spun o poveste. Dacă ai răbdare să mă asculți atunci te rog să citești, dacă nu treci mai departe ca și cum nici nu ai fi văzut asta.
Povestea e despre fata aia din spatele clasei. Fata aceia care stă acolo și privește totul, râde și glumește cu toți, și toată lumea spune că e fericită. Adevărul este că ea nu e fericită, ea nu se simte bine, zâmbetul acela  care îl vezi defapt e fals. Ea nu mai știe cum e să fi fericit sau cum e să te simți bine.
Ea e distrusă pe dinăuntru din cauza problemelor cu familia, din cauza batjocurie și a prietenilor falși.
Vrei să îți mai spun un secret? E depresivă, își dorește să moară în fiecare zi. Se gândește că tuturor le este mai bine fără ea, se gândește că e o dezamăgire pentru toți, că nu mai are rost să trăiască.
Deși crezi că e bine ea nu este. Nu vrea decât să fie frumoasa și să nu mai fie batjocorită de toți. Vrea doar un prieten care să o asculte și să nu o mai judece.
După ce citești asta, uită-te mai bine la cei din jurul tău și încearcă să observi și tu acea fată. Încearca să o ajuți și oferă-i sprijinul tău de fiecare dată când are nevoie. Nu o judeca pentru ce face sau pentru cine e. Ai grijă de ea. Atât vrea. Și ia-o în brate și să o strângi tare și nu o mai lăsa de lângă tine…
“De ce blogul tău e aşa depresiv?”
-Pentru că în fiecare zi mă ridic din pat şi ma prefac că sunt bine şi ca totul e în regulă. Fac asta pentru că nu îmi doresc ca lumea să creadă că “vreau atenție”, ca nimeni să nu ştie cum mă simt eu cu adevărat. Îmi e prea frică să spun ceea ce simt, aşa că mă ascund în spatele unui zâmbet: e masca mea.
Absolut nimic

 Cândva, pe o foaie de hârtie galbenă

 cu linii verzi, 

a scris un poem,

 Și l-a intitulat “Chops”,

pentru că acela era numele câineului său, 

Și pentru că despre asta era vorba.

Iar învățătorul său i-a dat nota 10

 și o steluță aurie,

Iar mama sa l-a lipit pe ușa de la bucătărie,

și îl citea mătușilor lui.

Acela a fost anul în care părintele Tracy

 a dus toți copiii la grădina zoologică,

Și i-a lăsat să cânte în autobuz,

Și s-a născut sora lui mai mică,

 cu degete micuțe și fără păr,

Iar mama și tatăl său se sărutau des. 

Iar fata de după colț i-a trimis

o felicitare de Ziua Îndrăgostiților, semnată cu un șir de x-uri,

iar el l-a întrebat pe tatăl său ce înseamnă acele x-uri

Iar tatăl său îl învelea mereu seara înainte de culcare,

Și era mereu acolo să facă asta.


Cândva, pe o foaie de hârtie albă

cu linii albastre, 

a scris un poem,

Și l-a intitulat “Toamna”,

pentru că acela era numele anotimpului,

Și pentru că despre asta era vorba.

Iar învățătorul său i-a dat nota 10

și l-a rugat să scrie mai clar.

Iar mama sa nu l-a mai agățat pe ușa de la bucătărie

pentru că era proaspăt vopsită. 

Iar copiii i-au spus

 că părintele Tracy fumează țigări

Și că lasă mucurile pe strane

Și uneori acestea fac găuri.

Acela a fost anul în care sora lui a început să poarte ochelari,

cu lentile groase și rame negre,

Iar fata de după colț a râs

când a întrebat-o dacă vrea să meargă să îl vadă pe Moș Crăciun.

Și copiii i-au spus de ce 

mama și tatăl său se sărutau des. 

Iar tatăl său nu îl mai învelea niciodată înainte de culcare,

Și s-a supărat când acesta a plâns după el.


Cândva, pe o foaie ruptă din caiet,

a scris un poem,

Și l-a numit “Inocența: O întrebare”.

pentru că aceasta era întrebarea legată de iubita lui,

Și pentru că despre asta era vorba.

Iar profesorul său i-a dat nota 10,

și i-a aruncat o privire ciudată și rece.

Iar mama sa nu l-a mai agățat pe ușa de la bucătărie,

pentru ca nu i l-a mai arătat.

Acela a fost anul în care Părintele Tracy a murit,

iar el a uitat cum se termina Crezul.

Și a prins-o pe sora lui 

sărutându-se pe veranda din spate.

Iar mama și tatăl lui nu se mai sărutau,

nici măcar nu iși mai vorbeau. 

Iar fata de după colț

purta prea mult machiaj,

Care îl făcea să tușească atunci când o săruta,

dar o săruta oricum, 

pentru că așa trebuia să facă.

Și la 3 dimineața se învelea singur înainte de culcare,

în timp ce tatăl său sforăia zgomotos.


Din cauza asta, pe spatele unei pungi 

maro de hârtie,

a încercat să mai scrie un poem.

Și l-a intitulat “Absolut nimic”,

pentru că despre asta era vorba cu adevărat.

Și și-a dat singur o notă de 10,

și câte o tăietură pe fiecare nenorocită de încheietură,

Și l-a agățat pe ușa de la baie,

pentru că de data asta nu credea

că va ajunge până la bucătărie.

Despre copilăria noastră și multe alte sechele

‘’Prea multe fete am trecut prin asta, mă crezi?  
Batjocorite de “skinny bitches” și prințese răsfățate de mici, de părinții lor care n-au fost în stare să își educe copiii destul de bine și în loc să le învețe că toată lumea e egală, le-au spus “ești cea mai bună, draga mea”. Fetele astea au crescut și acum vor să fie prietenele noastre, tipele care erau grase, și în cazul meu pe atunci nu aveam o stare economică bună, având încă 3 frați pe lângă ea, cu doi părinți ce s-au căsătorit prea devreme doar din a scăpa din familiile lor agresive și denaturate. Noi am crescut, am rămas pe treaba noastră, am devenit femei independente, deschise la minte, ce ajută și alți oameni ce trec prin aceleași momente ca noi. Băieții ce râdeau de noi și ne trăgeau de păr sau ne scuipau, ne scriu noaptea și ne spun cât de mult ne-am schimbat fizic… “hai, nu mai spune”.  
Totuși, chiar dacă au trecut ani de atunci, noi încă vedem în tipele de 18 ani acele râzgâiate de 13 ani ce râdeau de hainele și aspectul nostru. Chiar dacă au trecut ani, încă ne mai gândim la momentele alea când plângeam după școală în baie și speram ca copiii noștrii sau frații noștrii să nu treacă prin același lucru.
Acum e momentul să avem puțină demnitate, și prin puțină mă refer la cât de multă încape, să ne ridicăm și să avem grijă de noi, pentru că societatea n-a făcut-o. Și-a bătut joc de noi până am ajuns mai jos de pământ și a trebuit să ne vindecăm singure. Dar noi oricum ne ridicăm.
N-o să mai lăsăm pe nimeni să ne spună ce nu suntem, ce nu putem, ce ar trebui să fim.
“Asa sunt copiii” e replica tipică și tristă care ni se dădea când plângeam după ore. Din cauză că “asa sunt copiii”, am rămas ani întregi cu sechele în spatele nostru.
Viitori părinți… sper să vă educați copiii altfel.’’

Și ți-ar plăcea ca măcar o dată cineva să își dea seama că nu ești bine. Să se uite în ochii tăi și să îți vadă toată durerea. Toată suferința ascunsă în spatele unui zâmbet, toate lacrimile, toate nopțile nedormite. Ți-ar plăcea ca măcar o dată cineva să te ia de mână și să îți șoptească: “ Liniștește-te sunt aici.”
Doar că nu e nimeni acolo pentru tine, nimeni care să îți vadă suferința și durerea din suflet, iar atunci realizezi cât ești de singur și începi iar sa plângi și tot plângi până simți că rămâi fără aer și te întrebi de ce ți se întâmplă ție toate astea, cu ce ai greșit, dar oricât vei încerca să aflii răspunsul nu vei putea, oricât te vei întreba cu ce ai greșit, nimeni nu îți va putea răspunde…

Azi am simtit pe pielea mea ce inseamna timpul,ce inseamna o secunda,ce inseamna o sutime. Azi am trait sentimentul pe care-l traiesc cei care nu intra la facultatea mult dorita din cauza unei sutimi. Se pare ca timpul mi-a aratat ca el chiar nu sta pe loc,asa ca m-a eliminat din cursa pentru pilotii de la Brasov. Ieri,la Alba-Iulia am fost admis la testul psihologic. Azi am avut de sustinut 4 probe. Prima proba un traseu cu 10 obstacole la care am avut cel mai bun timp. A 2 a proba a fost rezistenta de 2000 de metri in 9 minute. Eu am terminat in 9 minute si 2 secunde..profesorii care cronometrau “ picat,ne pare rau ”. Dupa atatea antrenamente si atatea eforturi,azi a fost prima zi cand la ultima tura am vrut sa abandonez,daca nu era baiatul din spatele meu sa-mi spuna “ nu renunta, alerga in mortii ma-tii in continuare ” eu chiar abandonam. Nu stiu cum a fost posibil ca la antrenamente sa scot 8 minute si 20-30 de secunde si aici in ziua cea mare sa pic. Imi pare rau si pentru familia mea,ca i-am dezamagit,dar in acelasi timp stiu un lucru : armata nu e pentru oricine,in niciun caz pentru mine. Am vrut sa incerc,daca nu incercam,poate regretam. Se pare ca am alt drum al vietii de parcurs,nu? Poate ma asteapta altceva,ceva mai bun in viata civila. Cred totusi ca o sa incep sa pretuiesc timpul mai mult de acum incolo :)). Am slabit 10 kg in cateva luni pentru ziua de azi..10 kg. Deja am ajuns la Valcea,la viata mea monotona..o sa ma intorc la vechiurile obiceiuri : sala si scoala.Viata este o curva care m-a futut bine de tot azi.