rupted

Oricât încerc să mă adun și să fiu din nou ca la început nu pot…am fost rănită de prea multe ori, iar acum nu pot sa îmi mai adun bucățile rupte din inima și sa le pun la loc apoi sa ma prefac ca este ca la început…
Uneori, tot ce vrei sa faci e sa plangi…
Pur si simplu nu mai rezist. M-am saturat atat de tare de viata, de tot….
Nu stiu cum naiba am ajuns in halul asta, eram un copil atat de fericit…
Acum, nici macar nu pot sa ma uit in oglinda. Imi vine s-o sparg cand vad ce dezastru sunt.
Daca s-ar putea sa ii dau delete vietii mele, as face-o fara sa mai astept vreun minut…
Sufletul meu e trist, distrus, rupt in mii de bucatele si nu mai am speranta ca o sa pot sa-l mai repar.
Timpul a schimbat totul… M-a schimbat pana si pe mine..
Daca stau sa imi amintesc cum era viata mea acum 2-3 ani si cum este acum, n-o sa-mi vina sa cred si, o sa zic ca nu-i adevarat…
Problema mea e ca, mereu m-am mintit singura si am crezut intr-un miracol, am crezut ca o sa fie bine intr-o zi…
Dar, nu…nu o sa fie asa. Nu o sa mai fiu fericita niciodata. N-am motive…
Si pe langa toate astea, nimeni nu isi da seama ce se afla in interiorul sufletului meu.. nimeni nu vede cum mor.
Daca le arunc un simplu zambet sau, le spun ca-s bine.. ei ma cred..
Pana si parintii mei cred ca fiica lor e fericita.. Daca ar stii cat am plans eu si inca o fac, nu le-ar veni sa creada.
Dar bine…. eu zambesc si cu lacrimi in ochi.. Si, uneori, acele lacrimi nu se vad… Nimeni nu sta sa se uite atent in ochii mei si sa vada cata durere se afla acolo…
Rari sunt oamenii care mai stiu sa citeasca printre randuri…
Si.. in unele seri, plang toata noaptea, nu dorm deloc iar dimineata.. ma trezesc si ma prefac ca nimic nu s-a intamplat si totul e bine…
Tre’ sa recunosc.. Stiu sa joc teatru. Toti cred ca sunt bine si viata mea e perfecta..
căci dimineața la trei, nu va mai conta parfumul spălat de pe piele și nici privirea calda pe care i-ai oferit-o străinului acela pe strada. pentru ca noaptea nu e doar bleaga, ea e puternica precum o piatra și te face sa arunci pe masa, toată amărăciunea pe care ai ascuns-o in vene și-ai ținut-o departe de inima ta slaba, care pluteste in teama.
și știi ca nu mai contează buza muscata sau zâmbetul șters de pe fără, pe care l-ai afișat in doară in urma cu o ora. pentru ca acuma îți cad lacrimile in palma și îți lași durerea sa cada pe așternuturile negre, umplute cu un parfum de toamna. și vrei sa-ți smulgi acea gaura din piept și sa o umpli cu trandafiri și-o ciocolata amara, căci te îneci in propria nesiguranța și nevoia aceea de iubire, pe care ai rupt-o din tine.
dar adormi într-un sfârșit, iar dimineața nu mai contează, toate lacrimile care ti-au căzut de pe fata și nici durerea din vene, pe care ai pus-o la somn, cu o cafea amara și o urma de parfum îmbibată in zâmbetul cald de pe față.
—  19augustanonimat
22 Martie 2017, 9:39 p.m
Cel mai mult detest oamenii falși, oamenii care nu au două fețe, ci zece. Oamenii care nu știu cum să te pupe mai bine în fund atunci când ești în preajmă, iar atunci când nu ești, să te mănânce de fund, dar să te mănânce cu poftă. Oamenii care abia așteaptă să te vadă într-o stare proastă, să te vadă la pământ, nu pentru a-ți da o mână de ajutor, ci pentru a face orice să te vadă acolo cât mai mult timp. N-am nevoie de astfel de oameni în viața mea, tocmai de asta am rupt legătura cu mulți. Eu am nevoie de oameni cu suflete frumoase, nu de oameni cu sufletele otrăvite de venin.

Just wanted to do a simple postmortem recap of my designs for Dimetrodone ‘s  30 Day Phyla Challenge (including some redesigns). It was a fun experience and I spent more time doing research than actually drawing, but I’m still pretty happy with most of my designs! I had multiple designs for Nermertea (2), Annelida (5), Mollusca (4), and Echinodermata (2), so I just chose my favorite designs in those cases.

1. Porifera
2. Placozoa
3. Ctenophora
4. Cnidaria
5. Dicyemida
6. Chaetognatha
7. Platyhelminthes
8. Cycliophora
9. Gastrotricha
10. Rotifera
11. Micrognathozoa
12. Entoprocta
13. Bryozoa
14. Branchiopoda
15. Nemertea
16. Phoronida
17. Annelida
18. Mollusca
19. Priapulida
20. Loricifera  
21. Kinorhyncha
22. Nematoda
23. Nematomorpha
24. Arthropoda
25. Onychophora
26. Tardigrada
27. Xenacoelomorpha
28. Echinodermata
29. Hemichordata
30. Chordata

Super-duper special thanks to dimetrodone for creating the challenge! It was educational, fun, and…well, challenging!

Pictez ploi, imagini rupte din realitate
Pictez oameni goi, suflete distruse de societate
Pictez apocalipsa, secvențe desprinse din Dante
Pictez eclipsa, Soarele și Luna parcă-s completate
Pictez ce ne doream amândoi, sa trecem împreună peste toate
Pictez despărțirea, timpul a încetat să ne mai rabde
Pictez durerea, că e singura care ne mai leagă
Dacă încă ne iubim, de ce soarta încă ne neagă
Existența, pictez secvența în care ai plecat
De ce ai renunțat?
Că tot asta mi-ai repetat de când te-ai întors acasă
Dar cine te-a ascultat?
Pictez ura, ce a mai ramas din noi
Aș picta universul, dar n-aș avea destule foi
Pictez Raiul, noi doi de mână în viața de-apoi
Îl pictez pe Dumnezeu, dar nu seamănă cu nici unul dintre noi.
O pictez pe mama, ce chip frumos
Îl pictez pe tata cu lacrimi pe obrazul gros
De la palmele luate în viață
Sa fie Marius bine, nu să duca grija de mâine dimineață
Te pictez pe Tine cititorule, ești un suflet mare
Nu renunța la vise, ține minte că cel mai întuneric e înainte de soare
Pictez clipele ce nu le-am petrecut niciodată împreună
Îți pictez trăsăturile, ce fire nebună!
Dar cine să ți-o mai spună?
Că te-ai îndepărtat.
Dacă soarta face pasul către noi, tu de ce faci pasul înapoi?
Eu n-am uitat.
Am pictat totul, am schițat totul. Sau mai bine zis
Am iubit totul.
Am pictat, imagini din trecut
Am pictat ce am avut și am pierdut.
Pictez fraza de adio
Că e ultima dată când te rog să mai rămâi:
Rămâi cu bine!
Mă pictez pe mine, omul
Visătorul, Creatorul, și ultimul dar nu cel din urmă
Pictorul.
—  xi.secunde
Eu…? Eu sunt….
Fata aia care plange noptea in loc sa doarma.
Fata aia care se trezeste dimineata dupa ce a plans o noapte intreaga si le arunca un zambet parintilor doar sa creada ca ea se simte bine. 
Fata aia care sta singura, doar cu ochii in telefon la scoala. 
Fata aia care niciodata nu inseamna nimic pentru nimeni. 
Eu sunt fata aia care nu are prieteni in viata reala, doar virtuali. (pe Tumblr) 
Fata aia care e parasita de toti mereu.
Fata aia care nu isi scoate aproape niciodata castile din urechi si are mereu muzica data la maxim pentru ca, doar muzica ii mai e medicamentul sufletului.
Fata aia care si-ar dori sa fie cum a fost la inceput… 
Fata aia care, cand se uita in oglinda ii vine sa o sparga.
Fata aia care iubeste din tot sufletul. 
Fata aia care spune mereu  ’‘sunt bine’’ desi are lacrimi in ochi si se chinuie sa nu planga.
Fata aia care adora sa priveasca cerul plin de stele.
Fata aia care vorbeste cu Luna….
Fata aia care adora sa iasa seara la plimbare intr-un loc linistit…..
Fata aia care isi doreste sa gaseasca pe cineva care sa o iubeasca cu adevarat si sa nu o paraseasca niciodata.
Fata aia care cauta iubirea adevarata doar in carti.
Fata aia care se comporta uneori ca un copil.
Fata aia pe care o urasc toti. 
Fata aia care are taieturi pe maini.
Fata aia care e jignita de toti.
Fata aia care s-a saturat de viata..
Fata aia care cedeaza….
Fata aia care isi doreste sa aiba parintii langa ea dar, parintii ei doar o fac sa se simta mai rau. 
Fata aia care iubeste din tot sufletul si mereu e ranita.
Fata aia care se plimba prin ploaie doar pentru ca poate sa planga si nu se observa.
Fata aia care are sufletul rupt in mii de bucatele si nu mai poate sa fie reparat.
Fata aia care spera ca o sa fie bine dar, se minte singura deoarece nu o sa fie niciodata bine.
Fata aia care nu mai rezista
Eu sunt….fata aia care VREA SA MOARA!
Vreau sa jucam șotron, tu și cu mine, prietene. Dar sa știi ca nu e șotronul pe care-l jucam când eram copii. Pe acesta nu îl desenam cu creta, ci cu lacrimi de oameni mari, nu aruncam o piatra, ci o bucata de inima sparta și nu ne întoarcem, ci mergem mereu in fata. Și mai trebuie sa știi ca viața asta, nu îți oferă mereu a doua șansa și dacă calci linia aceea stearsa, rupi din tine o bucata.
Așa ca tu alegi dacă sari mai departe sau te oprești din a mai lupta pentru niște ochi verzi, înecați intr-o mare de dureri. Pentru ca la final, va trebui sa pui tot pe farfurie, toate lacrimile și acele zâmbete din inima rupte, capabile sa vindece un suflet uitat pe o strada pustie.
Si mâine in zori, te vei găsi pe tine in niște bucăți de plastelina învelită in cerneala și vei înțelege ca ai călcat pe inimi frânte și te-ai frânt pe tine pentru un vis ce era menit a se sfarsi la sfârșitul zilei.
Căci adevarul e mai mult decât ceea ce crezi ca este, e mai mult decât o floare veștejită in care reusesti sa vezi o urma de viața și frumusetea de alta data. Adevarul e spinul din trandafir și amareala cafelei cu lapte, e mai dulce ca prăjitura mamei și mai rău la gust ca și băutura tatei. Adevarul e un amalgam de contradicții și când îl descalcesti, te pierzi in detali.
Așa ca dacă ai ajuns pana aici, uite-te pe masa, căci ai acolo o ciocolata, dar e amara, la fel ca zâmbetul tău de aseară.
—  19augustanonimat
17 Martie 2017, 4:39 p.m
Iubirea e...

În timp ce soţia mea servea cina, i-am luat mâna şi i-am spus:“Trebuie să-ţi vorbesc”. Ea a dat din cap şi a mâncat calmă. Am văzut durerea în ochii ei, iar acea tristeţe îmi blocase cuvintele în gât. Mi-am făcut totuşi curaj şi i-am spus: “Vreau să divorţăm”. Ea dezgustată de întrebarea mea a spus încet:“De ce?”. În acea noapte nu am vorbit şi ea a plâns toată noaptea. Eu ştiam că ea vroia să înţeleagă ce se întâmplă cu căsătoria noastră, dar nu am mai putut răspunde sentimentelor ei, a pierdut inima mea, din cauza altei femei, Ana! Eu n-o mai iubeam aşa de mult pe soţia mea, am fost aşa de trist, m-am simţit vinovat, motiv pentru care am semnat actul de separare, care spunea că soţiei mele i-ar rămâne casa, maşina şi 30% din magazin. Atunci când a văzut actul de separare l-a rupt bucăţele. “Cum?! Am petrecut zece ani din viaţa noastră împreună şi acum mă laşi pentru alta?!” Dintr-o dată soţia mea a început să plângă. Era furioasă şi dezamăgită, ideea de divorţ a început să devină realitate. Ziua următoare m-am întors acasă şi am găsit-o stând la biroul ei în dormitor, scria, nu am mâncat nimic la cină şi m-am dus la culcare, am fost foarte obosit după o zi petrecută cu Ana. În noapte m-am trezit şi am văzut-o pe soţia mea tot acolo la birou. M-am întors şi am continuat să dorm. Dimineaţa următoare soţia mea a venit la mine, cu nişte condiţii pentru a accepta divorţul. Nu a vrut casa, nu a dorit nici maşina şi nici magazinul. Mâine începea o nouă lună, în acea lună ar trebui să trăim ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Raţionamentul sau a fost simplu: “Fiul nostru are examene în această lună şi nu trebuie să-l îngrijorăm cu problemele noastre.” Am fost de acord, cu toate acestea, ea a făcut o a doua cerere. “Trebuie să ne amintim de ziua în care ne-am căsătorit, atunci când m-ai luat în braţe şi m-ai dus în dormitorul nostru pentru prima dată. În această lună, în fiecare dimineaţă trebuie să mă duci în braţe până la uşă. Am crezut că şi-a pierdut mintea, dar am fost de acord. I-am povestit Anei. Ana a început să radă spunând:"Indiferent de ce trucuri a inventat soţia ta să te aducă înapoi, spune-i că eşti al meu”. De mult timp eu şi soţia mea nu am mai avut momente apropiate, aşa că atunci când am luat-o prima zi în braţe am fost atât de jenat, dar fiul nostru a fost în urma noastră şi ne aplauda spunând :“Tată eşti cel mai tare!” Cuvintele lui erau ca un cuţit în inima mea, am mers zece metri, cu soţia mea, în braţe. Ea a închis ochii şi a spus încet:“Nu-i spune nimic despre divorţ, te rog”. Am fost de acord. Am lăsat-o la uşa şi a plecat să ia autobuzul pentru a merge la muncă. A doua zi, am fost mai relaxat, ea se sprijini pe pieptul meu. Am simţit parfumul ei pe bluza mea. Am realizat că a trecut mult timp de când nu m-am mai uitat la ea şi am realizat că nu mai e atât de tânăra, avea câteva riduri pe faţă şi fire albe de păr..! M-am întrebat: “Ce am făcut de am redus-o, astfel?” A patra zi, luând-o în braţe, cum se întâmpla în fiecare dimineaţă, am simţit o conexiune între noi. Aceasta este femeia care mi-a dat zece ani din viaţă, tinereţea ei şi un copil. Nu am spus nimic din respect. Fiecare zi a fost mult mai uşor să o ridic şi a trecut luna repede. Credeam că am fost obişnuit să o ridic, deoarece cu fiecare zi care trecea o simtiteam mai lejeră. Într-o dimineaţă ea a fost indecisă cu ceea ce să poarte, a încercat totul şi a zis:“Hainele îmi sunt mari”. Mi-am dat seama că pierduse în greutate, de aceea era aşa de uşoară, am realizat brusc că poate a fost în depresie, prea multă durere şi suferinţă. Fără să îmi dau seama am atins părul ei, fiul nostru a intrat brusc în camera noastră şi a spus:“Tati e timpul pentru a o duce pe mama în braţe (pentru el a devenit un moment fundamental al vieţii sale). Am luat-o pe soţia mea în braţe am simţit un fior care a schimbat modul în care vedeam divorţul. Parcă a fost ca atunci când am luat-o pentru prima dată. Îmi venea să plâng. Fiul nostru a trebuit să meargă la şcoală şi l-am însoţit eu cu maşină. Soţia mea a rămas acasă. M-am dus la muncă, dar la un moment dat am trecut pe lângă casa Anei şi m-am oprit. Am fugit în sus pe scări, ea mi-a deschis uşa şi i-am spus:"Iartă-mă, dar nu vreau să divorţez de soţia mea.” S-a uitat la mine şi a spus:“Eşti nebun?” I-am răspuns:“Nu, doar că îmi place soţia mea. Cred că a fost un moment de plictiseală şi rutină în care ne-am depărtat, dar acum mi-am dat seama de adevăratele valori ale vieţii, azi am dus-o în braţe, mi-am dat seama că trebuie să o fac pentru restul vieţii mele!” Ana mi-a dat o palmă şi mi-a închis uşa în faţă. Am plecat şi pe drum m-am oprit într-un magazin de flori. I-am cumpărat un buchet de trandafiri şi fata de la magazin mi-a spus: “Ce vreţi să scrieţi pe bilet?”, iar eu i-am răspuns:“O să te iau în braţe în fiecare zi din viaţa mea până ce moartea ne va despărţi”. Am plecat în grabă spre casă, am urcat scările şi am fugit spre camera ei, fericit şi cu un zâmbet pe buze. Când am intrat în camera ei am găsit-o căzută pe jos, i-am luat pulsul şi mi-am dat seama că este moartă. Ea lupta împotriva cancerului şi eu în loc să îmi dau seama ce se întâmplă.. am fost ocupat cu Ana. Soţia mea mi-a cerut acea perioadă de timp pentru că ea ştia că era pe moarte şi pentru ca fiului nostru să-i rămână amintirea unui tată minunat şi a unei mame iubitoare. Acestea sunt detaliile care contează într-o relaţie, nu casă, nu maşină, nu bani. Acestea sunt lucruri trecătoare, care par să creeze o viaţă frumoasă şi o căsnicie perfectă. Să încercăm întotdeauna să ne păstrăm relaţia cu partenerul fericită şi să ne amintim de prima zi a poveşti noastre de dragoste

Sufletule, iarta-ma… 
Astazi, m-am gandit sa iti cer iertare pentru tot. 
Te-am ranit atat de mult in ultimul timp iar acum ai ajuns rupt in mii de bucatele, din tine au mai ramas doar niste ruine…. 
Iarta-ma ca nu te mai pot repara….Jur c-am incercat…
Si, chiar daca ma prefac ca sunt fericita, stiu ca tu nu esti… simt cum plangi mereu si urli de dorul cuiva….
Imi pare rau ca n-am avut grija de tine cum trebuia. 
Regret ca am lasat multe persoane sa intre in viata mea iar, cand au plecat te-ai intristat mereu si, putin cate putin, ai ajuns cum esti acum… 
Stii, simt cum tremuri… Esti atat rece. Parca esti un cub de gheata….