relatiity

anonymous asked:

Sunt singura de 3 ani , toată lumea îmi spune ca sunt frumoasă și toate cele dar nu înțeleg de ce nu reușesc sa fac pe cineva sa se atașeze de mine. poate ma mint toți și sunt hidoasa .Am încercat sa ma motivez cu studiile dar tot goala ma simt ..

Frumusetea nu e totul, crede-ma. Frumusetea nu te baga automat intr-o relatie. Oricat de cliseic suna, personalitatea face mult mai mult. Deci nu te mai fixa pe asta, ci cauta sa te dezvolti personal si sa fii o sa persoana asa cum iti doresti. Mai apoi, o sa ajungi intr-un punct in care o sa constati ca, cu cat te chinui mai mult sa ai o relatie, cu atat mai mult n-o sa-ti iasa. Relatiile sunt niste lucruri naturale, care vin de la sine, si nu trebuie fortate. 

Sunt ferm convinsa ca nu e vina ta ca n-ai o relatie. Nu e din vina aspectului, sau a altui lucru. E pur si simplu chestia ca inca n-ai reusit sa dai peste cineva potrivit. Si nu-i nimic rau in asta. Doar asteapta. 

Si tine minte: o minte frumoasa face mult mai multe decat un corp frumos!

#dee

Faza e că atunci când ai paisprezece, cincisprezece, șaisprezece ani poți să faci orice, îți poți permite să greșești. Și e atât de frumos iar noi nici măcar nu ne dăm seama. E vârsta chiulului și a falsificării semnăturilor parinților. Puloverele prea largi, ceaiul sau cafeaua sub pătură, duminica amiaza cu prietenii. Cicatricile pe brațe. Scrisul pe ușile de la baia școlii. E vârsta greșelilor, vârsta ce nu se mai întoarce, vârsta in care orice ai face poți remedia. E vârsta plânsului pentru lucrurile ce nu sunt nimic dar par a fi totul, vârsta primelor iubiri, a primului sărut, a dureri atunci când se termină și a acelor “pentru totdeauna” care nu vor fi niciodată. Ne punem in cușcă din cauza fricii de viață fără să ne dăm seama că viața adevarată e exact asta, acea viață pe care la treizeci de ani vom vrea s-o retrăim. Suntem o generație danată, arsă, dusă. Suntem generația facebook, twitter, instagram și tumblr. A screen-urile conversațiilor, a mesajelor prea lungi, a temelor interminabile, a dilatatoarelor, a tatuajelor. Generația “Vreau să mă mut la New York”, “Vreau să mă mut la Londra”. A poeziilor scrise pe banca școlii, a filmelor văzute de mii de ori, a prieteniilor la distanță, a stațiilor, a trenurilor, a insecurității. E atât de frumos, nici măcar nu ne dăm seama. Eu nu îmi dau seama. E timpul să începi să țipi, să respiri, să trăiești. Să trăiești până la consumarea pielii și a oaselor. Să trăiești până la consumarea sufletului.