printr

1. Undeva, cândva, printr-un compliment sau printr-un zâmbet ai făcut o persoană să se simtă mai bine.
—  Proiect: motive pentru care merită să fii fericit.
Când am cunoscut-o mai bine aveam să aflu că imaginea asta perfectă doar atât era, o imagine. Era un copil nesigur deghizat în femeie fatală, în ea se ascundea cel mai trist suflet pe care îl întâlnisem vreodată, era neîncrezătoare, slabă, ezitantă, singură. Nu îi plăceau oamenii cu toate că se învârtea printre ei ca peştele în apă şi nici nu-i lăsa să se apropie de ea, deşi nu văzusem om care să aibe mai multă nevoie de afecţiune. La început n-o înțelegeam . Să ai nevoie de căldură, dar să stai în întunericul propriilor gânduri, să îţi fie foame de iubire, dar să o refuzi când cineva vrea să ţi-o ofere. În ea zăceau contradicţii una peste alta, îmi lumina privirea cu cel mai frumos zâmbet , dar ea nu a văzut niciodată asta . Nu îi plăcea să îi spun că e frumoasă , ai mai auzit aşa ceva? O fată care să nu vrea să audă că e frumoasă? Nu voia să creadă acest cuvânt care o definea perfect . Se simțea incomodă , atâtea jigniri primite de la oameni care nu îi cunoșteau povestea dincolo de pânză au făcut-o să-și urască trupul . Avea nevoie de cineva . Avea nevoie de acea persoană care să o facă să se simtă ”frumoasă” , nu doar să o numească așa . Avea nevoie de o persoană care i-ar fi arătat că acest cuvânt atât de banal , nu îi definește personalitatea în totalitate . Dacă stau să mă gândesc , ea nu e frumoasă . Ea e minunată . E genială . Persoana de care avea nevoie eram eu . Chiar dacă de multe ori m-am contrazis când a venit vorba despre acest lucru , avea nevoie de mine . De un dezastru la fel de pierdut precum ea . Chiar dacă de multe ori am scos-o din sărite și am făcut-o să-și piardă încrederea în sine , chiar dacă de multe ori nu am luat cele mai inspirate decizii , chiar dacă de multe ori nu i-am arătat cât de mult merită să fie iubită și apreciată , chiar dacă m-am comportat de nenumărate ori copilărăște , Ea avea nevoie de mine . Și culmea , a apărut într-un moment din viața mea în care nu mai voiam să aud de relații . Ironic , nu ? Să îți dorești ceva de care vrei să scapi .
Uneori, recunosc, mă sperii când aud tunete puternice, și tot ce îmi doresc în acele momente este să mă ascund în două brațe la fel de puternice. Două brațe în care să uit de tot, să nu-mi mai fie teamă de nimic: nici de fulgere și tunete, nici de viață.
Alteori, însă, îmi place să alerg printre tunete și picături de ploaie. Să simt ploaia până la suflet și până la os. Să mă curețe de toate.

Astăzi, XXVI.VI.MMXVII vreau să încep proiectul  “Prefer să…” în colaborare cu îngerul meu drogat, @inger-printre-oameni

Motivul proiectului: Oamenii în viață sunt împinși să facă lucruri contra voinței lor. Dar să nu privim doar materialul. Să avem o gândire liberă și deschisă incluzând latura sentimentală.

Funcționalitate: Eu cât și drogata menționată mai sus așteptăm mesajele dvs. ask-urile în legătură cu participarea la acest proiect. 

Punctul meu de vedere: O descătușare, o eliberare de frământări, nemulțumiri chiar și regrete.

Draga mea, pleacă. Pleacă și lasă-l. Uită de tot și de toate pentru că poți și pentru că ești frumoasă. Pentru că atunci când ești singură și plângi, tu ești cea care își șterge lacimile. Pentru că atunci când ai nevoie de cineva, te ai doar pe tine. Pentru că atunci când ți-e greu, tu ești singura care trece prin toate. Pentru că atunci când te pui noaptea la somn, numai tu știi cum să acoperi partea goală de pat. Pentru că atunci când toți sunt contra ta, tu ești alături de toți. Privește-te în oglindă, mult și des. Privește printre rânduri. Privește departe de lacrimi și spune-mi ce vezi. Privește-te în ochi să vezi ce suflet frumos și cald ascunzi în ei. De ce te lași la pământ? De ce te lași condusă de oameni care doar îți bagă bețe în roate? Haide, ridică-te astăzi, pentru a nu știu câta oară, scutură-te de praf și amărăciune, și te rog, mergi în continuare înainte, însă, să nu uiți un lucru, totul pentru tine, pentru că ești frumoasă!
Ea

Da, e falsă. E falsă pentru ca a rămas doar o carcasa din ea. Nu mai are sentimente, nu mai are emoții.
Inima e doar un ceas care încă ticăie, deși a fost aruncat si izbit de pereții indiferentei si urei. El ticăie. Se aude. Dar sunetul e unul trist. Uneori atinge cele mai înalte note ale tristetii si cele mai joase note ale singurătății.
Ea a renunțat la suflet. De ce să-l țină captiv intr-o colivie, cand ar putea zbura? De ce sa nu fie liber? De ce sa nu alerge prin adierile de vânt, sa înoate împreuna cu valurile sau sa cânte printre stele in timp ce se odihnește pe luna?
De ce sa rămână aici sa înghețe si sa moara? De ce sa i se stingă culoarea cand abia începe sa strălucească ?
De fapt ea nu e falsă sau rece, e doar goală pe interior.