ploile

Să mă ierţi, mamă!

Sunt bine, mamă! Astăzi n-am reușit să mă trezesc pentru a merge la școală. Simt o durere apăsătoare în piept. Toate persoanele pe care le-am iubit, s-au dus.. le-am pierdut, mamă! Dorm din ce în ce mai mult, mănânc din ce în ce mai puţin. Zâmbesc.. zâmbesc, iar tu crezi că sunt bine, mamă.. Nu mai pot ieși cu prietenii, nu mai pot ţine ascuns tot ce simt, mă crezi? Probabil când vei citi asta eu nu voi mai fi. Mamă, știu că ţi-am făcut rău. Te rog să ai grijă de sora mea mai mică. Chiar dacă ne certam des, ei îi va fi cel mai greu. Să ai grijă de ea, mamă. Să îi fii alături, s-o asculţi, să nu te dezamăgească și ea cum am făcut-o eu. Să nu ajungă ca mine! Știu că dorinţa oricărei mame e să-și vadă fata mireasă. Mamă, e momentul. Voi fi frumoasă, într-o rochie așa cum de mică îmi doream. Voi fi mireasă, într-un sicriu alb și înconjurată de flori. Acele lacrimi aș fi vrut să fie de fericire, dar iartă-mă! Cine ar fi crezut că acea fată puternică, ar putea ajunge în halul ăsta? Nimeni.. pentru că pe nimeni n-a interesat suficient de mult. Aveţi grijă de voi, iar ploile ce vor veni, să-ţi amintească mine, mamă. Le trimit să vă șteargă lacrimile și durerea. Fiţi puternici cum eu n-am mai reușit să fiu. #Lori

Iubesc toamna cu tot ce aduce ea. Frunzele colorate care cad doar la o adiere de vânt. Diminețile și serile răcoroase pe care ți le încălzești cu o cană de ceai sau de ciocolată caldă. Ploile care par a nu avea sfârșit și nostalgiile pe care le provoacă acestea. Covorul de frunze din parc pe care pășești timid. Cerul mai mereu gri sau de un albastru închis care te vrăjește. Aerul proaspăt care te face să te bucuri că-l respiri. Păsările care formează stoluri imense. Gustul gutuilor coapte pe etajera sobei bunicilor. Răsăriturile târzii și apusurile după care sunt înnebunită. Octombrie și ziua mea. Îmbrățișările calde din zilele reci. Iubesc toamna cu tot ce înseamnă ea.

amintirea-lui-nu-moare-niciodata

Dragă omule,
Sunt aici, din nou, să îți reamintesc cât de minunat ești. Mă regăsesc prin tine, ca și suflet supraviețuitor printre cuvinte aruncate rahitic și răni deschise. Sunt aici, ca și tine, un om ce nu este și nu va fi singur niciodată. Te înțeleg, te îmbrățișez, sunt momente în care canapeaua aia veche și patul acela gol este tot ce ți-a mai rămas, pe lângă sufletul tău plin de venin. Dar nici atunci nu ești singur. Nici atunci nu ești un om ce nu e iubit. Suntem iubiți cu toții, din umbră, din spatele perdelei, inconștienți, suntem iubiți și minunați.
Din nefericire, iubirea se naște din durere, iar iubirea provoacă durere, este un ciclu al vieții pe care toți îl înțelegem mai devreme sau mai târziu. Dar singurul lucru ce va rămâne, indiferent de vântul rece sau ploile abundente pe suflet, suntem noi, de noi să avem grijă, primordial. Noi decidem ce iubire să ne lovească precum un glonț în suflet și ce să treacă pe lângă noi ca o umbră. Dă-ți timp ție, omule. Timpul tău, nu îl irosi. Pentru că într-un final, o să te întorci, dar va fi prea târziu..
Ai grijă de sufletul tău, de tine, om minunat.
—  simonastefania.tumblr.com
Şi-ai vrea să fii acolo unde,
Cineva mereu te-aşteaptă unde,
Ploile mărunte spală toamnă după toamnă - praful de pe străzi,
Unde ochii care nu se văd, nu se uită,
Unde dimineţi lumea se salută,
şi vezi zâmbete nu doar în fotografii.
—  Carla’s Dreams
O toamnă nouă. O viaţă nouă.

Unde eşti, toamnă rece…
cu melancolii de metal,
şi adieri de cântece,
şi-al nostru recital…?!

Te caut uneori în mine…
În ploile mereu timide,
Şi nu mai dau de tine…
Sunt doar trecuturi vide

Unde vedeam mereu că mor..
suflete şi culori, petale
Cuprinse d-un tacit amor,
De moartea ce păşea agale…

Rămâi în urmă, prăfuită…
de-ai vieţii ani plăpânzi…
Căci sufletul te uită,
Şi ochii lăcrimânzi…

<<<suflet-singuratic>>>

Nu o să te iubesc la infinit. Nu o să-ți mai simt lipsa, nu o să mai simt nevoia aceea constantă să vorbim, să te aud și să te simt. Nu o să mai știu de tine, nu o să-mi mai amintesc de acel unuşapte mai și de ploile de primăvară târzie. O sa stiu ca te-am uitat, o să te vad doar ca pe o amintire și nu o să mai simt fiori in tot corpul atunci când o să-ți aud numele. Nu o să mai tresar, nu o să mai sper la un noi. Nu o să mai am toate gândurile legate de tine si de acei ochi verzi cu galaxii in ei. Nu o sa te mai iubesc. Nu o sa te mai vreau. O să se întâmple. O să-mi treci.
—  17 infinit
Să mă ierţi, mamă!
Sunt bine, mamă! Astăzi n-am reușit să mă trezesc pentru a merge la școală. Simt o durere apăsătoare în piept. Toate persoanele pe care le-am iubit, s-au dus.. le-am pierdut, mamă! Dorm din ce în ce mai mult, mănânc din ce în ce mai puţin. Zâmbesc.. zâmbesc, iar tu crezi că sunt bine, mamă.. Nu mai pot ieși cu prietenii, nu mai pot ţine ascuns tot ce simt, mă crezi? Probabil când vei citi asta eu nu voi mai fi. Mamă, știu că ţi-am făcut rău. Cine ar fi crezut că acea fată puternică, ar putea ajunge în halul ăsta? Nimeni.. pentru că pe nimeni n-a interesat suficient de mult. Aveţi grijă de voi, iar ploile ce vor veni, să-ţi amintească mine, mamă. Le trimit să vă șteargă lacrimile și durerea. Fiţi puternici cum eu n-am mai reușit să fiu.

hambjora  asked:

Ideea era CE nu cine. Cartile ne fac fericiti pe toti!

Ploile de vară
Plimbările nocturne
Dormitul târziu
Când scriu şi am idei
Discuțiile interminabile (mai ales când se strecoară şi umorul negru)
Umorul negru
Când mă înțelege cineva….

Mulți privesc cărțile ca pe nişte obiecte neînsemnate..

CÎNTEC (69)

De aş muri cît ai uita din mine,
cîte cuvinte ţi-ar părea în plus,
cîte atingeri ţi-ar părea străine
de ai afla diseară că m-am dus

ai mai simţi tu ploile vreodată,
ţi-ai mai ascunde îngerii din piept,
ceaţa aceasta, tristă şi sărată,
îţi va mai spune oare că te-aştept

pianul lui Berman va mai fi în stare
să schimbe tot ce am atins cîndva,
îţi vei aduce aminte, la culcare,
ce viu era tot burgul cînd ardea

cîte iluzii am triat în vară,
cîte ruine înfloreau în noi,
cum mă rugam, în fiecare seară,
să mi te-aducă toamna înapoi 

ţi-aş scrie mult, dar nu se mai cuvine,
oricum nu voi primi nicicînd răspuns,
de aş muri cît ai uita din mine,
cîte cuvinte ţi-ar părea în plus?

– Fabian Anton

Despre ea...despre tine.

Cu totii asteptam ceva,dar nu stim cine ne poate da,avem asteptari,urmate de dezamagiri,urmate de un sfarsit.E un cerc,unul care se repeta pana la un anumit punct,punct in care gasesti exact ce cauti sau…renunti asteptand sa fii tu cel gasit.Optimistii strang din dinti,inchid ochii si pornesc din nou la drum,in speranta ca de data asta o sa fie diferit.Asa incepe o mica parte din povestea mea.Un romantic incurabil cu o imaginatie colorata,intr-o lume monocroma.Patesti probabil si tu,sa stai la orele tarzii cu ochii in tavan,sa te gandesti,sa iti faci tot felul de filme.Filmul meu pare sa prinda viata,se contureaza in jurul ei,o fata simpla,o fata care imi face neuronii sa danseze.Legaturi psihice,probabil termenul suna familiar,asta traiesc eu acum.E o dragoste la nivel cerebral.Genul de dragoate in care doar ochii spun tot ce buzuele nu au demnitate sa spuna.Am ajuns in punctul in care regret secunda cu secunda in care nu ii spun ca e tot ce am mai bun,apoi sa o strang in brate tare,dar o fac acum : Esti tot ce am mai bun!Nu am avut un suflet cald aproape,dar acum cu al ei,simt ca le am pe toate.As putea sa scriu despre ea la nesfarsit,e muza mea preferata.In sfarsit am descoperit,iubirea are o fata si jur ca e cea pe care vreau sa o vad in fiecare dimineata.Stiu ca inaintea mea au fost cativa care nu au stiut sa ii tina inima in piept,au rupt-o direct.Pacat ca ei,nu au putut sa te priveasca prin ochii mei.Sper sa imi fac curaj sa ii spun toate astea privind-o in ochi,privirea ei,e acel gen de privire care iti arde sufletul,iti arde trecutul,face liniste unde candva se dadeau lupte crunte.Vrei sa pari ceva ce nici tie nu iti place…de ceva timp lasi un zambet fals sa te imbrace.O sa las aici cateva versuri care par a fi scrise pentru tine. ‘Daca tu ai fii o stea as vrea sa fiu eu cerul,sa te privesc de-aproape,sa iti inteleg misterul’ 'Si daca tu ai fi o floare,as vrea sa iti fiu petale,sa cad doar eu daca o sa te loveasca ploile torentiale’.M-am gandit acum ceva timp cum ar fii daca nu ai mai fi tu…nu stiu,probabil ar trebuii sa iti descriu un desert pustiu.Sper sa imi ramai mereu loc de refugiu,sa ramai lumea mea departe de lume.Toti spun ca…Disneyland-ul e cel mai frumos loc,dar e pacat ca ei nu au fost in bratele tale.

Doar crede.
Si nu e vorba de vremea de afara,nici de numarul canilor de cafea pe care le bei si in niciun caz de cartile pe care le citesti sau de muzica pe care o asculti.Nu e vorba de felul in care te vede lumea,de hainele pe care le porti sau visele pe care le ai.Nu e vorba de iubire,nici de durere sau dezamagire,e vorba de tine.
Tu,pentru mine,esti un strain,dar pentru alt om esti lumea intreaga.Eu,pentru tine,nu insemn nimic,dar poate cineva,candva a zambit din cauza mea.
Eu si cu tine,nu ne-am intalnit niciodata si totusi s-ar putea ca noi,doi straini sa avem mai multe in comun decat doi indragostiti.S-ar putea ca amandoi sa fi facut pe cineva fericit,exista posibilitatea ca amandoi sa avem acelasi vis,poate iubim aceleasi gesturi marunte pe care altii le ignora,sau poate am trait aceleasi dezamagiri.
Noi doi nu ne-am intalnit niciodata,dar poate ne cunoastem mai bine decat doi prieteni de o viata.Eu sunt aici,tu la sute de kilometrii distanta,sau poate in capatul celalalt al lumii si totusi exista o sansa mica ca amandoi sa adormim pe aceeasi melodie,sa plangem la acelasi film,sa radem la aceeasi gluma,sa iubim acelasi parfum,aceeasi floare,aceeasi aroma de inghetata.Exista o mica sansa ca amandoi sa avem ochii verzi si parul tuns pana la umeri.O mica sansa,ca noi,doi straini,din doua colturi diferite ale lumii,sa fim uniti de aceeasi aroma de cafea,de acelasi sunet de ghitara si aceeasi speranta stearsa.
Totul in lumea asta se leaga de tine,de felul in care gandesti,de zambetele pe care le daruiesti si lacrimile pe care le stergi.E vorba de cum traiesti,de cum de bucuri de razele de soare si cum dansezi in ploaie.E vorba mangaierile pe care le oferi,de oamenii pe care ii ierti,de gesturile pe care le oferi si felul in care treci prin viata.Totul se leaga de ceea ce crezi.
Crede…Crede in iubire,in vise,in suflete pereche,in bine,in persoana de langa tine.Crede in ceea ce vrei tu sa crezi,dar crede.Trebuie sa crezi,deoarece la urma urmei esti ceea ce crezi tu ca esti.
Eu cred ca afara fericirea a iesit la plimbare,iar ploile m-am tranfosrmat intr-un copil mare.Tu ce crezi?
—  19augustanonimat
Să mă ierţi, mamă!
Sunt bine, mamă! Astăzi n-am reușit să mă trezesc pentru a merge la școală. Simt o durere apăsătoare în piept. Toate persoanele pe care le-am iubit, s-au dus.. le-am pierdut, mamă! Dorm din ce în ce mai mult, mănânc din ce în ce mai puţin. Zâmbesc.. zâmbesc, iar tu crezi că sunt bine, mamă.. Nu mai pot ieși cu prietenii, nu mai pot ţine ascuns tot ce simt, mă crezi? Probabil când vei citi asta eu nu voi mai fi. Mamă, știu că ţi-am făcut rău. Cine ar fi crezut că acea fată puternică, ar putea ajunge în halul ăsta? Nimeni.. pentru că pe nimeni n-a interesat suficient de mult. Aveţi grijă de voi, iar ploile ce vor veni, să-ţi amintească de mine, mamă. Le trimit să vă șteargă lacrimile și durerea. Fiţi puternici cum eu n-am mai reușit să fiu.
—  denydrogzz
Oare ce vrea să fie acolo unde
Unde cineva mereu te așteaptă?
Unde ploile mărunte spală toamnă după toamnă doar gunoi pe străzi?
Unde ochii care nu se văd nu se uită?
Unde în dimineți lumea se salută?
Și vezi zâmbete nu doar în fotografii?
—  Carla’s Dreams