plaiurile

De ce?

De ce se promovează doar prostia?
Când avem atâtea lucruri frumoase în România
Uite plaiurile şi câmpia
Zac neclintite şi nu le vedem sclipirea
De ce se construiesc atâtea catedrale?
Când bolnavii nu mai au locuri în spitale
De ce bătrânii nu au un loc in față?
Când probabil e ultimul lor an din viață
De ce oamenii au ajuns să se omoare
Între ei ca nişte animale?
De ce ne numiți “o generație proastă”?
Când ați crescut-o cu mâna voastră
De ce la ură și batjocură suntem primii?
Şi au ajuns să râdă de noi și străinii
De ce ne întoarcem spatele?
Când am învățat să ne iubim aproapele
De ce îi numiți lași pe cei ce pleacă afară?
Văzând că nu o mai pot duce în țară
De ce ne zbatem doișpe ani în şcoală?
Ca să uităm tot ce am învățat într-o vară
De ce suntem catalogați după cum ne îmbrăcăm?
Când sufletul ar trebui să fie cel superior
Haideți să nu mai privim în gol
Și să-ncercăm să ne facem un viitor.
De ce nu prețuim ceea ce avem?
Și vedem cât de important e un lucru atunci când îl pierdem
Hai, spune-mi de ce îl imiți pe el?
Creativitate zero, găseșțe-ți un țel
Oare de ce îmi pun atâtea întrebări?
Când știu că nu se vor face multe schimbări.

monceamihaela2  asked:

Imi poti face si mie o poezie despre prietenie?Dar cu sensul de amici/amice...Te rooog

Au mai fost momente când ne-am certat,
Ne-am mai și respins…
Însă un foc al prieteniei cu apă de ploaie,
Nicicând nu va putea fi stins.

Am trecut împreună prin întuneric și frig,
Am trecut prin plaiurile fericirii
Și al durerii anotimp.

Am râs până târziu în liniștea
Nopților de vară,
Sunt amintiri de demult
Dar parcă le-am trăit acum odinioară.

Sper să îți placă mai multă inspirație de atât nu am momentan. 😅😘

Trecand peste toate neajunsurile societatii in care traim, peste conducatorii egoisti si peste reminescentele comuniste din Romania, este nedrept sa admiti ca patria noastra nu este una frumoasa. Romanul e roman si te va primi cu ospitalitate fie ca esti tu evreu, chinez sau englez. Intelepciunea batraneasca pe care o regasesti daca deschizi poarta veche de lemn a orcarei gospodarii fie ea din plaiurile moldovene sau ardelene este unica in lume. Mancarea gustoasa si facuta din sufletul unei gospodine iti lasa gura apa si te face sa te gandesti tot mai des la Paște sau la Crăciun, iar voiosia romanului la orice petrece intrece toate mancarurile scumpe si hainele stilate de care au parte occidentalii. Daca vrei sa cunosti poporul roman in inima sa, atunci fa-ti drum prin satele uitate parca de vremi si pastrate ca acum 100 de ani, stai la masa cu oamenii locului si ia parte la o nunta. Nu o sa mai vrei sa te intorici acasa!
Când ne-am privit prima datã,nu s-a simțit nici vibrații și nici energii în jurul nostru.
Doar cã timpul, timpul s-a oprit în loc.Iar ochii noștri își spuneau mai mult decât am fi crezut vreodatã.Parcã se pierduserã cândva,demult,într-o altã dimensiune a timpului și dupã atâtea cãutãri într-un final se regãsiserã,și își spuneau dorul și amarul și iubirea și nemurirea pasiunii.
Buzele,buzele întredeschise își doreau sã se învãluie în sãruturi pãtimașe de o iubire dureros de mare,apoi sã se scalde în marea caldã și vibrantã a salivei.
Brațele,brațele se stãpâneau cu greu sã nu se deschidã și sã se cuprindã între ele,lãsându-se în atingeri apãsãtor de lascive pe spatele nostru dezvelit de secrete.
Inimile,inimile noastre voiau sã evadeze din cutia toracicã.Voiau sã fie libere și sã zburde pe plaiurile patosului nebun.
Sufletele,sufletele noastre se zvârcoleau de un dor emaftic,inexplicabil.Și voiau,voiau sã se contopeascã în cele mai serafice liniști posibile.
Corpurile,corpurile noastre tânjeau dupã îmbrãțișãri profunde și lungi.Tânjeau dupã cãldura celuilalt și mai tânjeau dupã atingeri reci care sã le stingã focul torid din ele.Tânjeau sã fie împreunã.Împreunã pânã la sfârșit,scãldându-se în abisul eternitãții sublime.