nervii

Furia...

Aceleași buze strâmbe de zâmbete false…
Înroșite de sângele ce a curs, de vicii arse,
Nu mai râd, am uitat sentimentul sinistru,
Mă retrag în gânduri ca un călugăr sihastru.

Nu puteți explica vulcanul interior, nestins,
Vă e frică de ceea ce ați aprins.
De furia pe care o sălășluieșc în interior, în suflet,
În ochii albaștri care dansează în duet.

Îi tot aud pe ăstia “aveți 14-15-16 ani şi suferiți, vă tăiați şi aveți tumblr pentru atenție", să mori tu, frate, să mori tu? Da’ cine spune că trebuie să ai +20 ca să suferi? Credeți că dacă suntem mici, nu ştim ce înseamnă să suferi? Noi nu ne tăiem doar pentru a ne da mari, ăsta e modul nostru prin care ne eliberăm sentimentele, ăsta e modul prin care ne simțim noi bine…fiecare îsi descarcă nervii în mod diferit. Noi nu cerem atenție, tot ce postăm pe tumblr e modul prin care ne arătăm emoțiile, nu ne facem cont pentru că e la ‘modă’, tumblr.ul e singurul lucru prin care ne descărcăm dacă nu avem pe altcineva lângă noi.Şi da frate, am 14 ani, ok? Mă tai, dau cu pumnul în pereți, sunt depresivă, ok? Ştiți voi cum e să vrei o alinare şi să n.ai pe nimeni care să ți.o ofere? Ştiți cum e să fii de mic bătaia de joc a colegilor şi a profesorilor? Să ți se zică mereu la şcoală “ce proastă eşti, eşti urâtă, eşti grasă, eşti ciudată, n.o să ajungi niciodată cineva"şi când te întorci acasă să nu te aştepte nimeni cu brațele deschise şi cu mâncarea caldă pe masă, şi în loc de asta să ți se reproşeze mereu de la părinți “eşti un eșec, nici nu vreau să te văd, nu eşti bun de nimic, n.o să ajungi nimic în viață, eşti un gunoi” şi să simți cum inima ți se rupe, să te închizi în camera ta şi pur şi simplu să izbucneşti în plâns? Să simți cum totul te distruge, să simți cum mori pe dinăuntru’, să dai cu pumnul în pereți, să te tai şi să nu fie nimeni lângă tine ? Să plângi singur? Să adormi plângând? Şi ziua asta să o repeți iar şi iar? Suntem şi noi suflete…ce contează că suntem copii? Suferim şi noi…
Ps. Judecați.mă cât vreți !✋
Îmi pare rău că sunt aşa cum sunt. Egoistă, stresantă, supărăcioasă, din ce în ce mai geloasă, mai nervoasă şi mai nesigură pe mine, pe tine, pe noi. Uneori, nici eu nu mă mai recunosc. Uneori, nici eu nu mă mai suport. Obişnuiam să am încredere în tine şi puteam să dorm liniştită noaptea. Acum  mă prinde miezul nopţii punându-mi sute de întrebări şi făcându-mi sute de scenarii. Obişnuiam să ţin în mine totul, sau aproape totul. Acum îmi este din ce în ce mai greu să-mi controlez stările, emoţiile, nervii. Prea multe gânduri care-mi tulbură liniştea. Prea multă teamă că într-o zi te vei sătura de mine şi vei găsi pe cineva de o mie de ori mai bun decât mine. Îmi pare rău….
—  amintirea-lui-nu-moare-niciodata.tumblr.com
"Tu iesi vreodată din casa?"

Nu. Desi mi-ar face placere.
“Nu ies din casa” suna prea urat, prefer “nu ies la o distanta prea mare de casa”. De ce? Pentru ca toti au o atitudine atat de…ah…superioara. In general oamenii care ma intreaba daca vreau sa ies cu ei intra in doua categorii:
1. Aia care nu pot sa asculte si parerea altora.
2. Aia care rad ca prostii de orice.
…ceea ce înseamnă ca nu as rezista prea mult afara cu ei fara sa devin irascibilă si super rautacioasa.

Sincer nici cu ai mei nu imi place sa ies undeva, pentru ca ei se incadreaza in prima categorie, cei care nu stiu sa asculte. Nu-i bai, m-am obișnuit sa nu ma asculte pe mine niciodata; problema e ca ei nu se asculta intre ei, ceea ce inseamna scandal, gen cearta. Si pe cine se varsa toti nervii? Exact, pe mine. Persoana care sta mereu cu castile in urechi si nu se implica in discuții cu absolut nimic.

Din pacate sunt înconjurata de oameni care fac parte din cele doua categorii, iar oamenii misto sunt la sute de km distanta…

să-mi fii cafeaua, alcoolul și țigara
să-mi fuți nervii zilnic și totuși să mă calmezi instant cu un zâmbet tâmp de-al tău.
Să mă muști de ureche sau de nas, așa cum o faci deja.
Să mă prinzi de fund când suntem în mijlocul oamenilor, să le arăți și lor că sunt a ta.
Să mă iubești. Când vrei tu, dar cum vreau eu!!!
  • Daca tot sunt o risipa de bani,un nebun,un tampit atunci de ce pula mea m-ai facut tata? Poate ca ai dreptate,daca nu existam in mortii mei,poate ca acum aveai ultimul tip de bmw baga-mi-as pula-n banii tai. Mai sunt 6 luni si plec la facultate. Poate ca pe parcursul vietii o sa regret ce zic acum,dar doamne,d-abia astept sa intru la facultate si sa plec de langa tine. Mi-ai mancat nervii,mi-ai mancat viata. Cand eram mic tresaream imediat cand auzeam ca vii in camera mea. Au trecut ani si ani si uite ca si acum fac la fel. Si acum tresar si ma sperii cand apesi pe clanta de la usa. De ce plm imi e frica de tine? Nu stiu. A,da..PENTRU CA IMI AMINTESTI DE COPILARIE ! DA,COPILARIA AIA. Multumesc lui D-zeu ca am inceput sa ma controlez. Cum dracu' sa ii spui sotiei pe care o iubesti,mamei mele " taci fa ca iti bag un pumn in gura imediat " ? CUM?! FUTU-TI GURA AIA PROASTA PE CARE O AI TAMPITULE ! Nu meriti nimic. Esti o jigodie. In loc sa-mi demonstrezi ca esti un TATA,am zis TATA,nu am zis un tata bun. Deci in loc sa-mi demonstrezi asta,mie ce mi-ai aratat toata viata? Pentru frati-miu plangi mereu. Ca nu mai e aici,ca a plecat de langa tine. Uite ca si el a plecat de langa tine. SI EU O SA FAC ASTA. Stii ma boule de cate ori zice mama pe zi ca i-ai terminat viata? Cred ca daca ai putea sa-ti mananci banii,ai face si asta. Ma pis pe banii tai. Asta ai stiut sa faci..sa faci bani si sa-i strangi. Mi-e scarba sa iti mai cer sfaturi,sa te intreb lucruri. Acelasi raspuns mi-l dai mereu " nu stiu frate,descurca-te,esti mare ". MULTUMESC. Simt nevoia sa iti spun lucruri pentru ca esti tatal meu,si daca nu-ti spun tie,atunci cui? Dar mai bine cred ca o sa tac. Mi-ai zis de n ori ca te pisi pe viitorul meu..asa ca degeaba te intreb eu la ce facultate e mai bine sa intru. In fine. Momente ale vietii. Trec peste,nu-i asa?
Mi-ai călcat copilăria în picioare zâmbind,
Ai fost tatăl meu, dar azi nu ne mai știm.
Uite ce-ai creat, un om fără sclipire
Și mi-e frică, tată, c-o să ajung ca tine.
Îmi tocesc nervii si-i împart cu toți,
Și-n caz c-o să mă vezi, n-o să mă recunoști.
—  Dred&Fără Nume- am mai pierdut o luptă
Asta este o scrisoare pentru tine, pentru acel băiat cu ochii frumoși care m-a marcat în ultima vreme.
As vrea sa încep aceasta scrisoare cu un “îmi pare rău” ..sincer, pentru toate cuvintele reci pe care ni le-am aruncat la nervi; nu regret nimic din tot ce ni s-a întâmplat, chiar și cea mai banală ceartă ne-a demonstrat câtă nevoie avem unul de altul.
Voi continua spunându-ţi că nu contează greșelile pe care amândoi, involuntar, le-am făcut, ci faptul ca am găsit puterea de a ne ierta unul pe altul.
Suntem diferiți, dar nu ne iubim pentru lucrurile pe care nu le avem în comun, ci pentru că suntem perfecți împreună, imperfecțiunile mele completându-le pe ale tale, și invers.
Am ajuns sa ne cunoaștem toate secretele, îmi cunoști toate slăbiciunile, îți alin orice durere.
Uneori sunt de neînțeles și recunosc, nu va fi ușor cu mine: uneori sunt orgolioasă, dură și rece; alteori mă topesc în bratele tale; uneori am nevoie sa fiu singura în lumea mea, poate chiar tristă, si din când în când, indiferentă; alteori caut atenție, ofer și aștept să primesc iubire… Dragul meu, tu să mă iubești.
Sa ma iubești pentru ceea ce sunt, fata aia mereu cu nervii la pământ, lovește orice băiat care o supără, vorbăreață, visătoare și nesuferită și închisă în ea, asta sunt eu. Dar această “eu” te iubește mult pe tine, cel sensibil și sincer. <3
Închei aceste rânduri reamintindu-ti ca nu vor exista mereu numai momente plăcute, dar continuând să luptăm, nu ne vom pierde nicicând.
Te iubesc!
Aprilie-n doi

          Îmi amintesc și acum vocea ta caldă ce-mi șoptea blând,în fiecare dimineață „Ai grijă de tine”.Era ca o melodie pentru sufletul meu,melodie ce părea să-mi vindece toate rănile.

          În brațele tale,mă simțeam acasă,în siguranță.Felul în care-mi rosteai numele,cu vocea tremurândă,îmi aducea tot universul la picioate.Simțeam că,într-adevăr eu sunt motivul zâmbetului tău,motivul pentru care ai lupta pe mai multe fronturi.Erai grijuliu mereu,mă apărai,mă ajutai,mă alintai,mă înțelegeai.Adesea îmi vărsam nervii pe tine,dar nu te supărai.Doar mă ascultai,iar apoi,din câteva cuvinte,mă făceai să-mi revin.

          Inima-mi pompa sângele cu atâta putere,încât uneori mă temeam că-mi va sparge toracele și va sări spre inimata,atunci când îmi venea în gând chipul tău.Atunci când îmi mângâiai umerii,mă simțeam de parcă mi-ar crește aripi..

          Regăsisem fericirea,aveam tot ce-mi puteam dori vreodată.Simțeam iubirea,alături de tine.

          Îmi pare rău că nu am fost suficient de bună pentru tine.Mă temeam de asta.

          Nopțile mi le petreceam privind cerul și dorindu-mi să te strâng în brațe..

          Mi-ai promis atâtea..m-ai făcut să visez cu ochii deschiși la un viitor ce părea să fie „al nostru”.Cu tine de mână,aveam să pășesc spre noi orizonturi.Deja mi te imaginam alături de copilul nostru.Știu,știu scumpule,îți dorești atât de tare unul.Asta te-ar fi făcut cel mai fericit.Aș fi vrut să mă alegi pe mine pentru a-ți dărui cel mai de preț dar.Aș fi vrut ca „eternitatea noastră” să o simțim amândoi.

          Te-am iubit,ieri azi,aici,acum,mereu.Te-am iubit când lacrimile-mi alunecau pe obraji,te-am iubit când zâmbeam datorită ție,te-am iubit când abea mai puteam respira.Te-am iubit atât de mult.

          Deși nu credeam că sufletul meu va mai fi capabil de a dărui căldură altuia,te-am întâlnit pe tine..și ai reușit să spargi oceanul de gheață ce-l cuprindea,doar cu două cuvinte..



Mihaela C.

otipacu.tumblr.com

21 aprilie 2015

El era acela...

Pe el nu ai să-l regăsești printre zecile de cuvinte așternute pe foi cu lacrimi în ochi și durere în suflet.
Numele lui nu e nici pe departe asemănător cu ritmul bătăilor inimii. Vocea lui nu e vreo caldă melodie ce te învăluie blând.
Chipul lui, văzut printre zecile de persoane, nu te face să tresari, ci din contră, îți aduce un surâs pe chip.
El nu te-a abandonat niciodată, ci ți-a rămas alături ori de câte ori ți-a fost mai greu.
El te conducea mereu acasă, iar dacă se întâmpla să îți fie frig seara, îți oferea, cu toată bucuria, jacheta lui.
El era acela care îți cuprindea mâinile într-ale sale, atunci când erai rece.
El era acela care te îmbrățișa cu sufletul, nu doar fizic.
El era tăcut, timid, blând și dulce.
El era cel care se îngrijora mereu atunci când tu nu te simțeai bine.
El era acela care aștepta mesajul tău cu nerăbdare.
El era acela pe care, chiar de l-ai fi sunat la 3 dimineața, ți-ar fi răspuns și ar fi stat cu tine oricât îți doreai.
El era acela căruia îi făceai inima să se agite, atunci când îl priveai în ochi.
El era cel care… te iubea necondiționat.
El era cel pe care îți vărsai nervii… și totuși… tot el era cel care te împăca.
El era îndrăgostit de tine.
El era cel pe care îl răneai fără să realizezi.
El era cel care, într-adevăr, te merita..

  • Eu: O sa pleci si tu si o sa ma lasi singur ?....
  • Ea: Eu nu plec. Nu te las singur. Sunt aici. Vom fi bine. Iti promit
  • Eu: Te iubesc... in momentul de fata am mai multe dureri exterioare decat am avut in toata viata mea. Dar eu nu plang de durere asta. Eu plang din cauza lacrimilor tale care pot cu desavarsire sa-si croiasca un drum pe pielea-ti fina , lasand in urma lor niste ochisori caprui si mari care au ascuns mii de ganduri si dureri timp de 17 ani. Sunt mandru ca esti a mea si chiar as mai vrea sa te vad plangand odata, dar de fericire...
  • Ea: Imi pare rau ca eu sunt cauza durerilor tale..Imi pare rau ca nu pot fi langa tine... Imi pare rau ca te supar si te enervez... Imi pare rau ca majoritatea certurilor sunt din cauza mea...Imi pare rau ca mereu sunt geloasa dar te iubesc... Si nu concep sa apara altcineva in locul meu. Imi pare rau ca te fac in om trist..
  • Eu: Tu esti cauza tuturor emoțiilor si sentimentelor trăite zilnic. Si iti multumesc pentru toti nervii , toate lacrimile , toate alegerile , toate ceruturile , toate geloziile , toate rasetele , toate emoțiile , toata alintaturile. Iti multumesc pentru tot... esti cea mai minunata persoana de pe planta si iti mulțumesc ca existi si ca imi aparti. Te iubesc
Îmi pare rău că nu sunt așa cum sunt . Egoista,strsanta,suparacioasa, din ce în ce mai geloasa,mai nervoasă si mai nesigură pe mine ,pe tine, pe noi . Uneori nici eu nu mă mai recunosc .Uneori nici eu nu mă mai suport.
Obișnuiam să am incredere în tine si puteam să dorm liniștită noaptea. Acum mă prinde miezul nopții punandu-mi sute de întrebări și facandu-mi sute de scenarii. Obișnuiam sa țin în mine totul,sau aproape totul .Acum îmi este din ce în ce mai greu să-mi controlez stările , emoțiile , nervii. Prea multa teama ca intr-o zi te vei sătura de mine si vei găsii pe cineva de o mie de ori mai bun ca mie .
Imi pare rău … .
—  ochialbastri15

Caesar and the Belgae (Gallic Wars third part)

The Victory of Julius Caesar Over the Belgians Louis van Engelen

In the spring of 57 BC, Caesar was in Cisalpine Gaul attending to the administrative of his governorship. Word came to Caesar that a confederation of northern Gallic tribes was building to confront Roman presence in Gaul. It’s important to note though, that Caesar by this time, had probably realized the only way to maintain the territories in eastern and southern Gaul, was to conquer the whole of the province.

As Caesar arrived, likely in July 57 BC, the rumors of Belgae opposition proved true.

After securing the town of Noviodunum and territory of the Suessiones, Caesar learned that the fearsome Nervii, with the Atrebates, Veromandui and Aduatuci, were forming against him on the opposite side of the Sambre River.

The main part of the Roman army were in the midst of making camp along the river, while the two newest legions were bringing up the rear with the slow moving baggage train. Caesar sent out his cavalry to scout the situation, apparently unaware of the massing enemy preparing for ambush in the surrounding forests.

The Nervii and their allied tribes nearly surrounded the Romans, threatening the camp and the utter destruction of Caesar’s army. Caesar’s timely intervention, however, personally standing and fighting with his men, helped Roman discipline maintain itself.

In a nearly disastrous battle that could’ve changed the history of Europe, three things in particular kept the Romans from absolute defeat.

  • Caesar’s own personal intervention was important in stabilizing the men,
  • the 2 legions with the baggage train arrived just in time to reinforce crumbling Roman lines,
  • and the return of the Roman cavalry.

According to Caesar, though the numbers are assuredly in doubt, the Nervii surrendered and informed him that of 60,000 original warriors, only 500 remained. With the promise of no more aggression, he allowed them and other tribal combatants to return to their lands as subjects of Roman power.