mary celes

Da tată, am înțeles că nu sunt cea mai buna fiica, dar mi-ar plăcea ca măcar o data sa fi mândru de mine. Îmi zici ca nu sunt bună, ca nu am cele mai mari note, dar mereu uiți sa te privești în oglindă. Uită-te la tine si uită-te atent sa vezi care din noi e o dezamăgire mai mare.

Una dintre cele mai mari temeri ale mele era că nu voi avea şansa la o schimbare. Cealaltă era frica de orice fel de schimbare care mi-ar fi tulburat universul liniştit.

Noaptea I - Să stăm la povești

Am iesit din casa doar pentru ca nu mai puteam dormii. Sincera sa fiu, eu nu dormeam niciodata, doar ii dadeam o scurta pauza creierului, chiar daca sufletul meu ma trimitea in cele mai dure cosmaruri sau in vise ce nu puteau niciodata sa devina realitate.
Am decis sa merg pe campul din spatele casei unde nu ma poate auzii nimeni. Doar vantul imi poate mangaia urechile cu soapte subtile, desprinse din inima unui tanar distrus de primii fiori ai sentimentelor reale, aproape palpabile. Alerg cu talpile goale care strivesc firicelele de iarba aflate la inceput de viata. Alerg, dar totusi raman pe loc. Nu inaintez, nu dau inapoi. Doar stagnez. Poate pentru ca nu dau frau liber emoțiilor - tot ceea ce simt acum.
Cand iubesti, gandesti prea mult, dar in acelasi timp, ratiunea ta dispare total. Nu mai stii nimic concret, dar simti totul cu o intensitate ce te sfasite, dar care te si intregeste in acelasi timp.
Iubirea este definita de antiteze; iti da ceva, iti rapeste altceva. E un echilibru foarte bine definit si constant, niciodata perturbat de orice fel de energie negativa.
Dar si 0 insemna o stare de mijloc. Nu-ti lipseste nimic, dar nici nu te bucuri de privilegiul de a avea ceva doar pentru tine.
Poate de aceea ma simt goala pe interior. Iar atunci cand esti pe di-nauntru, devii vulnerabil. A fii vulnerabil inseamna ca poti ceda in orice moment, aratandu-ti punctele slabe, iar cele mai mari slabiciuni ale omului sunt chiar propriile sale sentimente.
In seara asta, cerul este senin, nici urma de nor, deci setelele pot visa libere in universul lor dominat de puterea unor mici luminite galbene.
Te-ai simtit vreodata ca mine?
Daca da, ia-ti o patura si aseaza-te langa mine. O sa-ti spun povestea mea, ca sa-mi umplu insomniile. In noapte asta, incep sa-ti spun de ce nu pot eu sa dorm.
Te bagi?

Îți promit că voi pleca din viața ta așa cum îți dorești.
Te voi uita, îți voi scufunda amintirea în cele mai mari adâncuri ale uitării.
Ți-am oferit totul, și totul mi-ai luat, fără să te gândești a-mi lăsa măcar și ceva în urma ta.
Doar pământul, apa, cerul, luna și stelele mi-au ascultat înfricoșate toate durerile,
iar tu ai asurzit la fiecare strigare și durere de-a mea.

Si poate ca.. nu e baiatul perfect, dar nici nu incearca sa fie. De aceea il iubesc. Nu incearca sa fie baiatul popular din ziua de astazi, nu poarta haine specifice lui si tunsoarea pe masura. El e el si nu ii e frica sa fie asa. Poarta ochelari si are cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut, ochii de copil, sinceri si blanzi. Are niste gene pe care am fost geloasa mereu si o stie foarte bine. Mainile lui se potrivesc perfect cu ale mele, nu sunt cele mai mari, dar nici cele mai mici. Sunt exact asa cum trebuie sa fie. Ii iubesc mainile si felul in care venele ii ridica cu mici denivelari pielea. Suna ciudat, dar da, ii iubesc pana si mainile. Nu cred ca e ceva la el care sa nu iubesc. Ii iubesc felul in care ma strange in bratele sale si ma face sa ma simt atat de mica si protejata. Iubesc felul in care ma saruta pe frunte si se joaca cu parul meu, atat de enervant uneori. Iubesc ca e o persoana simpla, nu cere prea mult si stie cand sa se opreasca. E o persoana inteligenta cu care poti sa vorbesti multe lucruri, despre viata, carti, iubire, infinit si stele, doar ca el uita asta uneori. E o persoana sensibila si buna, i-am vazut sufletul si de aceea il iubesc, de aceea sufletul meu il iubeste. Ii iubesc pentru ca se enerveaza repede si se calmeaza la fel de repede, sau nu. Iubesc ca e o persoana puternica, care a trecut prin lucruri care l-au schimbat, dar nu au reusit sa ii schimbe si inima. Iubesc ca ma lasa sa il ascult, ca ma lasa sa ii deschid incaperi in sufletul lui pe care le-a incuiat destul de bine. Iubesc ca are incredere in mine si iubesc ca si el stie ca si eu am in el. E atat de diferit, special, gelos, enervant si al naibii de frumos. Pentru toate acestea si multe alte motive, il iubesc. Poate ca nu e cel mai bun pentru oricine altcineva, dar pentru mine cu siguranta e.

7/07/2017
01:08

Suntem mici, nu avem griji, nu avem probleme prea mari, dar vedem ca oameni mari sunt si ei fericiti, au bani sa cumpere ce vor, nu mai depind de nimeni, se descurca singuri. Dar ce nu stim cand suntem mici e ca oamenii mari folosesc masti, dau impresia ca sunt fericiti, ca nu au griji, dar nu e asa. Au griji, au tot felul de lucruri de care sa aibe grija, au bani, dar nu vin din cer, muncesc mult pentru ei, dar nu le spun copiilor, iar aici apare problema. Cand esti copil nu sti cat de avansate sunt minciunile, cand esti copil cele mai mari minciuni pe care le spui sunt ca nu tu ai mancat ultima prajitura, nu tu ai spar nu stiu ce geam sau vaza, dar nu sti ca minciunile astea nu inseamna nimic, nu sti ca cea mai mare minciuna o reprezinta “sunt bine”, nu ai de unde sa stii ca fericirea aia pe care o vezi in lumea adultilor e de fatada. Iar atunci cazi in plasa, vezi fericire, vezi posibilitatea de a obtine tot ce vrei, vezi ca te poti face auzit, iar atunci iti doresti sa cresti, fara sa stii ca fericirea aia se plateste in lacrimi si stari de tristete in fiecare seara, fara sa stii cata munca trebuie depusa pentru a obtine ce vrei, fara sa stii ca lumea nu te asculta, ci doar iti da impresia asta… Asa ca te rog sa nu iti doresti sa cresti, pretuieste copilaria, bucura-te de fericirea aia permanenta, pentru ca oricum cresti, iar cand vei descoperi ca ce ti-ai dorit nu e ceea ce ti-ai imaginat vei fi dezamagit. Nu vreau sa fii dezamagit copile, nu vreau…
Traim intr-o lume in care totul este normal. Faptul ca ucidem cu gandul, insomniile, stresul, viata falsa e pur si simplu normala. Stau si ma gandesc uneori daca mai are rost.. daca mai are rost sa imi bat capul cu ceea ce se intampla in jurul meu, ma simt pierduta. Pierduta printre minciuni si oameni falsi care vor sa raneasca, sa raneasca atat de tare incat sa cedezi. Sincer am avut momente in care am cedat, dar mereu am revenit , niciodata nu am lasat o persoana sa ma calce in picioare, nu neaparat pe mine, dar pe sentimentele mele care in ultimul timp am inteles ca trebuie sa le tin pentru mine. Tocmai ai citit o minciuna. M-am lasat de multe ori calcata in picioare si fara sa vreau m-am gandit la binele celorlati inaintea binelui personal, ceea ce mi se pare normal avand in vedere ca nu sunt o persoana egoista. Nu vreau sa se simta ceilalti rau din cauza mea si daca asta se intampla ma consuma. Ma consuma atat de tare incat fiecare lacrima care imi curge pe obraz parca arde. Nu ma pricep la cuvinte si nu imi place sa lungesc totul cu vorbe frumoase, imi place sa fiu directa si sa stiu ca mesajul meu a fost transmis correct, invidiez lumea care se poate preface atat de bine.. nu as putea sa spun niciodata Te iubesc unei personae la care nu tin cu adevarat, si chiar daca sunt doar o simpla adolescenta normala, am facut asta am mintit… din nou si din nou desi acuma simt ca iubesc doar cateva pesoane am folosit acele cuvinte aparent banale absolute gresit in unele situatii. De-a lungul timpului am invatat ca nu merita.. nu merita sa lupti pentru persone care nu te asculta si care nu isi dau interesul la fel de tare pe cat il dai tu si asta e normal, deoarece toti avem problemele noastre si inteleg asta, dar asta nu inseamna sa nu acorzi o sansa la ceva ce ar putea fii adevarat. Suntem adolscenti si niciodata nu stim ce vrem si ce este mai bine pentru noi.. nu ma cred eu foarte matura ca spun aceste lucruri, dar vreau ca cineva sa inteleaga ce doresc eu sa transmit si asta e faptul ca nu suntem apreciati la adevarata valoare.. parerea generala este una foarte proasta, da suntem generatia care sta cel mai mult pe internet si da poate ca in timp s-a mai pierdut din respectul fata de parinti si rude, dar in sufletul nostru suntem apropiati unii de altii, dar frica de respingere este una mult prea mare. Toti am avut momente in care am fost de respinsi si de aceea incepem sa ne indepartam unii de altii si sa nu mai spunem lucrurile frumoase la ceilalti, preferam sa vedem defectele si fiecare ajutor este defapt unul fals, toti asteptand ceva in schimb. Inteleg tot ceea ce face cineva si nu condamn alegerile nimanui, avand in vedere ca sunt bazate pe unele traume sau este vorba doar de spontanietate. Iubesc schimbarile, iubesc schimbarile in bine in care invatam din greseli, dar de ce nu putem invata inainte sa ni se intample ceva rau… inainte sa fie prea tarziu, niciodata nu ascultam de cei din jur si de ce cele mai mjulte ori ajungem sa regretam. Iubesc muzica care este mereu langa noi si de cele mai multe ori ea ne aduce impreuna, la bine si la greu.
Si de ce sa condamn pe cineva cand chiar eu am facut cele mai mari greseli posibile… am ascultat de altii si nu de propriile ganduri, mi-am pierdut prieteni din cauza unor lucruri marunte, am vrut sa ma las de dansul care ma vindeca mereu si cel mai grav e ca am lasat sa plece din viata mea personae pe care nu le voi uita niciodata, mereu voi trai cu gandul cum ar fi fosta daca.. daca nu ii lasam sa plece, daca nu spuneam Te iubesc unor personae care nu merita, daca nu as fi fost atat de superficiala.. si in continuare nu ma pot schimba.. mereu voi face alegeri gresite, dar macar am invatat unele lucruri si sper ca macar o persoana ma intelege..
Spune-ne cele mai mari temeri, cele mai adanci trairi, cele mai proaste amintiri, dar si cele mai fericite. Spune-ne ce ganduri te bantuie la miezul noptii, de ce iti cad atatea lacrimi pe obraji. Spune-ne ce te face fericit, dar si ce te intristeaza. Spune-ne orice ganduri te apasa. Noi o sa te ascultam si o sa te sustinem. Noi o sa te imbratisam pentru ca noua ne pasa. Suntem aici pentru tine, suflet strain.
- Și cum te simţi? Ești fericită?
- Fericire? Ce e aia?
- Nu știi?
- Nu…
- Păi “Fericire” este numele unei ţări.
- E departe această ţară?
- Oo.. E foarte departe. Ai de traversat mări, state, întinderi nemărginite de pământ. Dar la final merită.
- Tu ai fost vreodată acolo?
- Nu. Încă nu am găsit persoana potrivită.
- Ce vrei să spui?
- Ca să mergi acolo trebuie să fii însoţit de cineva. Dar e drum lung. E foarte greu de ajuns.
- Care e mai exact ruta?
- Trebuie sa treci mai întâi prin două ţări: “Dezamăgire” și “Indiferenţă”. Apoi urmează marea “ Uitării” și lacul “Nereușitei”. Urmatoarea pe listă este ţara “Supărării” care e printre cele mai mari de pe planetă. E al naibii de întortocheată. Treci prin statul “Folosirii”. Aici e foarte urât. Oamenii se folosesc unii pe alţii pentru bunurile personale și rănirea sentimentelor. Mergi în deșertul “Lacrimilor” și republica “Enervării”. Urmează râul “Geloziei” și într-un final, ajungi în “Fericire”.
- Deci ai foarte mult de mers. Te mai poţi întoarce pe Pământ cândva?
- Doar ocazional. Când cineva apropiat moare sau pierzi ceva. Dar din moment ce ai trecut prin toate locurile neplăcute cu acea persoana, veţi rămâne împreună pentru totdeauna.
- Nu există pentru totdeauna
- Pe Pământ, nu. Dar în “Fericire” există.
—  andreea31h
gândurile unui nimeni