lungs-era

Drumul spre salvare s-a surpat

In urma cu aproximativ doi ani, mergeam singur pe drumul meu, urmarit doar de umbra mea, in plina liniste, intr-un intuneric sublim. Dar apoi m-am abatut de la drum.
Aleea incepuse sa capete culoare, sa prinda viata. Umbra si intunericul au disparut, fiind inlocuite de soare, o raza unica de lumina care ma urmarea peste tot, si o persoana….. Stai… O persoana? Ce cauta in drumul meu?

 Acea persoana parea sa fie de varsta cu mine, doar ca de sex opus. Parul ei era lung, castaniu, ochii ei erau asa de nevinovati, inocenti, tinuta era una cuminte, asezata, si avea un chip…… angelic. A intins mana spre mine, si mi-a spus ca nu imi va da drumul pana la sfarsit.

Timpul trecea, ura si frica din mine aproape disparusera, incepusem sa cunosc acest termen…. “iubire”
 Dar la un moment dat, culorile care ne inconjurau incepeau sa se stinga. Stransoarea mainii slabea, chipul ei mirific se estompa in lumina care palpaie slab, din ce in ce mai slab.
 Mi-a dat drumul la mana !

O vedeam cum fuge din ce in ce mai repede, se apropia de lumea in care traiam eu. Asfaltul, copacii, iarba au devenit negre si gri, lumina a fost inlocuita de intuneric, aproape totul devenise ca inainte de aparitia ei.

 Totusi, ceva era diferit.
 Ura, durerea, tristetea s-au marit, triplat sau chiar mai mult, aproape ca m-au sufocat. Acea persoana mi-a laast totusi un cadou…. sentimentul numit “iubire”.
 
M-am speriat, am inceput disperat sa alerg dupa ea, dar intra mult prea adanc in intunericul meu. Ma ingrijorase faptul ca eu intru acolo, caci ea era protejata deja. Eu nu. Tinta eram eu, nu ea.

“Scoate-ma din inima ta”.spuse o voce feminina, rece si dura.

Am continuat sa alerg, si voi continua pana cand o voi gasi.
Acum nu mai vedeam nici un strop de culoare, doar negru, gri, si intuneric. Intrasem in acel loc….
Deodata aud o voce groasa, ca de demon:
“Bine ai revenit acasa, te asteptam. Mereu vei fi al meu. Tu nu te-ai nascut sa fii fericit! Ai uitat?”

Mda, uitasem. Bine ca mi-am amintit.