fotoreportaj

„Cand vor muri batranii, totul va fi abandonat“ by Gelu S.
Via Flickr:
Cum „respira“ Carcaliu, la doi ani dupa furtul care a facut inconjurul lumii? Cum vorbesc oamenii din localitate despre Radu Dogaru, unul dintre cei trei hoti, originar din Carcaliu si care acum isi ispaseste pedeapsa? „Cand erau mici, el si frate-su purtau cutite la ei si speriau copiii la scoala“, povesteste o batrană revenită in satul ei dupa ce, timp de 12 ani, a muncit in Italia. Spune ca nu-i mai place in Carcaliu, ca „era mai frumos in Italia“ si, pe alocuri, vorbeste in italiana, ca si cand nu si-ar mai aminti cuvintele potrivite in limba romana. Imi pare cumva dezradacinata, jelind dupa o lume ceva mai civilizata, mai departe de saracie. O femeie simpla, de 60 si-un pic de ani, care habar n-are de Picasso. De Matisse. De Gaugain. Mergem mai departe… Niculae, pe care îl găsesc la poarta, pazindu-si casa in care nu mai sta nimeni - cei doi baieti si sotia fiind plecati la munca, in strainatate - sustine ca cei mai multi tineri sunt plecati sa munceasca in Italia, Grecia, Spania. De acolo, ei trimit bani acasa pentru renovarea caselor. Cei care au ramas sunt batranii si cativa tineri fara locuri de munca.