cuvinte grele

Doru-mi patrunde-n inima…
Picaturi din cer se aduna pe geamul rece de sticla,
Ploua, iar pe-al meu obraz se scurge o lacrima.
Ploaia usor rasuna, inima-n mine tare urla,
Lacrimi cad pe alba fila, lacrimi de sange  din a mea inima.

Strang foaia in mainile mele,
O arunc pe geam, las ploaia sa o spele,
Sa o curete de ale mele cuvinte grele,
Iar picaturile sa se imbine cu lacrimile mele.
Plec si las in urma amintirile cu tine,
Sufletul si inima  zac acum in ruine.

Ai fost totul când nimic era tot ce aveam. Ți-am spus de multe ori că tot ce mi-a rămas esti tu, că doar tu mi-ai fost alături in momentele grele si tensionate si mă ajutai de fiecare dată când eram la pământ. Ai hotărât să treci de partea celorlalți si să îmi vrei tot răul si aşa am rămas fara nimeni. Te-am ales pe tine in locul prietenilor mei si te-am pus pe primul loc in viața mea, dar tu nu ai stiut sa apreciezi asta. Ai decis sa pleci, fără nicio explicație. Ştiu că nu era totul perfect, dar putea sa fie, acum nu o sa mai stim niciodată cum ar fi fost. Puteam sa rezolvăm problemele si sa trecem peste, dar ai hotărât sa pleci dupa prima greutate, ti-am mai spus ca nu trebuie sa renunți dacă lucrurile au devenit grele, dar văd că am vorbit singură. Am luptat pentru relația asta degeaba. Tot timpul te-ai gandit la altele, in timp ce eu ma straduiam sa ne fie nouă bine. Am crezut minciunile tale, iar acum nu mai sunt capabilă sa mai cred pe nimeni. În tine aveam cea mai mare încredere si credeam ca o sa îmi fii alături mereu. Mi-am deschis sufletul in fața ta si ai aruncat in el cu noroi. Mi-am pus inima in palmele tale si ai aruncat o pe jos, călcând-o in picioare ca pe un nimic, crezând ca nu mă doare. După fiecare cearta, aruncai cuvinte grele, care îmi ajungeau direct la inima, dar te-am iertat de fiecare dată, iar tu de la o simplă ceartă ai decis sa renunți la tot legat de noi. Tu ai deja pe altcineva, de fapt esti deja in a doua relația de când ne-am despărțit, îmi imaginez cât de mult ai tinut la mine. Te văd fericit cu ea si mi se rupe inima când te vad langa ea, dar zâmbesc si mă prefac ca sunt bine. Toata ziua râd si spun că nu îmi pasă, dar dacă ai fi in locul meu ai stii ca nu e asa. Nimeni nu stie cate lacrimi vars in fiecare seara din cauza ta. De fapt, a fost si vina mea pentru că am crezut ca eu chiar îndemn ceva pentru cineva, desi mulți mi-au arătat că nu este asa. Am crezut ca esti diferit, dar esti ca restul. Stiu că nu mai am de ce sa plâng si ca as putea sa caut pe altcineva, dar nu am cum când ma gândesc in fiecare seara la tine si la cum obisnuiam sa vorbim întruna, iar acum nici nu te mai uiți la mine. Stiu ca o sa vezi asta si doar ca sa stii si poate ca o sa te faca sa te simti mai bine, dar nu, nu sunt bine si nici nu voi fi curând. îți multumesc ca mi-ai arătat ca nu trebuie să am incredere in nimeni. Iti multumesc că m-ai ridicat in al nouălea cer si dupa m-ai lăsat sa cad, lovindu-ma de pământ. Asta m-a trezit la realitate, chiar daca a durut si încă doare. Îți multumesc din suflet pentru tot. Ai grija de tine, măcar tu sa fii bine.

Iubire,ştii..

Știu că am făcut și eu greșeli. Știu că am spus cuvinte grele la nervi. Dar crede-mă că nimic nu a fost cu intenție, cu intenția de a te face pe tine să te simți rău. Ești cel mai minunat om de pe Pământ pentru mine. Mi-ai făcut atât de mult bine. Mi-ai ridicat încrederea în sine. Mi-ai readus și menținut zâmbetul pe buze. M-ai făcut cea mai fericită și iubită fată din lume. Și continui să faci toate acestea. 
Îmi pare rău. Îmi pare rău pentru tot. Pentru cuvintele spuse în trecut, pentru fiecare greșeală. Îmi pare rău și pentru că mă supăr când ieși cu băieții. Știu că poate n-o să îmi înțelegi motivul, dar mi-e frică.. Nu vreau ca ei să devină mai importanți decât mine. Știu, crede-mă că știu că ei nu sunt plictisitori ca mine. Eu, la aproape 16 ani, tot ce fac este să stau în casă. Sunt atât de geloasă pe ei, că ei te văd zilnic, iar eu nu(din cauza situației de acasă)… Dar și momentele în care te văd, puține fiind, le prețuiesc. Sunt singurele momente în care pot să fiu eu cu adevărat. Sunt cele mai frumoase momente pentru mine, și știu că și tu știi asta. 
Știi ce îmi doresc? De fapt știi, asta este dorința amândurora, dar haide să ți-o amintesc. Îmi doresc să avem copiii noștri, propria noastră familie, pentru care să dăm tot ce avem în putere pentru a fi fericită și frumoasă. Îmi doresc să avem propria noastră casă plină de iubire, în care să îmbătrânim împreună cu zâmbetele pe buze. O să se îndeplinească, dar doar dacă noi continuăm să ne iubim, să luptăm unul pentru altul și să nu băgăm de seamă gura lumii. Știu că nu o să ajungi să citești asta vreodată, de aceea în seara aceasta am de gând să îți spun, din nou, cât de mult te iubesc, cât de mult însemni pentru mine, că ești cea mai minunată persoană pe care am întâlnit-o și că meriți tot ce-i mai bun. 
Vă dau un sfat vouă, celor ce ați citit aceste rânduri: dacă aveți o persoană pentru care simțiți ceva, spune-ți-i fără ezitare, nici nu aveți idee ce ați putea pierde dacă nu faceți chestia asta. Nimic nu e mai frumos în lume decât să știi că persoana pe care o iubești te iubește și ea, așa că vă îndemn să iubiți și să vă lăsați iubiți, și niciodată să nu ascundeți ceea ce simțiți pentru o persoană. Este cea mai mare greșeală pe care ați putea-o face.

Era o opera de artă,
iar ei critici ieftini
ce pretindeau sus şi tare
că îndrăgesc pictura.
Aclamau şi susţineau
că o înţeleg şi o cunosc,
Dar ei nici nu au aflat-o.
Au privit-o lung, ceasuri întregi,
Dar ei nu au vazut-o.
I-au ascultat zile în şir
glasul de dupa culori,
ce le urla în faţă,
cu o mistuire rece…
Dar ei nu au auzit.

Iar cei puţini ce-au înţeles,
Au stat tăcuţi, pe după umbre,
Căci ei ştiau că pentru artă,
Doar şoaptele-s cuvinte grele.
şi tot mai simplă si mai clară
le-a devenit tăcerea.

— 

Myself ~ Kane

Please, do not remove the source.

Si cum ai vrea sa fii la fel cum erai acum un an,cand totul in jurul tau se prabuseste?
Astazi a fost una dintre zilele acelea in care as fi vrut sa fiu oriunde altundeva,doar aici nu.Toate mi-au iesit pe dos si imi este atat de usor sa dau vina pe vremea de afara incat e aproape amuzant si probabil ca as zambii,daca nu as avea starea asta deplorabila.
Imi vine sa insir toate lucrurile idioate pe care le-am patit,dar ce rost ar avea?Ce a fost a fost,dar ceea ce vine pare mai greu,mai negru,mai urat.Am dat-o,pentru a nu stiu cata oara,in bara si ma simt groaznic pentru asta.Astazi am avut toate starile posibile,astazi am dezamagit oameni,m-am dezamagit pe mine si am fost la randul meu dezamagita de altii.Astazi m-am simtit rau si as fi vrut sa ma ascund undeva unde problemele sa nu ma gaseasca,undeva unde durerea sa nu poata patrunde.
Astazi am plans,dupa ceva timp in care nu am lasat nicio lacrima sa imi paraseasca pleoapele,am plans si sincer as fi dat orice sa plang din cauza unei iubiri pierdute,dar nu,eu nu am voie sa fac asta.Am plans din cauza nervilor,din cauza frustrarii,am plans pentru altii.
Astazi nu am mai fost copilul de ieri si in niciun caz fetita tatei.Astazi am fost dezamagirea in persoana.Am dezamagit oamenii pe care nu as fi crezut ca ii voi dezamagii vreodata.Astazi am spus cuvinte grele si am rupt promisiuni.Astazi  m-am schimbat mai mult deat as fi crezut.
As spune ca e in regula,dar nu este asa.Am pierdut mai mult decat o floare,m-am pierdut pe mine,am pierdut tot ceea am fost vreodata,tot ceea ce as fi putut sa fiu.Astazi nu mai cred in viitor,nu mai cred in nimic.
Privesc cerul pentru cateva clipe.E negru,se pierde usor in infinit si se lasa mangaiat de o adiere de vant.As fi vrut sa fie diferit,as fi vrut sa fiu tot ceea ce nu sunt,dar nu pot schimba asta,asa ca imi sterg lacrimile din colturile ochilor si oftez.E singurul lucru pe care il mai pot face.
—  19augustanonimat

Îmi simt sufletul obosit. Neliniştit. Tulburat. Temător. Din nou a strâns prea multe şi parcă a devenit mai fragil. Speranţa i se pare că se îndepărtează, grijile se amplifică… Faptul că vede în jur feţe îngrijorate îl apasă şi pe el. Faptul că aude cuvinte grele şi vede gesturi nelalocul lor îl face să se simtă mic. Poate că nu e, dar aşa se simte acum. Un biet suflet într-o lume care nu-l înţelege, care nu-i vede durerea şi apăsarea.
Mi-aş dori să-l ajut, dar ceva-mi lipseşte, nu mă simt în stare să-i redau pofta de viaţă cu care era obişnuit. Nu mă simt în stare să-l ridic şi să-l pun pe picioare. Un suflet obosit e asemenea plumbului, atârnă atât e greu!
Iar oamenii care au un astfel de suflet îşi pierd din strălucire, se ofilesc… Se frământă şi îşi pun tot felul de întrebări la care nu le răspunde nimeni.
Şi stau şi mă întreb de ce nu putem sau mai degrabă de ce nu vrem să fim mai buni unii cu alţii şi să nu ne mai încărcăm atât de mult negativ.
De ce nu dăm dovadă de mai multă înţelegere, de ce suntem categorici şi nu mai ascultăm motive…
De ce nu ne mai oprim din goana noastră din fiecare zi să ne mai privim unii pe alţii. Şi nu la chip, ci la suflet. Sunt atâţia oameni de la care avem ce învăţa, sunt atâtea poveşti pe care le-am putea descoperi, sunt atâtea prietenii pe care le-am putea lega!
Dar noi preferăm să ne vedem de drum şi atât, fără a mai privi în dreapta şi-n stânga, fără a oferi un zâmbet sau o privire caldă.
Nu mai avem răbdare unii cu alţii şi în tot acest haos ajungem să rostim cuvinte grele, iar cuvintele dragii mei nu se iau niciodată înapoi. Rămân acolo, ca un ecou căruia nu-i piere intensitatea.
Plecăm când ni se cere să rămânem şi rămânem când trebuie să plecăm… Alungăm oameni de lângă noi pe motive copilăreşti, punem preţ pe orice altceva, mai puţin pe ceea ce contează. Judecăm de parcă am avea vreun drept, ignorăm lucrurile frumoase şi invidiem pe alţii că au mai mult. Uităm cu desăvârşire de sensul cuvintelor bunătate, înţelegere şi iubire.
Cu alte cuvinte, ne facem rău cu mâna noastră. Pentru că atunci când ne ocupăm mintea cu griji, probleme răutăţi, atunci când pierdem din vedere orice urmă de pozitiv, sufletul cedează. Oboseşte. Ei, şi acum să trăim cu un suflet obosit! Ştiţi cât de greu e? Sufletul are nevoie de frumos, de pace, de linişte, de încredere. Iar atunci când e atins din toate părţile de lucruri negative, se îmbolnăveşte!
Vindecarea? Depinde doar de noi, de cum alegem să trăim.

❤️

Ce repede trece timpul. Știu că și tu știi asta. Încă nu pot să cred că a trecut mai bine de un an de la primele mesaje de la 3 dimineața. Mai ții minte? Sau prima noastră întâlnire. Eram atât de rușinată. Ești primul băiat cu care mă întâlnisem în asemenea circumstanțe. Când te-am privit m-am înroșit și nici nu am știut ce să îți spun. Erai atât de amuzat, iar eu atât de toantă. Dar ți-a plăcut. Ți-a plăcut de fata asta timidă. Ți-a plăcut și ai vrut să fiu a ta. Și asta am devenit, iar tu ai început să mă iubești. “Te iubesc”, ah, ce frumos sună! Ești primul băiat de la care aud aceste cuvinte. Ești primul băiat de care m-am îndrăgostit, primul care mi-a arătat ce este dragostea. Ești primul din viața mea și sper să fii și ultimul.
Știu că am făcut și eu greșeli. Știu că am spus cuvinte grele la nervi. Dar crede-mă că nimic nu a fost cu intenție, cu intenția de a te face pe tine să te simți rău. Ești cel mai minunat om de pe Pământ pentru mine. Mi-ai făcut atât de mult bine. Mi-ai ridicat încrederea în sine. Mi-ai readus și menținut zâmbetul pe buze. M-ai făcut cea mai fericită și iubită fată din lume. Și continui să faci toate acestea.
Îmi pare rău. Îmi pare rău pentru tot. Pentru cuvintele spuse în trecut, pentru fiecare greșeală. Îmi pare rău și pentru că mă supăr când ieși cu băieții. Știu că poate n-o să îmi înțelegi motivul, dar mi-e frică. Mi-e frică de faptul că ei o să mi te fure. Nu vreau ca ei să devină mai importanți decât mine. Știu, crede-mă că știu că ei nu sunt plictisitori ca mine. Eu, la aproape 17 ani, tot ce fac este să stau în casă. Sunt atât de geloasă pe ei, că ei te văd zilnic, iar eu nu(din cauza situației de acasă)… Dar și momentele în care te văd, puține fiind, le prețuiesc. Sunt singurele momente în care pot să fiu eu cu adevărat. Sunt cele mai frumoase momente pentru mine, și știu că și tu știi asta.
Știi ce îmi doresc? De fapt știi, asta este dorința amândurora, dar haide să ți-o amintesc. Îmi doresc să avem copiii noștri, propria noastră familie, pentru care să dăm tot ce avem în putere pentru a fi fericită și frumoasă. Îmi doresc să avem propria noastră casă plină de iubire, în care să îmbătrânim împreună cu zâmbetele pe buze. O să se îndeplinească, dar doar dacă noi continuăm să ne iubim, să luptăm unul pentru altul și să nu băgăm de seamă gura lumii. Știu că nu o să ajungi să citești asta vreodată, de aceea în seara aceasta am de gând să îți spun, din nou, cât de mult te iubesc, cât de mult însemni pentru mine, că ești cea mai minunată persoană pe care am întâlnit-o și că meriți tot ce-i mai bun.
Vă dau un sfat vouă, celor ce ați citit aceste rânduri: dacă aveți o persoană pentru care simțiți ceva, spune-ți-i fără ezitare, nici nu aveți idee ce ați putea pierde dacă nu faceți chestia asta. Nimic nu e mai frumos în lume decât să știi că persoana pe care o iubești te iubește și ea, așa că vă îndemn să iubiți și să vă lăsați iubiți, și niciodată să nu ascundeți ceea ce simțiți pentru o persoană. Este cea mai mare greșeală pe care ați putea-o face.

O zi ca oricare alta, o zi de primavara, cerul era atât de posomorât la fel ca inima mea, verdeata era singura ce-i oferea culoare tabloului trist. Priveam în gol, gândul îmi era plecat departe, pe o aripa de vis. Nici sufletul nu era aici, era undeva departe, acolo unde m-am pierdut si eu, încerca sa ma regaseasca. ”Vechea eu”, suna frumos, dar ceva pierdut .Mi-e dor de mine, mi-e dor de ce eram atunci, atunci iubeam totul, ofeream atentie fiecarui om desi nu merita, atunci eram o inima calda, atât de sensibila ..Timpul a trecut, iar el si-a lasat amprenta pe inima mea. Lacrimile varsate fie din iubire, fie din dezamagire, fie din prostie, fie din nervi , m-au facut mai puternica. Indiferenta persoanelor pe care le iubeam m-a facut mai nepasatoare. Sunt un copil, nu ma judeca, încearca sa ma întelegi, nimic din viata mea nu a fost roz. Poate ca folosesc cuvinte grele, dar asta-i tot ce simt .
—  😥
E târziu, e noapte, e trecut de șapte.
E frig, e pustiu, iar greierii se ascund in noapte.
E undeva intr-un oraș uitat de lume, un suflet pierdut, înghețat de fapte.
E undeva intr-o casa luminata, un copil cu o poveste ciudata.
E vorba de o iubire prosteasca, ce s-a pierdut prea repede prin șoapte, prin cuvinte grele aruncate in mare.
A început ca un joc, ca o sfada între copii, ca o gluma proasta, de prea putini înțeleasă.
Si cu timpul gluma a devenit adevăr, iar sentimentele au înflorit in doua suflete de copii care nu au crezut niciodată in iubire adevarata.
Dar timpul nu iartă, iar iubirea se pierde daca nu e alimentata de fapte, de șoapte, de îmbrățișări calde.
Iar atunci cand esti copil, cand esti prea mic pentru a înțelege cat de mult înseamnă iubirea, o lași sa plece pe usa din fata, nu zbieri după ea ca sa se oprească, nu o chemi, nu încerci sa o strângi la piept, doar rămâi de gheata.
E o poveste banala, in care doi oameni se cunosc, se iubesc si lasă timpul, faptele si oamenii sa ii despartă.
E povestea mea si a ta, e povestea lor, a tuturor.
E undeva intr-un oraș îndepărtat o fata care privește pe geam si se gândește la un băiat, la o iubire pierdută, stinsă de mult si totuși vie ca si o noapte de toamna.
E undeva intr-o cafenea veche um băiat care se gândește la o fata cu ochii veseli, pe care a iubit-o odată.
E o poveste ciudata, o poveste trăită, cel puțin o data, de fiecare suflet atins de soarta.
—  19augustanonimat
Gânduri de octombrie

Şi stau şi mă întreb unde mai e locul meu? Unde e cealaltă parte din mine pe care am pierdut-o odată, prin trecut? Afişez un zâmbet larg în fiecare zi, dar ştii tu oare ce furtună se dezlănţuie în mine? Aş încerca să îţi explic. Aş încerca să îţi arăt, dar tu, tu nu vei înţelege şi vei arunca în mine cu acele cuvinte grele. Nu vei înţelege faptul că am zile în care nici măcar eu nu cunosc motivul pentru care am acele nenorocite stări. Nu vei înţelege că am ajuns o străină până şi faţă de mine. Şi crede-mă, dacă aş putea să plec într-un loc în care să nu ştiu de nimeni şi nimeni să nu ştie de mine, aş pleca. Aş pleca cu speranţa că în necunoscut m-aş regăsi.