creezing

Bipolar kid.

Mintea mea de cele mai multe ori zburda aiurea. Ea refuza sa se concentreze strict asupra realitatii. Uneori am senzatia ca visez prea mult. Dorinta mea de fericire este cateodata atat de mare incat ma impinge sa creez scenarii despre viata pe care mi-o doresc. O viata in care sa ma simt implinita, sa-mi cunosc rostul si sa trec de la visele mele indraznete despre fericire la realitatea vietii mele fericite. Fericirea e atat de relativa incat, de multe ori, parca nu mai stii s-o recunosti sau cu timpul incepe sa te lase rece pentru ca ai asteptat-o mult si te-ai obisnuit doar sa visezi. Uneori trec atat de repede de la o stare la alta incat ma uimesc. Acum plang, acum rad! Mintea mea o ia razna si lacrimile-mi curg instantaneu. Asta se intampla datorita fricii. Frica de a fi fericita! Apoi trec in cealata stare, care apare ca o raza de lumina ce imi trimite cu ea un gand pozitiv. Nu imi mai e frica si sunt increzatoare in propria mea fericire! Si tot asa ratacesc, ratacesc ….. Cat de mare este ratacirea mintii si cat de greu de inteles!

Recomandare muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=uPy5igZJnVw

Mi-am promis că n-am să mai scriu despre tine, așa că am să-mi creez acum, imaginar, lângă mine, o femeie (să-i spunem I.), întâmplător, vreau să-i pun pe chip doi ochi negri și gene lungi, cu buzele ușor arcuite pentru a schița un zâmbet, plăcut și tăcut și, întâmplător, aș vrea să mă privească la fel cum o făceai tu (nu pot exprima asta în cuvinte). Acum, îmi voi îmbrățișa creația și n-am să-i mai dau drumul. Deși n-o simt, am să mă prefac că o iubesc teribil, iar când mă va săruta mă voi juca cu degetele-mi în părul ei castaniu, culoare aleasă întâmplător la Creație. Așadar, voi scrie despre I. acum, am să-i spun că-mi este dor de ea teribil și că mă ucide gelozia, deși, cred că I. se joacă cu mintea mea, că-și dorește să mă pună în genunchi și să îmi calce orgoliul în picioare. Sau poate îi e indiferentă inima mea și faptul că mi-o otrăvește, îi e indiferentă frustrarea mea… Mă sfâșie vocea sa, însă am să rămân la fel de rece, căci m-am pierdut din nou și m-am trezit singur în neant, orbecăind prin beznă, căutându-i mâinile frumoase cu care m-a scris cândva, negăsindu-le niciodată.

Eu n-am reușit s-o citesc pe I. nicicând, de aceea sunt nervos și mă doare că nu m-a lăsat nici măcar puțin să-i gust gândurile. N-am reușit, însă nici ea pe mine. Și, să știi, nici n-aș vrea. La urma urmei, cum mai sunt eu interesant dacă o las să mă citească în întregime sau dacă aș lăsa-o să creadă măcar o secundă că mă cunoaște? O controlez pe I. chiar dacă ea nu știe, îi controlez imaginea din mintea sa despre mine, înțelegi? Nu-mi permit să las o femeie să mă joace prea tare pe degete, deși dânsa o face deja. A cunoscut cândva un ”Eu” real, însă s-a așternut praful și scrumul unor țigări fumate în gară peste întâmplarea la care doar luna a fost martoră.

Îți promit că n-am să mai scriu nici despre tine, I. Însă, cine-s eu, la urma urmei, să am dreptul de a ucide o muză când doresc?

http://sigiliul.tumblr.com || Mi-am ținut creația și-n palme, și-n suflet