creezing

Suflet trist și amăgit
Cum de încă n-ai murit?
Cum reziști?
Și cum zâmbești?
Din durere tu trăiești.

Iartă-mă că te rănesc
Cu gânduri eu te lovesc,
Dar nu pot să le opresc
Știu că dor…și plângi
În lacrimi te sufoci,
Te îneci și te distrugi

Știu că vina e a mea
Când alung fericirea
Doar atunci simt că trăiesc
Când din durere eu creez
Iartă-mă sufeltul meu
Că încerc să te omor!

Sentimente vărsate în versuri ( pheonixt )

Iubirea e...

În timp ce soţia mea servea cina, i-am luat mâna şi i-am spus:“Trebuie să-ţi vorbesc”. Ea a dat din cap şi a mâncat calmă. Am văzut durerea în ochii ei, iar acea tristeţe îmi blocase cuvintele în gât. Mi-am făcut totuşi curaj şi i-am spus: “Vreau să divorţăm”. Ea dezgustată de întrebarea mea a spus încet:“De ce?”. În acea noapte nu am vorbit şi ea a plâns toată noaptea. Eu ştiam că ea vroia să înţeleagă ce se întâmplă cu căsătoria noastră, dar nu am mai putut răspunde sentimentelor ei, a pierdut inima mea, din cauza altei femei, Ana! Eu n-o mai iubeam aşa de mult pe soţia mea, am fost aşa de trist, m-am simţit vinovat, motiv pentru care am semnat actul de separare, care spunea că soţiei mele i-ar rămâne casa, maşina şi 30% din magazin. Atunci când a văzut actul de separare l-a rupt bucăţele. “Cum?! Am petrecut zece ani din viaţa noastră împreună şi acum mă laşi pentru alta?!” Dintr-o dată soţia mea a început să plângă. Era furioasă şi dezamăgită, ideea de divorţ a început să devină realitate. Ziua următoare m-am întors acasă şi am găsit-o stând la biroul ei în dormitor, scria, nu am mâncat nimic la cină şi m-am dus la culcare, am fost foarte obosit după o zi petrecută cu Ana. În noapte m-am trezit şi am văzut-o pe soţia mea tot acolo la birou. M-am întors şi am continuat să dorm. Dimineaţa următoare soţia mea a venit la mine, cu nişte condiţii pentru a accepta divorţul. Nu a vrut casa, nu a dorit nici maşina şi nici magazinul. Mâine începea o nouă lună, în acea lună ar trebui să trăim ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Raţionamentul sau a fost simplu: “Fiul nostru are examene în această lună şi nu trebuie să-l îngrijorăm cu problemele noastre.” Am fost de acord, cu toate acestea, ea a făcut o a doua cerere. “Trebuie să ne amintim de ziua în care ne-am căsătorit, atunci când m-ai luat în braţe şi m-ai dus în dormitorul nostru pentru prima dată. În această lună, în fiecare dimineaţă trebuie să mă duci în braţe până la uşă. Am crezut că şi-a pierdut mintea, dar am fost de acord. I-am povestit Anei. Ana a început să radă spunând:"Indiferent de ce trucuri a inventat soţia ta să te aducă înapoi, spune-i că eşti al meu”. De mult timp eu şi soţia mea nu am mai avut momente apropiate, aşa că atunci când am luat-o prima zi în braţe am fost atât de jenat, dar fiul nostru a fost în urma noastră şi ne aplauda spunând :“Tată eşti cel mai tare!” Cuvintele lui erau ca un cuţit în inima mea, am mers zece metri, cu soţia mea, în braţe. Ea a închis ochii şi a spus încet:“Nu-i spune nimic despre divorţ, te rog”. Am fost de acord. Am lăsat-o la uşa şi a plecat să ia autobuzul pentru a merge la muncă. A doua zi, am fost mai relaxat, ea se sprijini pe pieptul meu. Am simţit parfumul ei pe bluza mea. Am realizat că a trecut mult timp de când nu m-am mai uitat la ea şi am realizat că nu mai e atât de tânăra, avea câteva riduri pe faţă şi fire albe de păr..! M-am întrebat: “Ce am făcut de am redus-o, astfel?” A patra zi, luând-o în braţe, cum se întâmpla în fiecare dimineaţă, am simţit o conexiune între noi. Aceasta este femeia care mi-a dat zece ani din viaţă, tinereţea ei şi un copil. Nu am spus nimic din respect. Fiecare zi a fost mult mai uşor să o ridic şi a trecut luna repede. Credeam că am fost obişnuit să o ridic, deoarece cu fiecare zi care trecea o simtiteam mai lejeră. Într-o dimineaţă ea a fost indecisă cu ceea ce să poarte, a încercat totul şi a zis:“Hainele îmi sunt mari”. Mi-am dat seama că pierduse în greutate, de aceea era aşa de uşoară, am realizat brusc că poate a fost în depresie, prea multă durere şi suferinţă. Fără să îmi dau seama am atins părul ei, fiul nostru a intrat brusc în camera noastră şi a spus:“Tati e timpul pentru a o duce pe mama în braţe (pentru el a devenit un moment fundamental al vieţii sale). Am luat-o pe soţia mea în braţe am simţit un fior care a schimbat modul în care vedeam divorţul. Parcă a fost ca atunci când am luat-o pentru prima dată. Îmi venea să plâng. Fiul nostru a trebuit să meargă la şcoală şi l-am însoţit eu cu maşină. Soţia mea a rămas acasă. M-am dus la muncă, dar la un moment dat am trecut pe lângă casa Anei şi m-am oprit. Am fugit în sus pe scări, ea mi-a deschis uşa şi i-am spus:"Iartă-mă, dar nu vreau să divorţez de soţia mea.” S-a uitat la mine şi a spus:“Eşti nebun?” I-am răspuns:“Nu, doar că îmi place soţia mea. Cred că a fost un moment de plictiseală şi rutină în care ne-am depărtat, dar acum mi-am dat seama de adevăratele valori ale vieţii, azi am dus-o în braţe, mi-am dat seama că trebuie să o fac pentru restul vieţii mele!” Ana mi-a dat o palmă şi mi-a închis uşa în faţă. Am plecat şi pe drum m-am oprit într-un magazin de flori. I-am cumpărat un buchet de trandafiri şi fata de la magazin mi-a spus: “Ce vreţi să scrieţi pe bilet?”, iar eu i-am răspuns:“O să te iau în braţe în fiecare zi din viaţa mea până ce moartea ne va despărţi”. Am plecat în grabă spre casă, am urcat scările şi am fugit spre camera ei, fericit şi cu un zâmbet pe buze. Când am intrat în camera ei am găsit-o căzută pe jos, i-am luat pulsul şi mi-am dat seama că este moartă. Ea lupta împotriva cancerului şi eu în loc să îmi dau seama ce se întâmplă.. am fost ocupat cu Ana. Soţia mea mi-a cerut acea perioadă de timp pentru că ea ştia că era pe moarte şi pentru ca fiului nostru să-i rămână amintirea unui tată minunat şi a unei mame iubitoare. Acestea sunt detaliile care contează într-o relaţie, nu casă, nu maşină, nu bani. Acestea sunt lucruri trecătoare, care par să creeze o viaţă frumoasă şi o căsnicie perfectă. Să încercăm întotdeauna să ne păstrăm relaţia cu partenerul fericită şi să ne amintim de prima zi a poveşti noastre de dragoste

 O parte din mine încă aşteaptă să vii. Şi cred că mi-e dor, doar dor şi nimic mai mult. Iubirea nu se termină brusc, nu dispare repede, doar că ajungem să conştientizăm faptul că celălalt face mai mult rău prin prezenţa lui în inimă, aşa că ne luăm gândul ca să ne putem lua mai apoi şi sufletul înapoi. O parte din mine încă aşteaptă pe cineva să se întoarcă, din instinct, nu din dragoste, din obişnuinţă, nu de nevoie. O parte din mine încă trăieşte în trecut, dar…
Dar o altă parte din mine mă cam trage de mână în prezent şi mă face să uit, îmi aminteşte că oamenii care au nevoie de mine trăiesc aici, îmi sunt aproape, îmi vorbesc şi aşteaptă să le răspund, dar să le răspund cu sufletul, cu glasul cald al inimii. În trecut sunt doar oamenii care nu mai ştiu să fie prezenţi, aceia pe care i-am scos din viaţă sau pe care viaţa i-a luat de lângă noi. O altă parte din mine a învăţat să cam dea dracului toţi oamenii nepăsători, toţi oamenii care rănesc suflete, toţi oamenii care nu au nimic mai bun de făcut decât să îşi creeze un loc într-o inimă pentru a lăsa în urma lor un gol. 
Şi am impresia că cealaltă parte, cea care te dă dracului afară din suflet definitiv, e mai puternică. Sau doar am început să uit. Sau doar e mai puternică aşteptarea unei persoane care ştiu că va veni în viaţa mea şi va rămâne decât aşteptarea pentru un om care a fost în viaţa mea şi a plecat. Sau poate doar începe să-mi fie mai bine ştiind că n-ai să mai vii niciodată înapoi. 
O parte din mine încă aşteaptă să vii, dar am impresia că cealaltă parte, cea care te dă dracului afară din suflet definitiv, e mai puternică.

Sunt o persona complicata. Nu am o mie de fete, nici fite, nu-mi dau nici aere de vedeta. Visez, gandesc, imi place sa imi exprim părerile, sa analizez, sa creez, sa apreciez ce au creat altii, sa privesc, sa cant, sa scriu, sunt dificila. Am un caracter vulcanic. Tip, plang de nervi si ma exteriorizez, dupa care ma închid in mine si nu vreau sa mai vorbesc. Dar odata ce ajungi sa ma cunosti si reusesc sa am incredere in tine, sunt fidela, onesta si aproape orice ar fi. Cateodata ma urăsc , uneori ma apreciez, iar alteori as vrea sa dispar. Sunt o fiinta complicata, ce are vise de îndeplinit, lucruri de vazut si multe de spus.

anonymous asked:

00:08, Iaşi. Încerc sa îmi dau seama ce simte pentru mine. Less than lovers, more than friends.

ce-ar fi să-l întrebi? ca să nu se creeze alte confuzii inutile

23 Martie 10:42
Ascultand muzica ma pun sa scriu cateva ganduri care ma tulbura si imi fura linistea. Nu stiu de ce o fac dar simt nevoia sa scriu. Ma simt total moarta, si nu, nu ma refer la fizic ci la psihic. Ma simt singura, abandonata, neimportanta, duruta, dezamagita pe mine, pentru ca nu ma simt destul de buna pentru nimeni inclusiv pentru mine, si nu ma refer la buna in sensul fizic. Dorul de el si de ceea ce eram noi doi pun stapanire pe mine, el e slabiciunea mea, cand el nu e ma simt neputincioasa, dar totodata el e puterea mea, doar el ma mai poate ajuta. Imi vine sa urlu de durere dar totusi tac, pentru ca in momentul de fata nu pot sa.mi permit sa racnesc ca ceilalti m.ar crede nebuna, deodata ce sunt la scoala. Nu mai am putere sa zambesc, o fac doar ca sa le creez celorlalti o stare de bine, si nu stiu daca cineva si.a dat seama deja ca e un zambet fals si fara culoare. Ochii mei nu mai sclipesc de fericire, ochii mei sunt tristi si goi, ochii mei sunt pierduti, ochii mei il cauta pe el pentru ca el e fericirea mea si a ales sa plece, a ales sa fuga de ceea ce eram noi, a ales sa fuga de sentimente, de mine. Ma intreb zilnic daca ii e mai bine asa, daca e mai fericit asa.. poate cu mine nu era fericit, poate nu i.am oferit destul, poate el e prea minunat pentru mine. Poate ca eu i.am facut doar rau.. poate ca nu.l merit.. sau poate dorul si distanta pun stapanire pe el, si nu mai realizeaza nimic. Il iubesc da, il iubesc cum nu am iubit pe nimeni, il iubesc dupa toate, si iubesc cum ma facea sa ma simt. Poate eram fericirea lui si acum ca e situatia asta, poate el se simte mort pe dinăuntru, sau mai bine zis, e mort pe dinăuntru, il simt. Si il cunosc mult prea bine ca el sa ma poata mintii. Vazand o poza cu el mi.am dat seama din nou cat de tare ma face sa imi bata inima. Cu toate ca ador poza aia, buzele lui, privirea aia, privirea lui nu e aia, el nu e cum e in poza aia, el nu e unu din baietii aia smecheri, asa cum pare dupa poza. As baga mana in foc ca el nu face altceva decat sa se prefaca ca e bine, pentru ca el e sensibil, pentru ca el tot ceea ce vrea e o imbratisare. Ma doare ca distanta nu ma lasa sa fac prea multe, ma doare ca s.a indepartat, ma doare sa stiu ca vorbeste cu altele, ma doare ca altele poate reusesc sa.l faca sa zambeasca, ma doare, nu vreau sa ma uite, nu vreau sa ma inlocuiasca, vreau sa se intoarca la mine, la noi, il vreau pentru tot restul vietii mele, il vreau pentru totdeauna, pana in adancul batranetii. Plang, plang de dor, plang pentru ca totul era frumos cand el era, plang pentru ca nu inteleg de ce trebuie sa fie viata asta atat de incorecta, plang pentru ca distanta s.a bagat intre noi. Mi.e dor de noptile in care vorbeam cu orele pana tarziu, mi.e dor sa.l cert, mi.e dor sa ma certe, mi.e dor sa fie gelos, mi.e dor sa.mi pot arata iar gelozia, mi.e dor sa.i zic orice, mi.e dor sa vorbim orice, mi.e dor sa fie cald din nou cu mine, mi.e dor de ceea ce eram noi doi impreuna, mi.e dor sa ma linisteasca cu prezenta lui, mi.e dor sa fiu agitata din cauza fluturilor, mi.e dor sa fiu doar eu motivul fericirii lui, mi.e dor sa fiu doar eu persoana care ii pune adevaratul lui zambet pe chip. Mi.e dor, mi.e dor.. mi.e dor.. am nevoie de el cum nu am avut de nimeni, as vrea sa.l strang in brate cum nu a facuto nimeni pana acuma, as vrea sa.l am, sa stiu din nou ca e doar al meu, sa stiu ca nu.l impart cu nimeni, sa stiu ca impreuna trecem peste orice. Retin ca doar impreuna putem trai, eu fara el nu exist. Si totusi simt ca se va intoarce, sper sa fie chiar asa si sa se intoarca la noi doi.
—  Desprenoidoi #F

anonymous asked:

Hei! Care e povestea ta?

Imi cer scuze ca ti-am raspuns abia acum…

Mi se pare super frumos ca cineva m-a intrebat asa ceva…nu stiu….am senzatia…nu stiu ce senzatie este dar e placuta….

Sper sa nu va plictisesc…prea rau…

Acu ceva timp, s-a nascut o fetita pe nume Irina. Parintii ei spuneau ca este un dar cand au vazut-o, dar pe zice trece ea incepea sa le faca din ce in ce mai multe probleme. Ce fel de probleme? Nu asculta, mai niciodata….gresea gresea gresea, gresea pana se invata minte..si nu o mai facea, pentru ca ea fiind incapatanata nu voia sa asculte de nimeni pana nu isi dovedea singura ca in ceea ce a crezut ca e bine era de fapt gresit. Acesta era unul din marile ei defecte, dar totusi nu era un copil rau, chiar daca multi credeau asta…

Ea in sinea ei era o fire care mereu incerca sa isi faca prieteni, de cand era mica a tot cautat prieteni, dar mereu toti ii intorceau spatele doar pentru ca era diferita… 

Atunci cand a mai crescut a inceput sa isi deschida inima fata de toti strainii care bateau la usa ei, primidu-i, oferindu-le un loc, o parte din ea, dar mereu acei straini plecau, iar atunci cand plecau luau si acea mica bucatica de inima care le-a fost daruita.  

Singura persoana care i-a fost aproape in mai toti anii copilariei a fost bunicul ei, iubind-o neincetat, chiar daca nu era nici macar pe aproape copilul perfect si dorit. Din pacate, dupa o problema de sanatate, bunicutul ei iubit a inceput din ce in ce mai putin sa stea cu ea…ea incepand sa se inchida foarte mult in sine.  De ce facea asta? Chiar daca statea cu mama ei…chiar daca mama ei o iubea, ea nu simtea asta. Se uita la filme cu familii fericite, imaginandu-si cum este sa ai asa ceva…sa iti ai tatal aproape si sa simti ca e mandru de tine. Voia sa simta acel sentiment. Dar nu putea… Micuta Irina isi “pierduse” inima.

A inceput sa deseneze, era modul ei de a se exprima, era modul ei de a arata ce simte fara sa spuna nimic nimanui. Cand ramanea fara creioane, dansa, singurica…in camera, chiar si fara muzica…si pana la urma, din banii amarati din alocatie stransi luna de luna si-a cumparat o vioara, a ei…a inceput sa cante si sa cante…se simtea libera.  Traia in lumea ei.  Incepuse sa si invete cat mai bine la scoala, doar ca sa le dovedeasca totutror ca nu se lasa mai prejos ca ei…s-a ambitionat sa nu mai se lase calcata in picioare.  A inceput sa lupte, sa arate ca poate fi printre cei mai buni, s-a apucat sa cante si la pian, a inceput sa faca sport, sa faca voluntariat, numai ca sa isi dovedeasca ei insasi ca poate, ca poate sa ajute lumea, ca poate sa ofere ceea ce ei nu i s-a oferit mereu. 

Acum e la liceu..si inca se zbate, se zbate sa ajunga cineva si sa le dovedeasca tuturor ca s-au inselat in privinta ei, ca au judecat-o gresit… 

Are si prieteni, niste prieteni buni…ei i-au oferit bucati din inimile lor ca sa ii faca si ei una din nou. Acu este iubita si iubeste…va cauta fericirea in iubirea pe care prietenii ei i-o ofera si va continua sa creada in visele ei, in arta ei, in persoana ei…chiar daca va fi foarte greu.

Cu ajutorul prietenilor ei a trecut prin multe, a ajuns cine este acum si a invatat sa aprecieze tot ce are. Chiar daca totul in jurul ei incepe sa dispara, ea o sa incerce mereu sa creeze, o sa infrunte trecutul, o sa se bucure de ce a fost…o sa mearga mai departe, privind numai inainte.

Ea este Irina,iar Irina sunt eu…Imi traiesc viata, care e si un vis si un cosmar si un dar si un blestem si voi trece prin tot chiar daca o sa fiu ranita si din pacate.. o sa ranesc, dar mereu o sa iubesc.

Nu vreau să mă mai gândesc deloc la viitor,la oportunităţi şi la tot ceea ce mi s-ar putea întâmpla.
Pierd prea mult timp imaginându-mi lucruri care probabil nu vor veni niciodată. Las ca totul să vină de la sine,merg singur în continuare pe drumul meu fără să mai iau în considerare ceea ce aş putea să fac şi ce nu. Nu vreau să îmi mai creez acele “puncte” la care vreau să ajung,iniţial sunt entuziasmat,dar după îmi pare rău că le-am ales şi realizez că m-am chinuit degeaba. Îndr-adevăr,învăţ multe,dar nu vreau să mai pierd timpul pentru ceva care nici nu ştiu dacă îmi place cu adevărat.
Poate că nu o am aproape de fiecare dată când vreau asta. Poate că trebuie să aștept puțin cam mult pentru un sărut și o îmbrățișare, dar mă face să simt că așteptarea asta merită. Poate că am avut o concepție total greșită despre răbdare și credeam că nu sunt structurată genetic să aștept. Poate că a apărut și a schimbat totul. Poate aveam nevoie de ea ca să învăț mai multe despre viață și, despre mine, până la urmă. Poate dacă nu era ea n-aș fi înțeles citatul acela al lui Wilde “Dacă promiți că nu întârzii prea mult, o să te aștept toată viața.” Dar oare asta înseamnă iubirea? Sau asta e doar răbdarea? Și atunci iubirea ce este? Este starea aia de mulțumire sufletească pe care o simt când este lângă mine și zâmbește? Sau fericirea pe care o simt de fiecare dată când îmi spune ce simte pentru mine? Nu știu poate ce este iubirea. Știu că îmi este de ajuns să-i aud glasul, să-i țin mâna în mâna mea. Știu că mă face să-mi doresc să fiu o persoană mai bună, să nu greșesc cu nimic, să lupt. Mi-e de ajuns, acum când este departe de mine, să fim împreună doar în gând. Mi-e de ajuns să colorez orașul cu pașii ei, în plimbările ocazionale mână de mână și apoi să trec de una singură pe acolo și să zâmbesc prostește. Mi-e de ajuns să creez amintiri frumoase care să-mi fie hrană când este atât de departe ca acum. Fiindcă, pentru prima dată, după mult mult timp, sunt sigură de ceva. Sunt sigură că iubesc, încât merită să învăț să am răbdare, fiindcă o vreau lângă mine cât pot de mult, chiar și o viață dacă voi reuși.
—  Deny Drogzz

M-a topit. Cum sa nu iubesti o femeie? Imagineaza-ti o fiinta cu ochi mari si degete lungi care te priveste ca si cum ai fi totul ei, chiar daca abia te-a cunoscut.

Femeile-s facute ca sa te faca sa simti si sa-ti constientizezi fluturii din tine. Dar si ca sa te innebuneasca. Sa te faca sa te indoiesti de calitatile tale mintale. Sa o iei razna. 
Desi ele :
- Plang mult - fie ca au vazut un animalut ranit, fie ca si-au adus aminte de ceva trist, fie la film, fie ca sunt suparate. Plang atat de mult, incat, de la un punct incolo, lacrimile lor nu mai emotioneaza, ci sunt doar previzibile si enervante.

- Sunt mofturoase, fitoase si au o groaza de lucruri care nu le convin - ca e frig afara si s-au imbracat subtire, ca trebuie sa petreaca timp cu prietenii iubitilor lor pe care nu-i place (si nici nu fac ceva deosebit in directia asta), ca e cafeaua prea dulce sau mizerie in casa.

- Sunt isterice - o femeie nervoasa nu poate produce altceva decat frica. Clacheaza in cele mai proaste momente si nu-si pot controla emotiile.

- Sunt dramatice - le place sa-si construiasca scenarii, sa despice firul in patru, sa creeze variante si variantele variantelor pentru un simplu lucru si sa-si consume nervii pe cele mai mici aspecte.

- Vor sa va schimbe - orice femeie isi doreste, constient sau nu, sa schimbe barbatul de care s-a indragostit si face cam tot ce-i sta in putinta sa-si duca la indeplinire planul. In cineva mai bun, evident.

- Sunt dificile si imprevizibile - pot sa sara intr-o clipa de la extaz la depresie, nu reusesc sa treaca repede peste o mica suparare si sunt foarte incapatanate cu lucrurile logice.

- Le place sa barfeasca - pe toata lumea, de la colegi si sefi la cei mai buni prieteni. Povestesc cu minutiozitate toate detaliile unui conflict banal de la birou si se supara teribil daca persoana iubita nu le asculta cu acelasi entuziasm.

- Vorbesc foarte mult - apropo de barfa, femeilor le place sa vorbeasca: despre ziua lor, despre ziua voastra, despre planuri de viitor, vacante, lista de cumparaturi din week-end, animale de companie, haine, vremea de afara, probleme de la administratie, vacanta din vara, contul de Facebook, filmul la care sa va uitati si lista poate continua la nesfarsit.

- Sunt rele - malitioase, rautacioase, acide, ranchiunoase, razbunatoare, invidioase. Te pot ataca, in orgoliu, atunci cand te astepti mai putin. Plus de asta, sunt dublu caracteristicile de mai sus atunci cand au in fata alta femeie pe care nu o suporta.

- Sunt prefacute - au un dar de a mima - de la orgasm si pana la zambetul larg fata de persoana pe care ar scoate-o in suturi din fata lor.

- Sunt aeriene, nu sunt atente, se ataca repede, sunt mult prea sensibile, agasant de empatice, egoiste si isi pun o mie de intrebari despre cele mai evidente lucruri.

- Sunt ilogice, suparacioase si nu pot fi eficiente atunci cand sunt uber stresate si agitate.

- Nu se multumesc niciodata cu putin. Vor mai mult - de la viata, de la ele, de la prieteni, de la iubiti.

- Devin usor obsesive - li se pune pata pe ceva sau pe cineva si nu le mai scoti din asta o buna vreme de acum incolo. De fapt, devin obsesive si-i obsedeaza si pe ceilalti cu obsesia lor.

- Sunt posesive si geloase - fie ca vorbim de iubiti sau prietenii lor.

- Isi traiesc viata programat - au momente cand le place atat de mult sa-si faca planuri, incat ajung sa-si vizualizeze viata pe urmatorii ani, fara sa aiba nicio problema in acest sens. Apoi devin dezamagite si triste ca nu le-a iesit cum au visat.

- Sunt nehotarate si nu prea stiu ce vor pana nu sunt convinse daca vor ceva sau nu. Si pot fi enervant de nehotarate.

- Sunt slabe - daca iubesc mult, ajung sa se lase umilite si renunta la mandrie de dragul de a salva o relatie care de multe ori nu mai are niciun viitor. Devin carpe si ajung sa nu se mai recunoasca din cauza ca nu stiu sa puna punct.

- Sunt fricoase - si nu le e frica de singuratate cum le e frica ca tot ceea ce si-au proiectat ele cu o anumita persoana nu va mai exista.

- Sunt fixiste, paranoice si foarte greu ajung sa se relaxeze pe deplin.

- Sunt zgomotoase. Se indragostesc repede si permanent, apoi, uita asta, si faca acelasi lucru cu urmatorul.

- Sunt capabile sa sufere luni de zile, si chiar ani, pentru un singur om, iar asta sa le impiedice sa-si urmeze viata in mod firesc.

- Nu sunt echilibrate.

In ciuda tuturor acestora, nu reusim sa nu le iubim.

Ascultă ce îți spun.

Ştiu că pare aiurea dar trebuie să te concentrezi şi să citeşti asta fără să te iei cu altceva.
Mănâncă. Cine naiba te-a educat pe tine că dacă nu te hrăneşti o să ajungi slabă? Ce idioată eşti. Numai prin alimentație regulată şi mişcare poți să dai jos şunca şi oricum, unde vezi tu grăsime pe tine? Că dacă te ating dau doar de oase. Nu te distruge doar pentru că vrei să arăți “bine”. Habar nu ai cum e să cazi din picioare din cauza durerilor de stomac, cum e să nu poți mânca anumite chestii pentru că după o să mori la propriu de durere. Te rog, mănâncă.
Nu toți oamenii merită încrederea şi afecțiunea ta. Vorbesc serios, eşti deja la vârsta la care lista de prieteni ar trebui să se reducă dramatic, ar trebui să păstrezi in viața ta doar pe cei care te inspiră şi te susțin. Nu-l mai iubi pe boul ăla dacă el nu e în stare să te iubească înapoi. Ştiu că e greu să renunți dar după ceva timp îmi vei mulțumi. Ieşi cu maimuțoii ăia care te fac mereu să râzi şi cu care poți să discuți la o cafea despre orice, nu doar bârfe şi planuri malefice. Oamenii ce te înconjoară se presupune că sunt oglinda ta, aşa că nu mai umbla cu gunoaie.
Nimic nu e de nereparat. Primul pas e să admiți că ai dat cu bățu în baltă, că ai greşit. Pasul următor poate varia de la repararea greşelii făcute până la a face acel lucru din nou. În orice caz, dă anxietatea din drum şi nu renunța. Mai bine greşeşti de mai multe ori decât să te laşi păgubaşă.
Dacă gândeşti o treabă de prea multe ori te tâmpeşti. Bine, nu spun acuma să acționezi irational şi să faci tot felu de tâmpenii, dar la naiba, uite şi tu câte ai ratat pentru că nu ai fost în stare să iei o decizie la momentul potrivit. Lasă puțin grijile acasă şi simte şi tu cum e să ai lumea la picioare. Eşti singura care poate să creeze poveşti şi amintiri care să te includă şi pe tine, aşa că nu mai lăsa pe alții să te îndrume, calcă tu pe iarbă până faci o potecă nouă.
Nu ştiu dacă m-ai ascultat sau dacă nu cumva te-ai pierdut pe drum, ştiu că eşti împrăştiată, dar te rog să iei în considerare ce am zis. Pare aiurea să vorbesc cu mine de acum un an-doi, dar la acea vreme nimeni nu mi-a spus în ce mă bag. Te rog, te rog mult, să nu mai treci prin ce am trecut eu, şi poate într-un univers paralel, eu de anul trecut citesc asta şi evit incidente ce mi-au pătat/imi vor păta sufletul.
E ceva personal, scris pentru mine. Ceva ce ar fi trebuit să ştiu.