camuflaj

La guerra la mato sin darle un balazo porque a la guerra le da miedo los abrazos.  La guerra con camuflaje se viste, así nadie ve cuando se pone triste.  La guerra pierde todas sus luchas cuando los enemigos se escuchan.  La guerra es más débil que fuerte, no aguanta la vida por eso se esconde en la muerte
youtube

No, lo que estás viendo no es un cangrejo ermitaño.

Aunque a esa sepia hay que reconocerle que el trabajo de caracterización se lo ha currado. Bueno, más bien a “Darwin”.

Be a fish. You have no reason to be scared of a hermit crab, right ?

STRAINE

Straine,azi am decis sa iti dedic cateva cuvinte.
Ceea ce urmeaza sa iti spun,probabil nu va ajunge niciodata la tine.
Dar cu siguranta stii ca sunt aici,stii unde ma aflu, la fel cum si eu stiam ca existi si cam atat… de restul eram doar curioasa.
Voiam sa stiu ce faci,cum te simti.
Sa stiu daca zambesti,daca te simti implinit.
Oare cum vedeai lumea de acolo de sus,cate priviri intalneai zinic ? Te simteai mai superior sau iti era frica de ele ?
Cat de puternice erau bratele tale atunci cand erau atinse de ceva ce le raneste ?
Cum protejai la pieptul tau tot ce iubesti ?
Oare ce sentiment ii cuprindeau pe cei din jur cand auzeau linistea din spatele vocii tale ?
Cum iubeai tu de fapt si ce inseamna asta pentru tine?

Si…
Cum ma vedeai pe mine ?
Cine sau ce eram eu pentru tine,as vrea sa imi poti spune.
Pentru ca stiu ca tu m-ai avut laga tine,dar eu nu te-am avut niciodata langa mine.
Da straine,astazi este vorba despre tine… si despre ceea ce ar fi trebuit sa ne fim,dar nu ne-am fost niciodata.
Este vorba despre aceasta piesa de teatru numita : Viata , in care eu trebuia sa iti fiu copil, iar tu mie tata.
Dar nu a fost sa fie,ai fugit oare de frica sau poate de responsabilitati?
Cine stie,poate chiar de mine.
Mi s-a povestit, cata dezamagire a fost in sufletul tau dupa ce ai aflat ca femeia cu care ai fost obligat sa fi,va avea o fata.
Stiu ca iti doreai un baiat,tata.
Voiai sa ai un copil care sa iti poata duce numele mai departe.
Si mai stiu ca partea asta de familie din care ai fost obligat sa faci parte,nu a fost tocmai una ideala.

Stiu toate astea, dar daca ai fi ramas aproape, ne-am fi bucurat impreuna de meciuri de fotbal. De expozitii de masini.
Ai fi stiut ca iubesc mecanica si ca aveam o colectie de masinute de fier,nu lasam pe nimeni sa se atinga de ea.
Te-as fi ajutat prin casa la tot.
Ai fi stiut ca singura data cand am plans intr-un magazin,a fost pentru ca imi doream foarte mult niste bocanci. Si ca iubeam pantalonii de camuflaj. Ca imi doream sa cresc mare si sa am un baietel. Si mai e ceva, imi iubeam numele de familie si eram mandra cand cineva ma punea sa il spun (asta pana sa mai cresc..)
Si toate astea si nu numai,cu mult inainte sa mi se povesteasca despre tine.
Stai linistit, mi-a povestit bunicu,deci te asigur ca a facut-o frumos si sincer.
Si ca o mica paranteza,sa stii si tu,desi familia asta nu a fost ideala,el a fost omul ideal. Salvarea mea,tot ce m-a facut sa fiu aici asa,el a fost.

Dupa ce mi-a povestit, am aflat ca ai plecat de buna voie si ca ai vrut sa o faci,chiar daca multi ti-au spus sa nu.
Am aflat ca esti un om inalt,un om cu trasaturi frumoase. Ca iti plac masinile si iti mai place sa porti blugi in combinatie cu geaca de piele neagra.
Si ca iti place sa ai in jurul tau multi oameni si voie buna, ghici ce,si mie la fel.

Asa ca,am incercat sa te caut si mi-am dorit asta din tot sufletul.
Te-am gasit de cateva ori,fizic. Pentru ca in rest,te comportai ca un strain. Nu m-ai intrebat niciodata ce imi place sau la ce visez,dar nici nu m-ai lasat sa iti spunm
Sau cel putin asa vedeam atunci lucrurile, credeam ca va fi diferit.
Abia mai tarziu am realizat.. ca nu stiai cum sa te indepartezi de mine.

Asa ca, am crescut cu un bunic care a dat totul pentru mine si care a incercat sa imi umple golul din suflet.
Dar am crescut si cu idei despre cum ai fi fost tu,daca imi erai tata.
Pentru ca as fi facut orice sa te fac sa te simti mandru de mine.
Acum am o iubire neconditionata si un respect enorm pentru acel om care desi nu mai e fizic,va ramane mereu eroul meu.
Si mai am o frica imensa in ceea ce priveste viata.
Pentru ca nu stiu tata,nu stiu cat merit si cat nu.
Si imi e frica de viata comuna,imi e frica de familie. Imi e frica de gandul ca voi avea si eu un copil candva. Si de multe ori nu stiu cum sa procedez,nu stiu pe cine sa ma bazez atunci cand nu mai pot, pentru acel “stalp al casei” e inexistent.
Si nu ma pot duce la restul,pentru ca m-am nascut intr-un loc in care trebuie sa stau la comun cu niste straini, chiar si iei intre ei sunt straini.
Cu oameni care au schimbat total semnificatia cuvantului : Familie.

Si ma simt pierduta.

Iti scriu pentru ca stiu ca esti acolo undeva si multa vreme m-am intrebat de ce nu esti aici,de ce nu mi-ai dat o sansa.
Iti scriu pentru ca intr-un fel,as fi vrut sa te stiu si sa aflu raspunsurile la intrebari.
Iti scriu pentru ca,desi randurile astea nu le vei citi vreodata, as fi vrut sa imi fi mai mult decat un strain care mi-a dat viata.