calite

În calitate de bisexuală, vă spun că iubirea dintre două femei este intensă, pasională și sinceră.

Îmi aduc aminte cum a început totul. Vara lui 2014, mijlocul lui iunie. Eram plecată de acasă, când brusc dimineața foarte devreme m-am trezit cu un mesaj. Era de la ea. O cunoșteam, însă nu prea vorbisem, decât foarte puțin până atunci. Când am auzit vibrația telefonului, am știut că e ea. Nici până în ziua de astăzi nu am reușit să deslușesc cum de am știut. În iubire există multă intuiție, tineți minte. Am început să vorbim constant de atunci; oh și ce mult vorbeam! Iubesc sentimentul ăsta, când cunoști pe cineva și vorbiți ca și cum vă știți de o viată de om. La un moment dat ajungeam să ne sunăm și de douăzeci și ceva de ori zilnic. Încă îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu era în perioada școlii, pentru că dacă ar fi fost nu am fi putut vorbi atât. O luam razna de fiecare dată când îi auzeam numele sau vocea, ma luau transpirațiile și nu voiam decât să fie a mea, din toate punctele de vedere. Asta vrea un romantic, nu?

Vorbeam mereu prin mesaje și la telefon, până când am ajuns la momentul  când am vrut amândouă să ne vedem pe skype.  Iisuse…ce frumoasă era! Amândouă eram îndrăgostite, deși ea avea prietenă de ceva timp. Am știut că nu avea să meargă, dar am ales să ii fiu “prietenă” și așa. Dacă ar fi fost un film dupa Nicholas Sparks, probabil am fi avut un final fericit (?).Nici măcar așa nu aș fi fost singură având în vedere unele adaptări cinematografice. Din păcate domnul Sparks nu scrie cărți cu femei care se îndrăgostesc de alte femei și au un final fericit. Până la urmă, toate se întâmplă cu un scop, așa se zice, nu?

A fost o perioada plină de pasiune și intensitate, pe care nu o voi uita niciodată.Atracție, iubire, sau ce o fi fost, mi-a zăpăcit toate sistemele. Am știut că m-a iubit când a plecat. M-a iubit așa..în felul ei bizar. Nu a vrut să mai stea pentru că îi era frică de sentimentele pe care le avea pentru mine. 

A fost frumos cât a durat.

Gând

Azi călătoresc. Și nu mai am timp să mă gândesc la prea multe decât la Soare. Interesantă abilitate a creierașului meu de a ignora ceva ce îl face mai puțin decât fericit. Nu mai știu dacă este o calitate sau un viciu, dar după cum menționasem mai devreme, cel mai probabil nici nu o să exagerez în gândire.

Să nu ne tot rotim în cercuri, hai să-ți povestesc o istorioară. Era cândva o fetiță care visa Universul. Și nu era așa cum îl știu toți, era al ei, personalizat, cu bune și rele, pentru că nu i-a plăcut niciodată perfecțiunea. Ai observat vreodată cât de mult frumos poate exista în ceva imperfect? Câte secrețele, câte posibilități, câtă imaginație? Nu ți se pare mult mai interesant decât tipicul cunoscut? Să nu uităm că începusem o istorioară. Visele fetiței păreau reale, pentru că se cunoștea faptul că era cam aeriană. Nu, nu în modul în care puteai să o convingi orice și demonstra constantă naivitate, dar în modul în care ignora ceea ce nu admira, ceea ce nu o ajuta să se autocunoască mai bine, ceea ce nu o ajuta să crească. Și a început să viseze la schimbări. Știa că dacă mai continuă mult în ritmul dat, o să ajungă prea singură. Și avea dreptate. Nu e demonstrat statistic și nici nu poate fi demonstrat, dar o simțea și o știa prea bine ca să îi mai trebuiască dovezi. Zici că-i carte pentru copii mici. Hai să creștem. Așa cum a crescut și fetița, cum a învățat din toate câte un pic, cum înțelege astăzi că autocunoașterea este necesară pentru a te prezenta altcuiva, dar nu este posibilă fără a cunoaște pe acel altcineva. Știi cum e cu interdependeța? Mereu valabil, până și în cele mai mici detalii, evident. Știi că fereastra pe care privesc acum nu e sub nicio forma perfectă? Are mici particule de murdărie pe ea, dar mai mult decât atât, are o sticlă atipică, una prin care privesc, dar văd altfel. Are mici cerculețe lângă cerculețe, atât de aproape unul de altul, încât par un întreg dacă ai sta să le privești de departe. Vezi conexiunea? Încă nu? Hai să-ți mai explic. Faza cu privește cerul de fiecare dată când ai curajul de a ieși din cochilie nu e o minciună. E ca și cu bucuria din micile lucruri, atât de bine reprezentată în sute de mesaje, dar mereu valabile doar pentru o scurtă perioadă de după lectură, din păcate. Și ar putea fi nevoie de un pic mia multă atenție decât ai avea tu timp sau dorință să oferi, dar nu ai ști cum e dacă nu ai încerca. Să nu te limitezi la ce ai, doar pentru că nu ai timp. Să găsești timp să trăiești, să vezi, să auzi, să apreciezi darurile care le ai și să nu le iei drept garantate pe veci. Ar putea fi prea tipică afirmarea cu niciodată nu știi ce urmează mâine, dar pe cât de tipică e, pe atât de reală este. Ciudățel cum din tot ce ne e repetat în mod constant, alegem să auzim ceea ce ne convine, ceea ce pare a fi mai simplu de făcut. Nu afirm aici că e simplu să fii cum ești, afirm că monotonia poate fi robotizată la un moment dat și în acest context, orice altă încercare de a dezorganiza așa zisa organizare, pare o nebunie. Și aici e nevoie de o definiție a acestui concept, evident. Știi cât de diferit văd oamenii monotonia? Unii o văd în a nu face nimic, alții o văd în ceea ce fac des, dar zilnic, iar o a treia categorie o văd drept schimbarea constantă. Respectiv, nebunia nu poate a nu avea și ea mai multe definiții, la rându-i. Ieri analizam cum eram nebună în atâtea moduri, în dependență de contexte. Și în toate ziceam că-i cea mai mare nebunie. Azi, după timp trecut și abilitate de analiză a trecutului, înțeleg că de fapt exista un punct comun pentru toate, dar cu siguranță exista și un punct maxim, incomparabil cu celelalte. Și nu o să-i zic niciodată nimic, nu ne mai putem vorbi și nici nu vrem. E o altă nebunie, dar e necesară mișcarea pentru a triumfa ca leii, asemeni animalelor ce luptă pentru supraviețuire în sălbăticie. Îmi zicea cineva zilele astea că am fi cu toții animale, mi-a fost greu să contra argumentez și nu am făcut-o. Am acceptat că avem trecut, că avem instincte, dar mai mult decât atât, avem memorie. Care există și ne poate sufoca, dar e simplă magie când realizezi că unele momente și unele persoane mai există acolo doar pentru că le mai permiți tu să existe. Și dacă știi să pui piciorul în prag, ești în siguranță. E ca o provocare pentru tine însuți, la care trebuie să știi să poți face față. Da, am zis trebuie, chiar dacă nu e chiar deloc preferatul meu cuvânt. Mă repet, hai să nu mai fac asta, că ne întoarcem la teoria cercurilor.

Poți să analizezi acum un picuț astea, hai să fac o pauză. Mă întorc la Soare și revin când mai ai chef. Te pup.

Cel mai nou episod Game of Thrones stabilește un nou record de piraterie

Dacă aţi descărcat ultimul episod din Game of Thrones de pe internet într-un mod ilegal, v-aţi alăturat unui grup format din 2,2 milioane de persoane.
Înainte cu câteva ore de lansarea primului episod din noul sezon din Game of Thrones, au ajuns online, la o calitate destul de bună, primele patru episoade din acest sezon.
În mod evident, acelea au fost descărcate şi vizionate cu interes de cei care abia aşteptau să vadă cum a evoluat competiţia pentru Tronul de Fier, scrie playtech.ro.