atasata

Adormea mereu pe muzica unei inimi,care nu ii aparatinea,a unei inimi straine lumii in care traia…O inima plina de vibratii care o purtau spre o lume noua,o lume in care visele nu erau simple vise,unde iubirea era mai mult decat un sentiment,unde totul prindea contur,iar soptele deveneau glasul ingerilor care calauzeau sufletele pierdute.
Era o lume marginita de univers,in care fiecara clipa avea povestea ei,in care nu exista teama,singuratatea,durerea sau haosul care exista in lumea in lumea reala,in care isi ducea existenta.O lume in care sentimentele sa fie glasul pe care oamenii il urmeaza,aceasta era singurul lucru pe care si-l dorea.
Se lasa mereu furata de frumusetile acelei lumi,de sutele de povesti care i se infiltrau sub piele si ii faceau sangele sa tremure.Era atat de atasata de sentimentul acela de libertate pe care il traia,de fiecare data cand isi inchidea ochii,incat era mereu linistita,senina si deschisa la lucrurile pe care le traia in realitate.
Aveau un vis puternic,un vis care o facea sa simta ca poata atinge luna si imbratisa stelele de pe cer,un vis de copil care doborea realitatea oamenilor mari.Era un vis plin de praf magic,un vis pe care doar copiii il pot traii,un vis care s-a pierdut in momentul in care timpul a trecut,iar copilul acela,care adormea pe melodia unei inimi,a crescut.
Timpul zboara si oricat de linistita ar fi viata unui om,timpul fura aceea scanteie din inima,acea mica luminita care te face sa simti ca poti atinge universul,ca poti fii ceva mai mult decat un om,decat un suflet de copil.Acea scanteie care se stinge odata cu trecerea anilor,scanteia aceea care este distrusa de probleme,de lipsa afectiunii,de durere si dezamagire.Acea luminita pe care o gasesti in inima copiilor,acea luminita care le da acestora puterea de care au nevoie pentru a putea visa fara granite si fara teama.
—  19augustanonimat