ascunsa

as da oricând cerul albastru pe o zi cu ploaie și-o răceala seaca, încălzită de-un ceai de menta uscata. pentru ca oricât de multă libertate oferă cerul, ploaia e liniștea surda din umbra. e atât de bleaga și credula, incat spală amintiri de pe strada, le duce departe și le îneacă in mare. iar picuri aceia mici, se lipesc de tine ca un cățeluș mic, pierdut in lume.
și e bine, pentru ca ploaia e calma, răbdătoare si pierdută prin lume, ca și tine. și te tine in brațe și te învelește in vise, sau plânge cu tine, când afara e prăpăd și-n suflet o harababura muta, bine ascunsa.
—  19augustanonimat
6 Februarie 2017, 2:41pm

“Mergeam grabita spre statia de autobuz . Afara era un frig cumplit . Grabindu-ma nu observasem ca vantul imi inrosise deja obrajii . Tineam strans cutia in minile inghetate si inaintam rapid . Am rasuflat usurata cand am ajuns in statia de autobuz chiar cu 5 minute mai devreme . Credeam ca sunt singura nebuna , la ora aceea matinala pe frigul acela alergand pe strada . In stanga mea , pe banca pe jumatate rupta din statie , statea un batranel strangand in maini o pereche de manusi negre.
"Iti astepti jumatatea ?” ma intrebat brusc fara sa-si intoarca privirea . Am incuvintat din cap asezandu-mi privirea spre mainile sale goale , nu purta verigheta .
“Il iubesti mult !” exclama dansul .
“De unde stiti ?” l-am intrebat inaintand spre banca .
“ Te-ai trezit la o ora la care nici soarele n-a rasarit si ai alergat pana ce vantul ti-a inrosit obrajii cu mainile goale neprotejate de manusi , pana intr-o statie de autobuz . De ce ai face asta ? cand ai fi putut sa-l astepti tu pe el intr-o cafenea cu o cana de ceai la caldura . Nu , nu , nu raspunde , spuse batranelul zambind . Stiu deja raspunsul ! Iti era dor de el .”
Am zambit lasand capul in jos . Rase scurt apoi adauga .
“Sa-i spui asta de cate ori ai ocazia , sa nu-i ascunzi adevaratele tale sentimente , sa-i spui cat de mult il iubesti in fiecare zi ” imi zambi apoi scoase portofelul din buzunarul drept al gecii si il desfacu uitandu-se la o poza .
“O dragoste ascunsa e mai dureroasa decat una neimpartasita ” zise el zambindu-mi .Saruta poza si zambi “Buna dimineata dragostea mea ” spuse mangaind poza .
“Cine-i ?” am intrebat cu vocea joasa .
“Dragostea vietii mele spuse zambindu-mi. O iubesc pe femeia asta de 50 de ani ” Am zambit pregatindu-ma sa-l intreb cum reusise , dar dansul mi-o lua inainte .
“Mi-as fi dorit sa fi stiut ” spuse trist inchizand portofelul .
N-am apucat sa-l mai intreb fiindca venise autobuzul . Prima persoana care cobora imi facu inima sa bata de 3 ori mai repede . I-am sarit in brate strangandu-l cu putere . Batranelul din spatele meu rase usor apoi il batu pe umar “Sa ai grija de ea , nu ai idee ce comoara imbratisezi ” .

Era o elegantă ciudată, ascunsa in pauza aceea bleaga dintre “Am încredere in tine” și un “Știu” șters, spus încet, precum un secret așternut pe-o foaie albă. Si poate era ceva mai mult in tăcerile lungi, in privirile calde, depărtate de aceea noapte, sau poate doar o teama ascunsa in bătăile scurte de inima calda.
Și s-au găsit cumva prin lume, printre sunete de ghitara ursueze și o ceașca de ceai cu scortisoara, pe un balcon plin cu lume, intr-o zi de toamna. Și au văzut ceva, unu in ochii celuilalt, un gând aruncat departe, un “te-am căutat prin lume”, șters de pe buze.
Iar acum e ca o briza de vara, ca un răsărit, privit de pe o scara sau o melodie veche, auzita din întâmplare, si-o bătaie de inima prea tare. Și e un tremur, undeva ascuns adânc, de-o elegantă amara între un “Te-am iubit cândva” și-un “Am știu mereu”, alunecat de pe-o buza muscata, intr-o dimineața de iarna.
—  19augustanonimat
28 Ianuarie 2017, 9:28pm
Nimic...

Credea ca este nimic…
dar in realitate era totul,
Nu credea in nimic…
dar…simtea profund focul…

Si plangea din nimic…
cu lacrimi de mormant,
Nu mai dorea nimic,
nici ultimul cuvant…

Caci n-o durea nimic…
pentru ca nu era,
Poate…ascunsa in nimic,
lumea la pas cutriera…

Cautand prin nimic…
ea o sa fie totul,
De nu poti, nu-i nimic…
o sa-i iubesti mormantul…

<<<suflet-singuratic>>>

Ma simt rau si-as vreo o ciocolata calda si poate niste zahar aruncat in graba. Si am o oboseala in mine, desii am dormit o noapte, doua si poate trei, daca pun la socoteala si ziua de ieri. Si vreu sa plang, mult si bine si sa rad dupa de mine, de tremurul din privire si cafeaua aruncata in nestire. Si vreau sa fiu cum am fost, sa simt caldura in vene si o adiere rece pe piele. 
Si-mi promit ca maine ma ridic si schimb ceva, dar maine a fost si azi si tot ce fac e sa ascund lacrimi dupa o mahnire si o ura aramie. Vreau ce e mai bine, dar le arunc departe de mine si pierd si ma pierd, rupand din mine, ultimul gram de bine.
Si ma doare tare si imi vine sa zbier la soare, dar e prea rece ca sa inteleaga gandurile ascunse in vara. Asa ca raman doar cu mine si poate o umbra de-a mea ascunsa dupa zid, care vrea sa zbiere, sa-mi zica ca sunt bine, dar i-am lipid gura cu banda si m-am inecat in propria teama.
— 

19augustanonimat 

22 ianuarei 2017, 12:49 pm

Iti stiu fiecare rana a sufletului, fiecare lacrima ascunsa dupa o masca menita sa-i pacaleasca pe cei ce-ti ies in cale. Te cunosc mai bine decat te-ar putea cunoaste orice alta fata din viata ta…dar la ce bun, cand eu distrug tot ce ating ?
Tu ai numit-o oboseala, când in realitate era tristete și poate un pic de regret aruncat peste niște zâmbete, care nu mai aveau puterea de a încălzii niciun răsărit, niciunde, nicicând. Și poate pana la urma, acesta era medicamentul, arma ta secreta împotriva unor lacrimi pe care te încăpățânai sa le ții închise, dar inacelasi timp poate era slăbiciunea aceea care te omora și totuși te ținea in viața.
Si poate e doar un minut, doar un nor negru deasupra unui câmp cu flori, doar o noapte fără luna, sau un dor vechi, regăsit intr-o carte cu coperți verzi. Dar poate e mai mult, poate e o viața de om, ascunsa in spatele unor perdele vechi, rupte de durerile din inima și harababura din minte. Sau poate e doar o oboseala înecată in vin, doar o ora in care inima doarme pe sunetul unei alte inimi, in palmele altui om, pe un alt acoperiș de bloc, intr-un oraș vesel, lipsit de ploi și încălzit de zâmbete sloi.
—  19augustanonimat
15 noiembrie 2016, 8:07pm
Poate ca m-aș pierde in mare, in nisipul rece de sub picioare și apusurile de soare, înecate in vise de-o noapte. Și te-as lasă sa ma ții in brațe, sa ma săruți pe spate și sa-mi spui ca lumea nu e atât de mare precum pare.
Sau poate ca as rămâne singura pe-un acoperiș de bloc, vorbind cu luna pana in zori și as putea lasa răcoarea dimineții, sa-mi mângâie obrajii spălați, de zăpada iernii.
Și poate ca mi-ar plăcea sa ma trezesc dimineața, cu fata ascunsa printre asternuturile calde, cu o aroma de cafea plutind timida in zare și buzele tale crăpate, dansând peste pielea mea arsa de soare.
Dar in jur e doar o ceata deasa, doar o singurătate înecată in ciocolata de pe masa, printre niște rânduri negre mâzgălite pe o coala și poate un strop de optimist vărsat in cafeaua amara. Iar in mine e prea târziu pentru a crede, pentru a plânge regrete și e prea devreme pentru a ma pierde in nopțile reci, pline de pete.
—  19augustanonimat
23 noiembrie 2016, 5:33pm
Și știi ce e bine? Ca știu ca nu e bine, ca nu a fost nici ieri, nu e nici azi și nu va fi nici mâine. Și ce e și mai bine, e ca știu ca pot modela răul asta in bine, in momente pline, presărate cu niște ciocolata amara, îndulcită de buzele tale crăpate, înghețate de noapte.
Și știi ce e rău? Ca știu ca nu ma pot bucura de bine, de mine cea înecată in zâmbete senine și frici aruncate in vânt, purtate de greieri peste pământ. Și ce e și mai rău, e faptul ca știu ca ma pierd printre zâmbete străine și priviri cretine, aruncate in vânt și purtate de răceala ierni spre pământ.
Și mai știi ceva, străine? Tot răul asta din jur e doar un bine și-un amalgam de emoții înecate in lava aramie, menită sa țină departe măști de carnaval, făcute ca la carte. Și ce mai știu despre noaptea asta rece, e ca pleacă dimineața și nu se mai întoarce nicicând, de pe niciun loc de pe pământ. Așa ca pune un hanorac pe tine și ieși de fumează tigara aia ascunsa bine și bucură-te pentru ultima data de întunericul nopții ieșit la joaca.
—  19augustanonimat
28 noiembrie 2016, 6:01pm
Si pot simti cand nu e bine, cand se pierde in multime si se inchide in sine, ca un boboc de floare tarzie.
Si ii vad zambetul prin ploaie, cum sparge lacrimile amare si le inchide adanc in sine, unde nu le vede nimeni.
Si o simt vie in noapte, cand vorbeste despre soapte, despre stele cazand in mare si iubiri inecate sub un cer de mai, si-un zambet de mai stai.
Si ii vad tremurul din privire, cand simte ca totul e bine, cand danseaza in ploaie, cu un hanorac in brate si o speranta pura, ca roua de mai, nascandu-se in inima de gheata, de prea putin inteleasa.
Si-o simt cand vrea mai multe de la viata, cand se sparge in cristale si plange oceane.
O simt cand zambeste amar si vrea sa fuga, dar nu poate pentru ca ii e teama de noapte si asa se ascunde sub cearceafuri calde, strangand in brate propria teama, ascunsa in spate. 
Si o vad cum incearca, cum se zbate si cade, doar pentru a se ridica si a spera la mai bine, in zilele cu ploaie si vant tarziu de toamna, batand incet la fereastra.
— 

19augustanonimat

27 noiembrie 2016, 4:20 pm

dar nu intelegi ca te schimbi si nu simti cum cazi si te lovesti de raceala unei ierni, pe care o asteptai din mai, de cand te ruga sa mai stai. si nu stii de ce nu e bine, de ce simti totul atat de straniu prin vene, de ce te ascunzi, de ce fugi si cauti caldura, prin cani cu ceai si cafea amara, aruncate din mers pe o masa de lemn. 
si iar te pierzi, aluneci spre nicaieri, spre un gol plin de lacrimi arse, purtate de greieri departe de visele tale. iar frigul de afara, nu te mai alina ca altadata, nu mai cicatrizeaza rani arse de soare, spalate de ploi cazute in noapte. si doare si te arde, te destrama si te arunca in mare, printre valuri reci umbrite de soapte, de dureri si regrete lasate sa moara pe o plaja pustie, ascunsa in Vama.
si iti alungi gustul amar cu niste bomboane acre, iar zapada de afara iti ineaca mintea intr-o gaura alba, umpluta cu vise si sperante, pe care nu le mai intelegi, nu le mai simti ca intr-o alta iarna, in care te pierdeai prin fulgii de afara. 
dar tot nu vrei sa intelegi ca te schimbi, ca nu mai esti si nu vei mai fi, cel ce erai acum un timp, cel ce lasa frigul sa inghete orice rau, orice durere din sufletul sau. si nu vrei sa intelegi ca nu te mai ajuta, goana aceasta prin iarna, singur si neinteles, departe de toti si de toate maruntaiele aruncate in foc.
— 

19augustanonimat

2 decembrie 2016, 12:23 pm

E o chestie amuzanta,
Prinsă in pioneze albastre,
Ascunsa de amintiri sparte,
Păstrată de tine intr-o ceașca.
E o chestie amuzanta,
Cand tu-i zambesti, el te saluta,
Si devii vesel, emoționat ca un copil,
Prins de mama ca mănâncă ciocolata.
E o chestie amuzanta,
El te face fericita intr-o secunda,
Cand nici muzica nu te mai ajuta,
Si devii un copil bleg,
Cu inima un purice in piept.
E o chestie amuzanta,
Iti place de el dintr-o joaca,
Dintr-o întâmplare de-o toamna,
Si deja e iarna.
Iar tu esti la fel ca atunci,
Cu emoția aceea in piept,
Care te face mai bun, mai fericit ca ieri.
E o chestie amuzanta,
Care te face sa zambesti,
Sa crezi in povesti si sa iti amintești,
Sa ascunzi totul intr-o cana,
Unde doar fericirea e treaza.
—  19augustanonimat
…doar ca e aiurea totul. O simti si tu, nu-i asa? Undeva adanc in tine, unde nu mai vrei sa stergi praful cu vise, dupa o usa pe care nu o mai vrei deschisa vreodata.
Si vrei sa te ascunzi sub niste asternuturi calde, sa iti ineci gandurile intr-o cana cu lapte, sa uiti ca afara e noapte. Doar ca ploaia bate in geam si iti aminteste de ceea ce a fost candva, de doua brate care te strangeau tare, de o inima care batea in aceasi ritm cu a ta.
Si atunci vrei mai mult, vrei sa simti din nou un fior pe spate, sa te lasi purtat, pentru ultima oara de zambetul ei, care iti incalzea palmile reci, sa ai din nou acel suras cald, pe care l-ai pierdut pe acoperisul unui bloc, intr-o zi de toamna, cu mult timp in urma..
Dar esti la zile intregi departare, afara luna sta ascunsa dupa nori, iar ea e departe, sau tu esti prea aproape? Nu iti poti amintii asta. Tot ceea ce reusesti sa iti amintesti, e ca voi doi nu ati putut avea mai mult de atat. Mai mult de o punga cu bomboane si o sticla de suc, impartite pe un acoperis de bloc, intr-o noapte in care stelele dansau pe cer, iar vantul adia incet.  Ploaia inca loveste in geam si tu vrei sa intelegi un singur lucru, dar totul e aiurea si nu reusesti. Nu reusesti sa iti explici cum de o umbra din trecut poate lumina prezentul atat de tare, incat palmele tale reci pot simti din nou acea caldura, pe care au simtit-o cu doi ani in urma.
— 

19augustanonimat

19 septembrie 2016, 1:15am

Nimeni nu ma cunoaste. Nimeni nu stie de cate ori am plans cand nimeni nu se uita la mine. Nimeni nu stie de cate ori mi-am pierdut speranta,de cate ori am simtit ca pic psihic. Nimeni nu stie de cate ori mi-am sters lacrima si am zambit. Nimeni nu stie cat am suferit. Nimeni nu stie cat de multa durere am pastrat ascunsa in sufletul meu. Nimeni nu stie de cate ori adormeam sufocata de golul din piept. Nimeni nu stie de cate ori a trebuit sa ma prefac ca totul e bine. Nimeni nu ma cunoaste cu adevarat…