aduci

Știi cum e cu dragostea? Toți ne îndrăgostim, iar creierul nostru înregistrează persoana iubită ca fiind un om ce nu va pleca niciodată. Dar e o iluzie. Toți pleacă. Toți. Și din cauza asta, creierul face planuri cu persoana aia. Că ne vom căsători, vom avea copii, vom fi fericiți peste 10-15 ani. Se creează iluzia că nimic nu are rost fără acea persoană, că mori fără ea, că ești un nimic fără acel om pe care îl iubești. Și atunci când pleacă persoana din viața noastră, creierul nostru suferă un șoc. Îi e greu să mai restabilească ordinea. Și devii un dezastru. Nu mai mănânci, nu mai ești sociabil, nu mai ai chef de nimeni și nimic. În tine e un gol, întuneric, liniște… Dar într-o zi o să-ți aduci aminte cum erai înainte să cunoști persoana respectivă. Și așa vei realiza că poți trăi fără acel om, pentru că ai putut și înainte. Poți! Pentru că înainte să apară, viața ta nu depindea de prezența unui om. Viața ta depindea de tine. Și acum depinde. Și va depinde de tine. Mereu.
—  gandurinocturne
EA...

Ea nu e genul acela de fată care să își dorească să îi aduci Luna într-o mână și trandafiri în alta, ea nu o să îți zică “te iubesc” după câteva săptămâni, ea o să îți arate indiferență crudă, o să folosească “nu îmi pasă” ca pe o mască, o mască pe care o poartă doar ca să nu fie rănită din nou, pentru că, dacă te-ai uita în ochii ei ai vedea că inima îi este plină de “bandaje”. O să fie greu cu ea, nu o să îți spună chestii drăguțe când tu o să-i spui, e posibil să se supere din nimicuri și să fie o scorpie și tu să fii pus în situația în care o să te întrebi dacă merită să continui atunci când ea spune “nu îmi pasă”, dar ar trebui să o faci pentru că ea se topește de fiecare dată când tu îi spui cuvinte frumoase , când îi spui că o iubești, și moare câte puțin de fiecare dată când nu îi dai un semn de prețuire.

Să ţi se facă dor de mine peste ani şi să nu mă poţi căuta decât în amintiri. Să le arzi, să le despici şi să-ţi dai seama că ai fost orbit. În ciuda tuturor defectelor mele şi a comportamentului meu, te-am iubit. Dar am murit de fiecare dată cât te stiam în braţele lor. Să -ţi aduci aminte de acest blog, să intri şi să te citeşti.
Dragă Moș Crăciun,
Anul ăsta nu îți scriu să îmi aduci nu știu ce jucărie sau nu știu ce dulciuri, ci îți scriu să îți mulțumesc. Îți mulțumesc pentru Crăciunurile pe care le-am trăit, în care chiar dacă nu am primit ce ți-am cerut, am avut tot ce îmi trebuia, deși nu am obținut păpușa visată am avut toată familia acasă în jurul meu, în loc de plușuri am avut clipe petrecute în familie, iar în loc de excursii am creat mulțimi de amintiri.
Deci, Moșule, chiar dacă nu exiști mi-ai făcut viața mai bună și copilăria mai frumoasă. Chiar dacă nu mi-ai împlinit toate dorințele, mi-ai dăruit cel mai prețios cadou, o familie care mă iubește necondiționat, care mă înțelege oricât ne-am certa și care mă face fericită.
Ce crezi, Moșule? Eu le aduc mai multă fericire decât tristețe, le aduc mai multă mângâiere decât durere? Eu sper că da, iar dacă nu, sper că o să îmi ierte greșelile prostești și copilăriile și o să își dea seama cât de mult îi iubesc chiar dacă uit să o spun mai des…

Nu ai nevoie de o zi speciala, ca sa încerci sa aduci, cuiva, zâmbetul pe buze. Nu ma interesează ca mâine e 14 (ziua îndrăgostiților sau cum i se spune), nu de asta va acord acest buchet, ci pentru ca simt nevoia sa fac asta. Aveți grija de voi, bucurați-vă de viata, asa cum e ea.

Iti mai aduci aminte de mine? De cea mai buna prietena a ta? De promisiunile facute? Nu iti mai aduci aminte sau preferi sa ma ignori? Oricum ar fi eu nu am uitat, dar sa stii ca nu sunt suparata, poate doar putin dezamagita, dar e in regula, eu am crezut in povesti, nu e vina ta. Sper doar ca noii prieteni sa te inteleaga si sa te sprijine mai bine decat mine. Iti doresc tot ce e mai bun, chiar daca tu poate ai uitat care este numele meu…
Nu ai dreptul să ceri ceva ce tu nu poţi oferi. Nu poţi obliga pe cineva să se schimbe, atâta timp cât acesta nu vrea… dar îi poţi prezenta diferite variante din care el să aleagă. Nu poţi convinge pe cineva, oricâtă dreptate ai crede că ai, atâta timp cât nu eşti capabil să aduci argumente solide şi logice. Nu poţi iubi pe cine vrei… dragostea este nedefinibilă, ilogică, neînţeleasă şi eternă, dacă ea este desăvârşită. Nu le poţi avea niciodată pe toate care ţi le doreşti, dar acceptarea te va ajuta să capeţi mulţumire sufletească şi cu ceea ce primeşti. Nu-ţi poţi schimba destinul… dar poţi fii receptiv la lecţiile care ţi le dă, întru a ţi-l face cât mai pe inima ta. Nu poţi avea mai mulţi zei cărora le slujeşti… conştient sau inconştient… Dumnezeu este numai Unul Singur şi Legea Lui este: Binele făcut în toate formele lui, Iertare şi Dragoste Necondiţionată! Amin. Fiţi buni!
Dacă vreodată teama mea va deveni o realitate, închide-mä în întuneric și îndepărtează-mă de ei, de toți. Să nu îmi dai oglinzi, eu vreau să uit de mine. Du-mă în sanatoriu și lasă-mă pe veci acolo. Locul meu nu ar mai fi lângă voi, cei fericiți. Aruncă-mă acolo, dar să nu-mi aduci vreo floare, căci florile sunt frumoase. Să nu mă vizitezi, să uiți de mine..
—  zâmbete-trucate