acelasi

Era sfarsitul clasei a opta, dupa examen. O vazusem uitandu-se la panoul cu rezultate. Era frumoasa, ma intrebam daca o sa ii gasesc numele scris acolo, iar în dreptul lui note mai bune decat ale mele, clar.
Chipul i se imprimase pe retina mea si eram curios de existenta ei. Imi imaginam cum ar fi să ne intalnim intr-o zi. Peste o saptamana am vazut-o in oras, parea ca asteapta pe cineva. Am salutat-o, dar am primit în schimb un refuz în privire si o fata imbujorata. As fi stat de vorba cu ea daca nu ii suna telefonul. Ma indreptam spre scoala ca sa depun niste acte, iar in drumul meu era o prietena care vorbea la telefon.
“In centru esti? Vin acum. Cum arata baiatul?”
Coincidenta?
Am asteptat sa închidă telefonul si m-am bagat în seama. Am “tras-o de limba”, caci la asta ma pricepeam. Vorbea cu ea. Am stabilit sa ne vedem toti trei.
A doua zi zburdam prin casa. Pentru un barbat, la vremea aceea baiat, stiu ca e ciudat, dar cine ma poate judeca? Cine nu a trecut prin asta?
Nu are rost sa va ocup timpul, asa ca o sa fac un rezumat. A intarziat si am crezut ca nu mai vine, dar in cele din urma a aparut, nu prea entuziasmata. Am aflat ca e mai mica decat mine cu 3 ani. Usor de cucerit, am zis. La inceput credeam ca nu ma place, ceea ce pentru un tip de 16 ani e dezamagitor, dar am ajuns sa ne cunoastem, cred eu. Uneori nici nu stiu daca o cunosteam sau nu. De fiecare data cand imi dadeam cu parerea, ea imi explica teoria ei asupra starilor, dar oricat ar nega, eu o stiam mai bine decat se stia ea. Diferit era ca abia dupa 3 luni am avut o relatie, ceea ce pentru unii e normal, dar la vremea aia mi se părea iesit din comun. Nu pot spune ca am tinut la ea asa cum tin acum, poate pentru ca nici eu nu stiam ce inseamna “a tine”. Abia acum, cand scriu plangand, stiu. Da, un barbat poate plange. Un barbat sufera. Sau poate nu sunt eu barbat la cei 23 de ani ai mei. Poate ca am ramas acelasi copil trist cu un tata mort si un frate plecat din tara.
Revenind la amintiri, dupa 3 luni de asteptare ma simteam entuziasmat. In sfarsit am prins pestele. Atunci era doar un peste, ca toate celelalte. Primul pupat, caci nu il pot numi sarut, a fost la scoala, acolo unde ne-am cunoscut. Am condus-o acasa, dar nu imi venea sa ii dau drumul. Relatia nu a durat mult. Dar in acele trei saptamani am simtit mai mult decat am simtit cu altele in 3 luni. Am fost un orb, eram complexat de faptul ca un tip bazat ca mine( iesea prostia din mine, dar eu nu o vedeam), ar putea sta cu una de gimnaziu. Poate daca nu ne desparteam atat de usor atunci, n-ar mai fi fost asa orgolioasă si certareata. Poate ca n-ar mai fi fost multe. Dupa un timp, am vorbit iar si lucrurile s-au repetat. Dupa a doua despartire imi spuneam ca nu ma mai întorc.
Asa am facut. O perioada. A trecut un an. Inca ma simteam nelinistit. Oare ce facea? Puteam sa pun pariu ca era fericita cu un fraier care o trata cu flori si ciocolata, nu ignoranta si ferit de lume.
Am sunat-o. Rece. Nu mai simtea nimic.. vocea imi spunea.
Am zis ca trec peste. Mi-am facut o relatie mecanica si a durat o luna. Mai mult decat cu ea. Fata chiar imi umplea inima la inceput cu multe complimente, incurajari si iubirea ei, dar era de ajuns pentru mine? Nesigur pe mine am inceput a doua relatie si peste o saptamana ambele au aflat. Asa ne-am despartit. Nu stiu cati au trecut prin sentimentul acela confuz cand iti dai seama ca nu mai simti nimic, dar cauti ceva si nu stii ce. Peste o luna de la evenimente ma simteam neutru. Nu aveam o parere despre nimic si eram aparent fericit, pana cand m-a sunat ea.
In noaptea aceea am stat la telefon si i-am auzit suspinele. E ingrozitor sa auzi cum o persoana plange din cauza ta. Si cu cealalta am stat pana seara tarziu, dar nu era la fel. Ca sa destind atmosfera mi s-a parut potrivit sa vorbesc despre fosta, evitand partea in care o inselam. Nu zicea nimic. Nu mai plangea iar vocea i se inseninase. Ma asculta. Eram atat de prost incat am crezut ca o face fericita sa auda asta. Telefonul s-a inchis brusc dupa o ora in care vorbeam doar despre cealalta relatie. Nefiind tehnologie pe atunci, am crezut ca nu mai aveam semnal. Am incercat sa o sun, dar nu mai raspundea.
Nu stiu nici acum cum as putea explica ce am simtit. De parca o mana calda te-ar atinge si s-ar retrage brusc. M-a lasat rece. Imi facea bine sa vorbesc cu ea. In seara aceea a fost mai apropiata de mine cum nu a fost de cand ne stiam. N-am mai dat de ea un timp si atmosfera se racise. Eram acum clasa a unsprezecea. Ne-am intalnit la Festivalul Berii si ma trata cu indiferenta. I-am propus o plimbare in parc pentru ca eram amandoi singuri. A acceptat. Ramasi singuri, am incercat sa o iau in brate. M-a evitat. Incepuse sa vorbeasca. Avea in glas ceva schimbat. Si in comportament. Nu mai era ea. Imi spuneam “nu mai are rost”.
A doua seara ma plimbam pierdut pe strazi si am vazut-o iesind dintr-un bloc. Tresarire a sufletului. N-am lasat-o sa plece pana tarziu. Tin minte si acum cum stateam amandoi pe banca si incet, incet ne destainuiam ce simtim. Poate ca atunci spuneam doar chestii de umplutura, ca orice cuceritor, dar ea nu. Si-a intors privirea spre mine si printre tresariri ale vocii de la atatea suspine mi-a spus ca niciodata nu o sa ma uite, chiar daca eu am facut-o deja. Mi-a spus ca nu mai sunt cine eram si poate ca avea dreptate. Chiar daca nu mai era scanteia de la inceput in mine, tot o voiam. Am convins-o greu sa imi mai dea o sansa. A trebuit sa stau doua saptamani ca sa ii castig increderea, dar se justifica fiindca un an si ceva nu ne vorbisem. Poate ca de multe ori am vrut sa renunt cand ea nu ma incuraja sa lupt si devenea din ce in ce mai rece, dar tot am facut-o. Nu mi-a fost usor si nimanui care vrea cu adevarat ceva nu i-ar fi. Scanteia pe care o simteam stinsa de timp a devenit un foc puternic cand ti-am regasit sufletul. Asta e puterea.

Aici vine partea cand, dupa ani si ani, am inteles de ce si cum. Sunt unele chestii in viata care au nevoie de timp. Mult timp. La inceput au fost certuri si ignoranta, dar am facut contrar mie. Nu mai renuntam dupa prima cearta. Stiam ca tine la mine mult, chiar daca uneori devenea insuportabila. Unii nici nu stiu cat de important este sa tina cineva la tine, cu bune cu rele. Multi au relatii doar de dragul de a se simti inconjurati de oameni, de a scapa de singuratate. Nu. Alegeti pe cei ce tin la voi in ciuda comportamentului.
De la ea am invatat ce inseamna a tine prea mult. Tot ce facea, facea doar fiindca nu mai avea incredere in mine, dar tot ma iubea. Erau exteriorizari animalice urmate de pace.
Ne-am certat in acel an cat nu s-au certat altii in 20, dar nu am lasat-o niciodata sa ajunga pana la pasul despartirii. Dupa acel an de chinuri, totul s-a transformat in ceva atat de frumos. Parca prinsese increderea de care avea nevoie. Isi lasase aripile libere. Ne-am cunoscut cand aveam eu 16 si ea aproape 14. La 20 de ani ai mei am vrut sa ne mutam impreuna. Nici mie nu-mi vine sa cred cum ceva imposibil s-a transformat in ceva etern. Nu ne dadeam la inceput nici măcar o sansa, iar dupa 4 ani ne vedeai impreuna. Asta fiindca n-am lasat-o. Imaginati-va: urlete, reprosuri, frica, urmate de pace si armonie perfecta. Pare desprins dintr-un film, dar ce scriu acum o fac cu sange si lacrimi.
Cu 3 luni inainte de mutare starea ei de zi cu zi parea perfecta. Am facut niste analize de rutina. Urma sa aflu ca are leucemie. Nu cred ca pot descrie in cateva randuri ce durere purtam in mine. Sa o vad cum se stinge incet, incet.. Cu o saptamana inainte sa moara mi-a spus ca vrea sa traiasca, sa ne mutam impreuna, sa avem copii si sa fim o familie ca oricare alta. In clipele acelea mi se rupea sufletul.

Cum te simti cand singura persoana care te-a iubit cu adevarat si pe care soarta ti-a pus-o in cale de atat de multe ori ca sa nu o pierzi iti este luata? La cine sa te rogi, pe cine sa te razbuni? Singura mea alinare este cand scriu aceste randuri si stiu ca prin ele va ramane vie asa cum este in sufletul meu. Te-am iubit, te iubesc, te voi iubi mereu. Chiar daca diferenta de ani m-a facut sa ma simt complexat la inceput, jur ca nimeni nu a facut din mine ce ai facut tu. Te iubesc enorm. Mi-as dori sa citesti aceste randuri si sa plangem impreuna, cum faceam odinioara, dar e prea tarziu. Luptati pentru cine va iubeste, chiar daca vi se pare greu sau aveti impresia ca nu sunteti iubiti inapoi. Luptati pana nu mai puteti. Sper sa gasiti si voi persoana care va poarta in gand si suspina pronuntandu-va numele.. Multa iubire va doresc.. Sa gasiti persoana care si dupa un deceniu tot v-ar face sa va simtiti iubiti daca v-ati intoarce. Persoana care seara se deschide ca o floare si marturiseste ca fara voi nu este ea. Persoana care face parte din voi, doar inima stie.


Ai grija acolo unde esti, intr-o zi o sa ne revedem..


Tot ce va rog este sa dati reblog. Poate ca multi au nevoie de aceste randuri.

- Ce e cu tine?
- De ce ai crede ca e ceva cu mine?
- Pentru ca nu esti tu. 
- Cum as putea sa nu fiu eu? Cand port acelasi hanorac de ieri si am in piep aceasi inima plina de praf?
- Tu nu esti asa!
- Asa cum? Pentru ca sunt exact ca ieri pe vremea asta.
- Tu nu esti nepasatoare sau cel putin nu erai pana azi.
- Nu sunt nepasatoare, sunt linistita.
- E nepasare! Si ce e mai rau e ca nu iti dai seama.
- E liniste si imi place!
- Cand ai fost tu ultima data linistita? 
- De ce vrei sa strici asta?
- Pentru ca te distrugi!
- Ma distrug pentru ca sunt calma?
- Doar ca nu esti calma, esti nepasatoare!
- Nu sunt nepasatoare!
- De aceea ai hanoracul plin cu inghetata, parul ciufulit, ochelarii nesterti  sistai in parc terminand al doilea pachet de tigari?
- De ce nu ma lasi sa fiu bine, pentru o amarata de zi?
- Pentru ca ziua asta a fost si ieri si saptamana trecuta si nici macar nu realizezi!
- Si ce daca? De ce iti pasa?
- Pentru ca sunt tu?! Pentru ca am trecut pe aici si stiu ce vine dupa.
- Ce vine?
- Furtuna, lacrimi, nopti nedormite, cafele varsate pe parchet, unghii imfipte in palma, ce conteaza pana la urma? Oricum iti va pasa cand va fi prea tarziu.
- Asta crezi tu?
- Stiu sigur ca asa e. Pentru ca atunci cand vrei liniste faci ce faci si o gasesti in izolare, in nepasare, doar ca nu tine.
- Nimic nu tine!
- Harababura aia pe care o ai in vene tine si tine mai mult decat poti tu suporta!
- Ce stii tu?
- Tot ce ai in vene, in piept si ca maine ploua!
- Aberezi!
- Nu sunt singura! Ar trebui sa pleci acasa, e al treilea pachet.
- Si ce sa fac acasa? sa plang?
- Sa dormi ca sa te trezesti!
— 

19augustanonimat

12 Aprilie 2017, 7:02 p.m

Ba, ce cur are aia...

Replica pe care o aud mereu… de la toti onanistii, de la toti obsedatii, care nu stiu ce e aia o prietena, nu mai zic de iubita. Ei la o fata, vad doar curul, si țâțele. Alea sunt baza pentru ei. Fata poate sa fie cea mai proasta fiinta de pe pamant, ei tot buna o vor crede. Nu conteaza ca daca da foc la casa incercand sa-si faca ceva de mancare. Ei tot buna o vad. Ei vad doar parte fizica. Vor doar sa futa si atat. Si pun pariu ca nu ajung sa iti dea pantalonii jos ca deja au terminat. Am avut un prieten asa. El futadore. S.a dus cu unii la niste curve, sa le arate prietenilor ce face el. A platit, si cand s-a pus tipa in genunchi, el s.a inrosit tot si a plecat.  In fine, revenind. O fata trebuie apreciata in intregime. Si nu doar fizicul, ci si caracterul. Cand vorbesti cu una “buna” si ea iti raspunde cu “bn” foloseste “k” in loc de “că” sau alte presturtari de genul… parca nu mai e asa “buna”. Cel putin asa vad eu lucrurile. Daca tipul stie limba asta, nu cred ca e vreo problema. Toate au cur, toate au țâțe. Dar putinte au creier la fel de mare ca formele. Si mai ales sa il si foloseasca. De ce toti prostii isi sucesc capul dupa o panarama pe tocuri ce abia merge, si se rupe in talente? Si fetele ce trebuiesc apreciate, iubite, sunt vazute ca fraiere si proaste? Aa…da… pentru ca sunt tot mai putini baieti care stiu sa faca diferenta intre o groapa de gunoi, si un diamant ce are nevoie de suport. Daca te incadrezi in cea de-a doua categorie, tot respectul meu. Daca nu… labareala placuta in continuare. Invatati sa apreciati o fata dupa felul ei de a fi, dupa cum se comporta, dupa cum vobreste, astea sunt cele mai sexy parti ale unei fete. Ce daca e mai slabuta? Ce daca e mai plinuta? Cat de mult conteaza asta? Ea poate sa se schimbe, poate slabi, poate face forme. Caracterul ei ramane acelasi. Pe cand o panarama…e doar plastic in ea. Si singurul lucru ce poti face cu ea, e sa o scoti pe centura. In fine… aveti grija ce alegeti…

Am cunoscut-o in liceu, o chema Anastasia, pe scurt, Ana. O fata inalta,cam pe la vreo 1, 65, cu ochi albastri si par negru.  Dupa o relatie de 3 ani, o relatie minunata, o relatie care m-a facut sa inteleg ce e iubirea, o relatie care mi-a deschis ochii, o relatie care m-a facut sa ma simt viu, am parasit-o fara sa-i dau vreo explicatie, desi am iubit-o enorm.

Dupa luni bune in care am stat singur, dupa luni bune in care am incercat sa-mi revin si  am avut o relatie, o relatie care a durat opt luni cu o fata foarte desteapta si independenta. Avea toate calitatile pe care un barbat si le-ar putea dori vreodata. Nu am putut sa o iubesc, niciodata nu am putut sa mai iubesc pe cineva in modul in care am iubit-o pe EA. Dupa relatia aceea nu am mai putut sa sarut, sa imbratisez sau sa tin la alta femeie.

Anii au trecut, iar eu am terminat facultatea si mi-am publicat cartea la care ma gandeam inca din liceu. Am avut succes, am devenit cunoscut, aveam bani, dar nu eram fericit, nu eram nici pe aproape.  Intr-o zi, dupa o sesiune de autografe am ajuns acasa si am inceput sa fac curat in biblioteca, iar atunci o hartie a cazut dintr-o carte veche si prafuita, am ridicat-o si am citit numarul de telefon care era scris pe ea. Il stiam pe derost, era numarul ei.  Care era posibilitatea ca dupa 15 ani ea sa aiba acelasi numar de telefon? Am sperat. Imi era teama sa sun. Doua zile am asteptat, m-am gandit, iar intr-un final mi-am facut curaj si am format numarul. Suna. Nu-mi venea sa cred ca suna. O voce firava imi raspunde si spune: „Stiam eu ca ma vei cauta intr-o buna zi”. Nu-mi venea sa cred. Apoi am stat ore in sir si am vorbit, ne-am povestit unul altuia ce am facut dupa liceu, la ce facultati am mers, ce relatii am mai avut si toate cele. Am fost distrus cand am aflat ca are o relatie.

Am continuat sa vorbim zilnic, ma suna dimineata, pe la ora 9, vorbeam in timp ce isi bea cafeaua, mereu i-a placut cafeaua, tare si fara zahar, in schimb eu, eu preferam sa beau ceai, cat de dulce se putea, iar apoi ea pleca la munca si eu ma ocupam cu ale mele urmand sa o sun pe la ora 5 cand se intorcea acasa. Acum locuia in Brasov, se mutase din Bucuresti, zicea ca s-a saturat de aglomeratie, de zgomote si de oamenii rai.  Am continuat asa luni, luni intregi, luni in care vorbeam la telefon de doua ori pe zi , asta pana cand s-a hotarat sa-mi faca o surpriza intr-o o zi super faina, prin iulie, ziua in care mi-a spus ca vrea sa ma vada si ca se indreapta spre Bucuresti. Am ramas blocat, nu am stiut ce sa spun sau ce sa fac. Imediat cum i-am inchis telefonul mi-am luat un tricou negru pe mine, m-am indreptat spre cea mai apropiata cofetarie si i-am cumparat prajitura ei preferata, era genul de persoana careia nu ii placeau florile si dulcegariile, dar care adora dulciurile.

Am asteptat-o in locul in care ne intalneam mereu in liceu, in locul in care ne-am sarutat prima oara, locul in care i-am dat sa asculte The doors prima oara, locul in care am scris de sute de ori numele noastre si locul in care ne-am jurat de mii de ori iubire eterna. Am asteptat-o 15 minute, parca trecuse o vesnicie. Dupa cele 15 minute de asteptare o vad indreptandu-se spre mine, am impietrit. Era asa frumoasa. La fel de frumoasa ca atunci cand am cunoscut-o . Inima imi batea din ce in ce mai tare. S-a oprit in fata mea, nu a scos niciun cuvant. Ma privea in ochi. S-a uitat la mine asa si eu la ea cam vreo 5 minute, apoi i-am spus „Buna, mi-ai lipsit!”. Lacrimile au inceput sa ne curga siroaie, am strans-o tare in brate si am sarutat-o pe frunte. Dupa ceva timp, i-am dat drumul,i-am atins fata  si am continuat sa ma uit la ea, i-am spus cat e de frumoasa, i-am spus cat de mult mi-a lipsit si ca nu am putut sa iubesc pe nimeni asa cum am iubit-o pe ea. Tot ce a putut sa-mi spun a fost „Atunci de ce dracu m-ai parasit asa?”. Nu am avut puterea sa-i raspund pe moment, dar m-am adunat si i-am explicat ca pe vremea aia nu eram destul de matur pentru ea, i-am explicat ca nu am vrut sa-si piarda vremea cu un pusti imatur care o putea rani enorm, asa ca am preferat, pur si simplu, sa plec si sa o las sa creasca, am sperat ca voi putea sa-mi gasesc fericirea in bratele altei persoane, dar nu a fost asa. I-am spus ca inca o iubesc si ca eu cred ca intr-o zi vom fi din nou ca inainte.

-Vreau sa te sarut, mi-a spus ea cu o voce tremuranda.

-Dar scumpo, nu ar fi moral, tu esti intr-o relatie, iar eu nu pot sa distrug ceea ce ai cladit alaturi de el..

-Dar ce e moral in ziua de azi? Noi doi nu suntem oameni, noi suntem sentimente si trebuie sa ne dam frau sentimentelor, nu?

In momentul acela am sarutat-o, ah, cat de mult mi-au lipsit sarutarile ei, erau diferite, erau calde, erau pline de iubire.

Dupa acea intalnire ea s-a desparit de acel barbat, s-a mutat la mine,iar dupa un an ne-am casatorit,am calatorit, eu am mai publicat o carte, cartea noastra, cu si despre povestea noastra de iubire, care a durat mult, foarte mult, ar fi durat si astazi daca nu ar fi fost nenorocitul ala cancer, cel care a luat-o de langa mine cand aveam cea mai mare nevoie de ea. Sunt sigur ca de atunci e zilnic cu mine, chiar daca nu mai e aici fizic, ii simt caldura, o simt in spatele meu cand ii duc pe nepoti in parc, inca o aud spunandu-mi „te iubesc” inainte sa adorm, o simt oriunde ma duc si continui sa le spun tuturor despre povestea noastra de dragoste.  Uneori o visez asa cum era ea, tanara, frumoasa, puternica, asa cum i-ar fi placut ei sa si-o aminteasca toti. Ea a fost o luptatoare, a fost o femeie buna, curajoasa si iubitoare, femeia care m-a facut sa fiu cine sunt azi, femeia care m-a invatat sa fac diferenta dintre bine si rau, femeia care mi-a schimbat viata, marea me iubire.

           Sunt sigur ca intr-o buna zi ne vom revedea, cat de curand, iubito, cat de curand…

Daca in acest moment stai intins in pat, uitandu-te in gol la tavan, pe cale de a plange, este perfect in regula. Tot ceea ce faci de cativa ani incoace este sa incerci sa iti dai seama ce ai putea face cu viata ta. Ti se pare ca toti cei din jurul tau au realizat ceva cu viata lor, pe cand tu…tu abia daca poti sa pastrezi ccea ce ai acum in viata, daramite sa incepi sa mai construiesti altceva.

Te gandesti ca de fiecare data se intampla acelasi lucru. Ti se pare ca se intampla ceea ce trebuie, ca faci ceea ce trebuie pana cand….dintr-o data ceva intervine si totul se duce de rapa. Apoi incepi sa te blamezi, sa te certi, sa-ti reprosezi ca nu ai procedat altfel, mai bine. Incepi sa crezi ca totul s-a intamplat din vina ta.
Esti din ce in ce mai speriat, intelegem asta. Iti este teama ca nu esti suficient de bun. Esti speriat pentru ca altii la varsta ta au realizat atatea, iti este teama ca vei fi judecat, iti este teama ca vei fi un esec.

Dar mai ales…iti este teama ca, daca vei esua, ceilalti te vor parasi si vei ramane complet singur.
Lasa-ma sa-ti spun asta: Vei reusi, iti jur ca vei reusi!
Asa ca, daca acum iti vine sa plangi, plangi, este perfect in regula. Cu totii trecem prin astfel de momente cel putin o data in viata. Este ok sa te simti pierdut. Dar crede-ma cand iti spun ca vei gasi o cale de iesire din aceasta situatie.

Este ok sa simti ca ai gresit si ca i-ai dezamagit pe cei din jurul tau. Vei vedea ca, atunci cand vei iesi din aceasta stare, iti vei da seama ca cei care te iubesc au ramas langa tine si ca nu s-au indoit nici macar o clipa de capacitatea ta de reusita.
Tot ceea ce trebuie sa faci tu acum este sa nu renunti. Stiu ca inima ti-e grea si mintea plina de ganduri, dar nu, nu trebuie sa te dai batut. Indiferent de cat de greu iti e, nu trebuie sa te lasi invins.

Acest om merita tot respectul si toata bunatatea din lume. Iar voi,cei care treceti pe langa un asemenea om fara sa va aruncati macar privirea la el sau fara sa ii zambiti sunteti niste panarame jegoase de oameni. Am momente cand merg mai incet si ma uit la toti cei care trec pe langa el. ATAT DE INDIFERENTI SI NEPASATORI,ATAT DE GRABITI..CU CAPUL IN TELEFOANE. Omul care tace merita tot respectul. Nu l-am auzit niciodata sa spuna “ da si mie 1 leu ”. NICIODATA. Te uiti la el si ramai prost,se uita in gol si sta de dimineata pana seara in acelasi loc nemiscat iar cand primeste bani/mancare iti ureaza tot ce e mai bun. Iar voi nu sunteti in stare nici 50 de bani sa ii dati, de parca nu fara acei 50 de bani nu mai puteti sa va luati bluza preferata. Cand am fost sa fac pozele pentru sfarsitul clasei a 12 a m-am imbracat la costum,iar cand le-am terminat am mers pe jos pentru ca nu am gasit niciun taxiu. Surpriza a fost sa dau peste el pe faleza. Imbracat la costum tot i-am dat bani si am avut neplacerea ca un om sa se strambe la mine ca am facut asta. De ce s-a strambat? Nu stiu. Aveti prea multa ura in voi,prea multa aroganta si nu stiti sa le controlati. Poate ca puteai tu sa fi in locul lui,boule. Cei care striga in gura mare sa ii ajutam,sa le dam bani..aia sunt cersetori si sunt convins ca daca ar vrea,si-ar schimba viata..macar acolo,putin. Cei care tac..pe ei nu ii consider cersetori,de asta le si dau bani cand trec pe langa ei. Folosesc facebook-ul rar,recunosc. Iar cand o fac se mai intampla sa dau peste o postare a unei pitopoance cu un clip emotionant in care oamenii ajuta cersetorii. Si se mai intampla si sa cunosc aceea pitipoanca,care sigur ar scuipa in realitate respectivul cersetor. Sunt S C Â R B I T.

Vreau sa nu!

Vreau sa nu mai am acelasi par..
Vreau sa nu mai am aceiasi ochi..
Vreau sa nu mai am acelasi nas..
Vreau sa nu mai am acelasi buze..
Vreau sa nu mai am acelasi corp..
Vreau sa nu mai plang la fiecare cuvant dur..
Vreau sa nu mai vorbesc asa de mult..
Vreau sa nu mai vorbesc cand nu trebuie..
Vreau sa nu mai fiu dezamagita..
Vreau sa nu mai dezamagesc..
Vreau sa nu mai ranesc..
Vreau sa nu mai fiu ranita..
Vreau sa nu mai aiba toti asteptari de la mine..
Vreau sa nu mai fiu agitata..
Vreau sa nu mai aduc tristete..
Vreau sa nu mai fiu trista..
Vreau sa nu mai fiu aceiasi fata sensibila..
Vreau sa nu mai fiu plina de ura..
Vreau sa nu mai fiu eu..
Vreau sa nu mai fiu…

Avem timp  - Octavian Paler

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Lgbt ?

M-am gandit mult daca merita sau nu sa scriu asta si sa imi dau cu parerea, avand in vedere ca de obicei nu fac lucruri de genul. Multa lume discuta despre ce a fost ieri in Cluj. Despre pride si despre contra manifestatie. Am fost la pride. Si o sa o spun clar si raspicat indiferent cine ma intreaba. Am vazut oameni frumosi si am inteles de ce Romania nu ii poate accepta. Pentru cei care nu stiu intalnirea comunitatii lgbt a avut loc intr-o zona ferita de ochii lumii, unde nu putea deranja pe nimeni. Au fost prezenti 800 de oameni si nu a fost nici un incident. Din contra, fiecare a ascultat sfaturile primite de la organizatori si a fost o plimbare tacuta cu persoane imbracate!! fara nimic excentric sau iesit din comun. Erau si familii cu copii si simpli sustinatori.
Ce mi se pare cel mai trist, in Romania secolului 21 este modul in care am fost ascunsi. La parasirea eventimentului toata lumea a fost rugata sa lase parcardele cu mesaje acolo, sa isi dea jos tricoul cu mesajul de sustinere si sa ascunda steagul raimbow. De ce? Pentru a fi in siguranta.
In acelasi timp, contra manifestatia a avut loc in centru orasul. In fata catedralei. Au fost 100 de persoane. De ce? Pentru ca familia traditionala. Pentru ca e normal sa vezi pe strada cupluri hetero care isi baga limba in gura. Pentru ca e normal sa vezi pe strada femei care primesc bani pentru sex atata timp cat o fac un barbat. Pentru ca e normal.
Am avut persoane care m-au intrebat cum o sa explic copiilor mei ca Ion se tine de mama cu Gheorghe. Sau ca Ana o saruta pe Maria. Am un raspun simplu: iubire. Esti liber sa iubesti. Pe cine vrei. Nimeni nu ma intreaba cum o sa explic ca femeia x cercesete cu copilul in brate. Sau ca barbatul y o injura pe x. Sau de ce mama isi pupa copilul pe gura. Si nimic din toate astea nu e normal.
Am fost intrebata pe strada de persoane necunoscute daca sunt lesbiana pentru ca tineam o alta fata de mana. Am fost privita ciudat din acelasi motiv. De ce? Pentru ca pentru restul sunt o fantezie. Sunt filmul porno cu alea doua care se ling in p*zda. Si cam atat. Nu am alte drepturi. Decat sa incit imaginatia barbatilor. Romania nu este pregatita sa inteleaga nimic din toatea astea. Si nici nu va fi vreodata avand in vedere ca aici credintele sunt mai presus de lege. Argumentele nu pot fi exprimate liber pentru ca nu are cine sa le asculte sau sa le inteleaga. Intr-o tara libera, ma simt mai inchisa ca niciodata.

Azi am simtit pe pielea mea ce inseamna timpul,ce inseamna o secunda,ce inseamna o sutime. Azi am trait sentimentul pe care-l traiesc cei care nu intra la facultatea mult dorita din cauza unei sutimi. Se pare ca timpul mi-a aratat ca el chiar nu sta pe loc,asa ca m-a eliminat din cursa pentru pilotii de la Brasov. Ieri,la Alba-Iulia am fost admis la testul psihologic. Azi am avut de sustinut 4 probe. Prima proba un traseu cu 10 obstacole la care am avut cel mai bun timp. A 2 a proba a fost rezistenta de 2000 de metri in 9 minute. Eu am terminat in 9 minute si 2 secunde..profesorii care cronometrau “ picat,ne pare rau ”. Dupa atatea antrenamente si atatea eforturi,azi a fost prima zi cand la ultima tura am vrut sa abandonez,daca nu era baiatul din spatele meu sa-mi spuna “ nu renunta, alerga in mortii ma-tii in continuare ” eu chiar abandonam. Nu stiu cum a fost posibil ca la antrenamente sa scot 8 minute si 20-30 de secunde si aici in ziua cea mare sa pic. Imi pare rau si pentru familia mea,ca i-am dezamagit,dar in acelasi timp stiu un lucru : armata nu e pentru oricine,in niciun caz pentru mine. Am vrut sa incerc,daca nu incercam,poate regretam. Se pare ca am alt drum al vietii de parcurs,nu? Poate ma asteapta altceva,ceva mai bun in viata civila. Cred totusi ca o sa incep sa pretuiesc timpul mai mult de acum incolo :)). Am slabit 10 kg in cateva luni pentru ziua de azi..10 kg. Deja am ajuns la Valcea,la viata mea monotona..o sa ma intorc la vechiurile obiceiuri : sala si scoala.Viata este o curva care m-a futut bine de tot azi.

Astazi mi-am amintit din nou de tine...

   Astazi am citit conversatiile noastre vechi.Stiu ca nu ar fi trebuit,de fapt,nici macar nu-mi explic de ce am facut asta.Poate am vrut doar sa fiu trista,iar tu ai fost mereu motivul perfect pentru asta.E incredibil cat de mult se schimba lucrurile.Eram atat de bine,se putea citi atata iubire din modul in care iti faceai griji pentru mine,in felul in care imi spuneai <<imi e dor de tine>> desi trecusera decat 5 minute de cand plecasem.Nu stiu cand s-a rupt totul,m-am trezit dintr-o data fara tine,fara  bratele tale care aveau tot timpul capacitatea de a ma linisti,fara puterea pe care mi-o dadeai pentru a infrunta lumea.Nu inteleg ce s-a intamplat,daca a fost trecerea timpului,rutina sau doar faptul ca pur si simplu  toate lucrurile se termina.Aveam tot,iar acum nu mi-au mai ramas nici macar cuvintele pentru a-ti spune ca daca vreodata te vei intoarce,te voi astepta.Stiu ca ai cunoscut pe cineva si stii ca si eu am facut acelasi lucru,dar sunt persoane care sunt slabiciuni,iar tu esti slabiciunea mea.Sunt sigura ca as putea sa las tot daca drumurile noastre s-ar intersecta.Amandoi stim ca inca te iubesc,ca poate am intalnim persoana potrivita,dar imi e atat de dor de imperfectiunile tale,stangaciile si glumele tale,felul in care faceai totul prost,zambetul tau nenorocit care era capabil sa vindece toate ranile provocate de cuvintele tale si privirea ta care putea sa-mi vorbeasca,modul in care imi spunea de mii de ori te iubesc doar privindu-ma.Si…poate pentru asta nu sunt fericita acum desi am atatea motive sa fiu.Si nu stii ce trist e ca,desi  vreau sa te uit,ma surprind cautandu-ti privirea prin multime,auzind vocea ta,ma surprind cand imi imaginez ca esti tu acel cineva care imi bate la usa si imi spune<< Gata cu prostiile! Stii ca te iubesc! Hai sa continuam ce am inceput,nu ar fi trebuit sa ne oprim vreodata.>>.Dar nu esti tu nici la usa,nici in viata mea.Cat as vrea sa am curajul sa iti spun ca inca iti scriu si cu fiecare litera as vrea sa iti dai seama  cat de mult imi lipsesti,ca desi nu vreau sa recunosc inca traiesc cu speranta ca intr-o zi,in orice moment iti voi intalni zambetul si ca tu vei  simti ca  desi a trecut timpul,nu ne-a afectat cu nimic.Sa-ti dai seama ca desi ti-am zis de atatea ori ca te-am uitat,inima mea crede fix opusul.Nu stii de cate ori m-am invinovatit pentru seara aia in care mi-ai zis sa ma intorc si ar fi trebuit sa alerg in bratele tale.Poate am vrut ca orgoliul meu sa castige,poate in momentul ala am crezut ca sunt capabila sa te uit.Dar nu!Acum sunt eu cea care nu are curajul sa-ti spuna ca de cand te-am pierdut sunt capabila sa ma gasesc doar in pozele noastre vechi,in amintirile noastre,in iubirea aia care spuneai ca va dura pentru totdeauna.Nu stiu daca inca iti amintesti de mine,daca atunci cand asculti melodiile noastre,ti se mai zareste un zambet pe fata,daca iti mai amintesti de dupa-amiza aia in care ti-am spus ca nu voi inceta niciodata sa te iubesc.Nu stiu daca inca mai cauti prin lucrurile tale resturile unei iubiri care s-a terminat chiar in momentul in care ar fi trebuit sa ramanem impreuna pentru totdeauna.Si poate asta a fost gresala!M-am speriat vazand ca sentimentele mele nu ma mai ascultau,ca nu mai puteam controla ce simteam,ca erai tu cel care imi dirija pasii,Poate ca imi era frica de fiecare data cand ma gandeam ca te-as putea pierde si  poate de asta te-am si pierdut.Ne-am pierdut.Poate te-am iubit prea mult si nu am stiut sa infruntam ideea ca ce a inceput ca un joc era de fapt o realitat.Era realitatea a doua persoane care au promis sa nu se indragosteasca,dar pana la urma iubirea a trecut dincolo de ei si nu au stiut cum sa reactioneze.Nu stiu!Sper doar ca intr-o zi,cand o sa am destul curaj cand  ne vom intalni,sa iti pot spune ca nu am incetat nicio clipa sa te iubesc.Niciodata!Si ca sunt iubiri care vor fi mereu prezente chiar daca trec cateva luni,cativa ani sau o viata.

Astazi mi-am amintit din nou de tine…