(sufer)

De ce să fiu fericită? Mereu mă întreb asta și nu găsesc răspuns. Toți spun: o viață ai, trăiește-o fericită. Pentru ce să fiu fericită? Pentru persoanele care azi sunt lângă tine și mâine nu? Care apar în viața ta, te fac fericit, apoi pleacă? Acele persoane în care îți pui toată încrederea, iar la final te dezamăgesc? La un moment dat, ajungi să-ți fie frică să mai întâlnești pe cineva, deoarece vei fi trist și dezamăgit din nou. Nimeni nu merită nimic. Toți vor câte ceva de la tine, iar când  dai de necaz, sunt alături de tine doar pe moment, iar în următoarea zi dispar cu toți. Da, regret. Regret că sunt genul care pune suflet repede. Regret că n-am știut să renunț când a trebuit. Regret că am iertat prea multe, unor persoane care nu meritau nici o a doua șansă. Regret că mi-am pierdut mult timp, cu oameni de nimic. Regret că am făcut persoane să sufere, fără să vreau asta. Regret că am lăsat să mi se facă rău. Regret multe, dar ce rost mai au regretele? Am obosit să mă ridic la nivelul așteptărilor tuturor, fiind ignorată tot timpul și fiind observată când au nevoie de ceva. Am obosit de ceva timp. Îți pot spune sincer că m-am schimbat. Pardon, am fost schimbată. Toate dezamăgirile astea, toate problemele, toți prieteni falși care doar se prefăceau că-mi vor binele, toate aceste persoane care au ales să plece din viața mea, m-au schimbat. Nu știu încă dacă e o schimbare în bine sau în rău. M-au făcut să cred că nimănui nu-i pasă de problemele tale cu adevărat. Să fim serioși…cine ar ține lângă el o persoană tristă? Vă zic eu:NIMENI. Dacă nu ești fericită, pentru ei nu exiști. Trebuie să mă ascund după o mască. Oricum nimeni nu s-ar chinui să mă înțeleagă :).
2

Requested by tanovic54321 

“I’m fine.  Really.”  You emphasized, tilting your head back to look up at Craig.  You’d managed to sprain your ankle pretty badly, and he had made you go to the hospital to get it x-rayed.  You had known that it was a broken bone, but Craig wouldn’t lay off until you agreed to have it double checked.

So now, you were stuck being wheeled out of the E.R. (as it was protocol) with a pair of crutches you had no intention of using.  But at least Craig seemed happy.

“I’ve got it.”  He chided when you went to grab the door handle to his car.  Instead, he pulled the wheelchair back just enough so the handle was out of your reach and opened it for you himself.  With one hand he grabbed your crutches and stuffed them into the backseat of the car.  With his other hand, he successfully kept you trapped in the wheelchair until he could pick you up bridal style and gingerly set you in the seat.

“I did tell you I was fine, right?”  You huffed as he buckled you in before shutting the door.  With a sly grin he leaned through the open window to press a kiss to your cheek.

“The doctor told you to stay off your foot.  I’m just trying to help you heal faster.”

“You’re going to be like this for the next six weeks?”

“You got that right.”

Știi, care-i problema ei? Vrea să pară bine când de fapt nu este. Se simte singură și tristă mereu, dar prefera să ascundă totul după un zâmbet. Are o mulțime de probleme, dar nu vrea să vorbească cu nimeni. Prefera să sufere în tăcere și să mintă că se simte bine. Nimeni nu vede că este moartă pe interior, toți îi admiră doar zâmbetul.
Îi ajută pe toți, dar când vine vorba de ea, preferă să mai aștepte.
Ni se impune mentalitatea asta proastă de ‘a fi mai bun decât cel de lângă noi’, de competiţie, de întrecere, de concurs. Şi creştem cu ea, ne învăţăm copiii la fel şi tot aşa. Dar e greşit ca un copil să se bazeze pe acest concept. Copil fiind, o victorie înseamnă ca cel pierde să sufere, şi astfel jigneşte, loveşte, distruge… încrederea unui alt copil. Dragii mei, copiii voştri învingători vor creşte cu o stimă de sine admirabilă, dar ceilalţi nu. Se vor urî, se vor subaprecia,  se vor desconsidera, se vor limita, nu vor învăţa niciodată să să accepte şi să se iubească. Dar cei învingători nu câştigă pentru că ei sunt mai buni şi ceilalţi nu, ci pentru că sunt mult mai îndroctinaţi cu această întrecere bolnavă. Nu distruge încrederea unui copil, niciodată. Nu-l jigni, certa sau crtica. Nu-i spune unui copil în formare, şi fizic şi mental, că 'se putea mai bine’, pentru că tu nu ştii ce se poate şi ce se va întâmpla peste ani. Acest 'se putea mai bine’ se va întâmpla, pentru că deja ai distrus tot ce puteai distruge: speranţă, aspiraţie, vis. Nu-mi pasă dacă eşti copil, adolescent sau adult, nu ai niciun drept să antrenezi pe cineva la luptă, să îi impui asta sau să-l provoci. Pe nimeni, nu ai dreptul, dar mai ales pe un copil. Nu judeca, nu antrena, nu jigni. Dar iubeşte, acceptă, sfătuieşte şi admiră.
Dad knows best
  • In the spawn room beafor the mission starts.
  • Enemy reaper: Mccree!! I got some thing for you.
  • Mccree: what now dad!?
  • Enemy reaper: I brought you some lunch so you don't havety sufer from Morrisons bad cooking.
  • Soldier76: FUCK YOU!!
  • Mccree: dad I'm 37 I can take care of my- ARE THOUS CHURROS?!
  • Enemy reaper: home made
  • Mccree: HOLY SHIT YOU ARE THE BEST GOD DARN DAD IN THE WORLD.

Îmi pare că ne-am schimbat. Îmi pare că nu mai ajungem nicăieri. Îmi rău că se ajunge la final. Îmi pare bine că am învăţat să nu mai sufăr. Îmi pare bine că nu îmi va părea atât de rău încât să nu te pot scoate din inimă. Ai fost o altă iubire trecătoare, deşi te-am vrut să-mi fii etern.
 Femeile nu suferă după fiecare bărbat pe care îl iubesc, nu cred amăgirile fiecăruia. Femeile nu sunt chiar atât de naive pe cât le credeţi, deşi sunt naive atât cât să fie sincere şi frumoase mereu. Femeile nu sunt chiar atât de proaste pe cât le credeţi, nu sunt proaste deloc, doar că iubesc.
Îmi rău că se ajunge la final, dar ştii… Oamenii se mai şi despart din cauză că ceea ce au crezut a fi iubire a fost ceva mai puţin decât atât, iar atracţia fizică nu a fost de ajuns. Oamenii îşi mai spun ,,La revedere” fără ca el să fie neapărat un mitocan şi fără ca ea să sufere zile în şir. Dar dacă ea nu a suferit, asta nu înseamnă că nu a simţit nimic pentru el, asta nu înseamnă că în neimportanţa sentimentelor pe care ei le-au simţit  (neimportanţă pentru cei din jur) iubirea lor nu a fost iubire. Asta nu înseamnă că trebuie să se ridice curioşi care să spună că iubirea a fost de formă, de distracţie, că el e deşteapt şi şi-a atins scopurile, iar ea nu a fost decât folosită.
Ai fost o altă iubire trecătoare, deşi te-am vrut să-mi fii etern. Asta ar trebui să înţelegi, cel puţin asta am înţeles eu după ce mi-am dat seama că nu putem ajunge nicăieri. Şi sincer, nu îmi pasă dacă mă va condamna cineva pe mine sau pe tine pentru o despărţire care trebuie să se înfăptuiască. Noi ştim adevărul şi e de ajuns. Te-am vrut să-mi fii etern, dar asta e… Am învăţat să nu mai sufăr.

iulie29  asked:

Fratilor, nu va mai taiati! Nu doar voi suferiti, ci si cei din jurul vostru cand va vad taieturile. E dureros sa te tai, dar e si mai dureros cand vezi o persoana draga ca face asta. Incetati! Nu ajuta cu nimic daca o faceti. Ce ar fi, ca in loc sa va taiati, sa scrieti niste versuri pe maini? Asta poate ajuta.

! ! !

Ea e femeia ce pare a fi de nedoborat, ce stie mereu sa se ridice de jos, sa se scuture de praf si sa mearga mai departe, mult mai puternica ca inainte. E femeia ce si-a inchis inima in fata tuturor din cauza celor ce au ranit-o. E femeia pe care ti-o apropii cu greu, iar de cunoscut…e aproape imposibil. Pare ca e lipsita de probleme si ca unica ei problema se afla in dulapul cu haine atunci cand nu stie cu ce sa se imbrace. Pare…caci in realitate, sub mantia ce o protejeaza se afla un suflet vulnerabil, scarbit de lumea din jur, tanjind dupa afectiune. Si-a pierdut inocenta si increderea in oameni, intr-o perioada in care altele visau la printi pe cai albi, realitatea a lovit-o in fata. A refuzat sa intoarca si celalalt obraz, asa ca a preferat sa devina o enigma, sa fie mereu cu un pas inainte.
A fost ranita si a ranit, i-a facut sa sufere chiar si pe cei dragi, insa cand se uita in oglinda se recunoaste. Vede o femeie buna si rea deopotriva, cu dorinte si vise, cu un trecut spumos si un viitor enigmatic, o femeie constienta de regulile jocului, dar cu o placere in a le incalca.
—  Deny Drogzz
3

1x02 “Wendigo”

It’s only when you go back to the early seasons of Supernatural after watching the newer ones and you happen upon a moment like this one that it really hits you just how much you miss Dean smiling like this. A smile that’s reaching his eyes. A smile that’s playful and sincere. A smile that is most of all pre Hell, pre virtually everything except their mother’s death. Dean’s never had an easy life, has always carried the world on his shoulders, but despite having suffered and lost so much, back then there was this sort of music to his step, a sort of lightness that latest after he returned from Hell completely disappeared and that got buried even further down after he took on the Mark of Cain. If I have one wish for S12, it’s to see Dean smile like this again. Even if just for a flicker of a moment. Because man, as much as I loved Dean’s MoC arc, I miss this side of him. Though of course I know after everything he’s been through things will never be how they were. But I’m okay with that as long as we’ll see Dean smile like this just once. A smile reaching his eyes and making him forget the self-loathing for a moment, but allow himself to be cheerful - and with a little bit of luck maybe even: happy.

You know, I’ve always wondered why people don’t say what they feel. Now I know, but I don’t understand. Of course, love is complicated business. But what would you regret more: To admit your love and to be rejected, or to say nothing at all and sufer your whole life because you still hope the other person feels the same?
Say it. Maybe your heart will break into peaces but then you will know.
After all, some people are worth dying for.
—  to the TCC.