Άντρας

When the resizing ruins all ur detailing and u crey everytiem

anyway, this started out as an exercise on drawing allll the kids from Glanni Glæpur ì Latabær but then I was like. What IF I drew MORE and added Glanni and îþróttaàlfurinn and I did that too

And then I hand-drew the logo.

And now we are here.

anonymous asked:

It's so silly for people to go around calling even a liar. I mean it really is very childish. I mean this is a show that's trying to teach things to young people about themselves. And if you want characters to be realistic of course they're going to go through conflicts and make poor decisions and mess up sometimes. Otherwise why even tell a story? There's no show in existence that's just nice things and everybody's perfect with no flaws?

^^^^^^

yoki2ginko replied to your photo “jesus hecking christ”

Congrats!! Your blog is definitely one of my favorites, you deserve it! :)

ahhh thank you!!! ;;;;v;;;;

3.01.2016

Nu aspir să-mi iubesc corpul şi să-l consider mai presus de orice. Nu am de ce să ofer iubire unui obiect care mă ajută să respir şi să trăiesc pe această planetă. Corpul meu e doar asta, un corp. Şi se întâmplă să fie condus de mine către moarte, şi se întâmplă să arate într-un anumit fel. Dar el doar asta este, un obiect. Un obiect în care s-a nimerit să mă nasc, şi un obiect pe care îl voi duce pe stradă toată viaţa cu mine.

De ce trebuie să iubesc atât de mult exact ceea ce reprezintă el? Puţină grăsime în plus, sau în minus, ori puţin muşchi acolo sau în altă parte. Ce e aşa de iubit la asta? Nu înţeleg, nu pot să-mi explic de ce e atât de important să-ţi iubeşti “obiectul” pentru felul în care arată şi nu pentru ceea ce reuşeşte în fiecare zi să facă.

Sunt vie, Doamne, e lucrul de care sunt cea mai fericită. Respir aerul curat şi şoptesc glume soră-mii înainte să ne culcăm, sunt alături de cei din jur şi sunt capabilă să zâmbesc, să simt fericirea nu doar pe plan sufletesc, ci provocându-mi durere în plămâni şi în gât. Florile miros superb, şi ai văzut cât de senin a fost cerul astăzi? Mi-ar fi plăcut să pot vedea mai clar stelele, dar luna şi corpurile din jurul ei… Pot doar să-mi imaginez ce dezordine e acolo sus. Liniştea de aici, glumele pe care le spune tata şi pe care maică-mea le înţelege atât de greu când e obosită după o zi de muncă. Oh, ai ascultat melodia nouă a trupei tale favorite? Eu da, e atât de frumoasă încât am plâns.

Oh lacrimi, ce mod subtil şi liniştit de a-şi face sufletul cunoscute durerea şi fericirea. Ai plâns vreodată de fericire? Eu nu am reuşit, dar gândul la asta mă face doar să mor de nerăbdare. Gândul. Gândim. Nu e minunat? Suntem mai mult decât animale care se pupă unul pe altul în fund. Suntem conştienţi, învăţăm, cunoaştem. Totul este atât de superb. Cât de frumoşi şi echilibraţi am ajuns ca specie, şi câtă informaţie suntem în stare să primim şi să oferim, la rândul nostru. Îmi amintesc cu cât interes îl ascultam pe bunicul când vorbea despre vremea în care era şi el de vârsta mea. Amintirile. Uneori prea multe şi dureroase, alteori ai bate în cuie momente pentru totdeauna, doar ca să nu uiţi cât de frumoasă e viaţa şi ce clipe frumoase ai trăit.

Nu e nevoie să iubesc puţină grăsime pe fund sau la sâni, corpul e în stare de atât de multe lucruri pentru care sunt recunoscătoare mereu. Chiar încerc să fac fiecare gură de aer să fie mai specială decât a fost cea din trecut, şi nu le voi irosi urându-mi corpul pentru ceva ce nu are sau, după caz, are.

Mi-e imposibil să-l iubesc, însă, pentru felul în care arată. Iar asta nu înseamnă nesiguranţă, îmi pasă de el, şi îl vreau cât mai sănătos. Dar nu o să tremur de ruşine când va trebui să merg la plajă vara viitoare pentru că nu se aşază costumul de baie avantajos pe forma neechilibrată a corpului meu puţin ciudat. Ce mai contează în momentul în care atingi nisipul? Sau când admiri peisajul? Sau când eşti împreună cu persoană dragi? Când îţi pupi mama pe obraz?

Şi nu-mi pasă ce simţi în legătură cu propria unealtă în care te-ai născut. Nu mă interesează felul în care te foloseşti de aceasta ca să te bucuri de viaţă, sau şi mai trist, ca să nu te bucuri de ea. Dar nu eşti obligată să iubeşti aşa ceva, nu eşti obligată să te forţezi a aprecia o bucată urâtă de piele dintr-o anumită zonă. Nu ştiu, ai grijă de el, dar nu-ţi irosi din timp să-l iubeşti. Iubeşte-i pe cei din jur, apreciază viaţa, natura, ai grijă cu ce îl hrăneşti, cu cine ieşi, ce drum alegi să păşeşti. Pentru că bucata asta mare de piele? O să se urâţească în timp, dar pozele, amintirile, iubirea, sufletul tău şi al celorlalţi, nu fac niciodată riduri. În pământ, furnicile şi bacteriile nu te vor lăsa în pace doar pentru că ai abdomentul puţin mai plat ca celelalte cadavre din jurul tău.

….I’m reading Shadows Return at the moment.
So, at this point of the story Alec is definitely bigger than Seregil (in the previous book their height was still the same, but Alec had broader shoulders. In Shadows Return he’s a little bit taller than Seregil.)

Alec, it’s you time to shine darling!

(On Flewellng’s fb page I discovered that Alec’s birthday is on 4th July, so he’s a little moody Cancer like me.
Another thing we have in common, aside the majestic black bow. *laughs*)