E mai 2015, e miez de noapte. E ora-n care pot spune tot ce m-abate, E ora-n care inima mai tare bate. Nu e insomnie, e terapie Îmi las inima să scrie Și-mi pun tot sufletul în poezie. Îi spun nopții să mă ia de la periferie, Să mă ducă pe o insulă pustie. Îi cer doar o foaie de hârtie Să mă lase să pictez cu o pensula vie O mulțime de versuri Cu milioane de sensuri Furate din alte universuri. Nu ma întorc, mă las dus de val Iau un pahar, Și-l umplu cu vise făcute accidental. Cred foarte mult în ele Şi peste viitor mă văd printre stele E una din dorințele mele Să fac ceva, să fiu diferit Că deja mi s-a acrit Să văd același model de om linguşit. Și ştiu că până sus e mult de mers Tre’ să o iau pe jos, că n-am bani de Mercedes. Prefer să închei aici acest vers Pentru că soarele răsare Şi trebuie să-mi iau ghiozdanul în spinare Să mă-ndrept spre o nouă zi obositoare.