Intr-un colt, pe pardoseala rece si veche e unui muzeu celebreu se afla o statuie de sticla. Toti trec pe langa ea fara a ii acorda atentie, fara a-si arunca macar o privire in directia sa. E de sticla! Finisajele ei extraordinare dezvaluie o silueta zvelta si placuta, care denota iscusinta nemaintalnita a artistului, dar si frumusetea angelica a modelului. Totusi e de sticla! Fara pic de culoare, e complet transparenta. Nimeni nu o zareste, pare ca acolo e doar zidul din spatele ei. E de sticla!

E nevoie insa de un ochi ager, care sa o vada, sa o priveasca si sa o inteleaga. Sa treaca dincolo de mirajul vizual al sticlei si sa ajunga sa o iubeasca. Apoi sa o mute intr-un loc in care e multa lumina, langa una din ferestrele muzeului. Soarele sa o dezmierde, sa o incalzeasca si sa isi reflecte razele in fiecare forma a ei. Atunci va umple intreaga incapere cu lumina si toti o vor observa fara voia lor. O vor admira pret de cateva clipe, iar apoi ochii lor vor ceda, sunt limitati de conditia lor umana. Atunci o sa o renege si o sa ajunga iar neobservata, intr-un colt, pe podeaua rece. Dar cine a vazut-o prima oara, o va vedea iar, si iar si o va iubi la fel. Va fi de lumina!

"Dor

Ploaia bate la fereastra

Cu picături mici de dor.

Norul negru parca mustra

Fericirea din îmbrățisarea lor.

Un cântec vag și supărător

Răsuna printre frunzele in zbor.

Hai! Inima sa ti-o ascult

cum bate in tandem cu a mea.

Valseaza intr un violent tumult,

a se topi de dragoste ar vrea.

Si brusc, totul e lent si usor!

dar parca inca ramane ucigător.

Iarna fura seninul din boltire,

plangandu-i vremile apuse,

vrea sa scuture a lor simtire.

Zadarnic trudeste si nimiceste

ale lor clipiri de pustiire.

Nici luna, nici lacrima

furtuna sau patima

nu le pot fura cantecul de greieri.

Intre doua batai de viata

Intre doua respiratii

al tau dor te ingheata,

ai tai ani naufragiatii!

Al lor dor e permanent

ii sufoca, ii blesteama

cel ce doare sentiment,

in trup iscand idilica flama."