23.04.2017
O neliniste ciudata si obraznic de coplesitoare imi trece prin minte, de acolo imprastiindu-se in valuri prin tot corpul. E o simtire stranie, parca o apucatura a cuiva ce nu mai are decat cateva clipe in aceasta lume. Sunt pierduta. Il caut si mi-l imaginez aici. Apoi cu o nepotrivita luciditate imi constat disperarea ce avea atata sens. Dar totusi, era parca mai bine atunci cand, in toiul inchipuirii, statea chiar langa mine. Constanta sete de acea imbratisare pe care numai el o poate potoli a devenit dovada ca sufletul si mintea mea au fost marcate pentru totdeauna cu linistitoarea caldura a intregii lui fiinte.
