Nu mi-a plăcut niciodată să mă înjosesc pentru a obţine ceva sau pentru cineva.
(via iunie-8-vise-triste)
Ai fost și vei rămâne singurul care m-a cunoscut cel mai bine, care mi-a știut fiecare gând, sentiment, dorință, vis...
Câteodată nu găsim cuvinte în fața unui adio sau probabil nici nu ne dorim să se termine dar realizăm că suntem în plus, că n-avem ce căuta în viața unui om. Sunt dureroase lacrimile din iubire. M-am îndrăgostit mai greu, tu ai fost mai rapid dar prefer așa pentru că astăzi, la sfârșit, eu te iubesc mai mult deși sunt jumătatea care suferă, care se ascunde într-o cameră pentru a plânge. Toți spun că durerea trece, toți îți spun să reziști dar te gândești cu frică la ziua de mâine, la diminețile în care îi vei duce lipsa, la locurile împreună, la momentele în care ați râs cu poftă. Te gândești la toate astea și realizezi că aparțin trecutului pentru că la un moment dat omul pe care îl iubeai s-a schimbat iar tu, îndrăgostită până peste cap, te-ai trezit dintr-un vis mult prea scurt. Este dureros ca omul pe care îl iubești să-ți răspundă cu indiferență, consider că este mai omenesc să spui adevărul fără a călca sufletul altora în picioare. Când o relație se destramă, ea va plânge câteva zile, se va închide în camera ei, își va căuta prietenele și va încerca să treacă peste toate. O femeie care nu iubește, nu insistă, nu întreabă, nu se preocupă, nu-i pasă. Atâta timp cât iubesc, nu reușesc să fiu indiferentă, mă las dusă de val și nu reușesc să-mi controlez sentimentele. Vreau totul de la omul pe care îl iubesc, vreau măcar un gram din răbdarea lui, din dragostea lui, din timpul lui. Când cineva mă uită într-un colț și îmi cere să fiu rece și să nu pun prea multe întrebări, realizez că nu mai are nevoie de dragostea mea. Atunci plângi, când realizezi că iubești un om care n-are nevoie de tine, de dragostea și susținerea ta. Când dai la o parte o femeie, fii conștient că va pleca cu inima frântă și nu te va ierta niciodată. O femeie nu iartă omul pe care l-a iubit și care a alungat-o din viața lui. Niciodată.
Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa celulei noastre.
(via wildlovestory69)
(via queenloveee)




