“Naturally, the common people don't want war;...That is understood. But, after all, it is the leaders of the country who determine the policy and it is always a simple matter to drag the people along, whether it is a democracy or a fascist dictatorship or a Parliament or a Communist dictatorship....voice or no voice, the people can always be brought to the bidding of the leaders. That is easy. All you have to do is tell them they are being attacked and denounce the pacifists for lack of patriotism and exposing the country to danger. It works the same way in any country.”
—Herman Göring, Nazi founder of the Gestapo
The Limits of Control (2009)
Probabil la o întâlnire de cinefili cineva a făcut o glumă întrebând cum ar fi dacă Jarmusch ar face un film de acțiune și probabil că gluma s-a răspândit până a ajuns și la el și prietenii lui. Și amuzați de idee au zis “Chiar, hai să facem un film de acțiune!” Ba mai mult, luând gluma în serios, și-au propus să-l facă în stilul caracteristic lui Jarmusch, lent și fără prea multă acțiune. Așa că John Hurt, Tilda Swinton, Bill Murray și Isaach De Bankolé și-au făcut timp pentru noul film în regia prietenului lor.
În rolul principal, Isaach De Bankolé primește niște instrucțiuni pe care apoi le urmează. Ne este sugerat prin niște pilde filozofice că misiunea lui are legătură cu moartea. Un tip retras, tăcut, care nu doarme niciodată și face un fel de exerciții yoga pentru a-și recupera energia, se întâlește cu o suită de personaje bizare de la care primește instrucțiuni pentru mai departe. Pe langă prietenii menționați mai sus, printre personajele întâlnite de Isaach apar și Gael García Bernal și Paz de la Huerta, care spre bucuria lui Jarmusch și a noastră tuturor, e mereu goală. Instrucțiunile primite sunt sub forma unor bilețele, pe care misteriosul mercenar le mănâncă după ce le citește. Jarmusch încearcă pesemne să ne facă să ne gândim la cât din viața noastră controlăm cu adevărat, și cât înghițim de la alții. Doar că filmul nu dezvoltă această idee, doar o enunță, și dacă n-ar fi imaginile superbe ale lui Christopher Doyle (In the Mood for Love, 2046, Hero), controlul plictiselii și-ar atinge limitele.
Amețiți de amalgamul de referințe la alte filme, de ziceri și concluzii filozofice, de teorii despre artă, știință și viață, și slăbiți de ritmul lent, mai avem totuși forța să înțelegem că orice-am face, nu putem scăpa de controlul exteriorului asupra noastră, mărturie stând elicopterul ce acompaniază genericul de final.
