faimos

Loc ce trebuie evitat daca treci sau locuiesti in Ploiesti

Loc ce trebuie evitat daca treci sau locuiesti in Ploiesti

Nu este nicio glumă. Sau cel puţin aşa susţine un ploieştean care crede că faimosul ceas de la Halele Centrale din Ploiesti nu trebuie să fie dat ca reper pentru întâlniri.

De săptămâni bune, unul dintre cadranele ceasului de la Halele Centrale nu mai indică ora exactă. Prin urmare, un ploieştean recomandă ca turnul de la Halele Centrale să nu mai fie dat drept reper în cazul în care vrei să te…

View On WordPress

Paris, Texas (1984)

Laureat cu trei premii la Cannes în 1984, incluzând marele premiu Palme d'Or, filmul lui Wim Wenders a devenit în timp un cult în rândul cinefililor. Atmosfera tipică mai degrabă anilor '60, ani ai experimentelor cinematografice în Statele Unite, imaginile năucitoare ale lui Robby Müller (faimos pentru colaborările sale cu Wenders, Jarmusch și Von Trier), slide-guitarul hipnotizant al lui Ry Cooder și textul lui Sam Shepard te transportă într-o lume aridă în care și relațiile umane devin sălbatice și lipsite de căldură.

După patru ani de dispariție, Travis e recuperat de fratele său din deșertul Texasului. Mut și amnezic, Travis e readus în lumea oamenilor unde îl reîntâlnește pe Hunter, fiul său de 7 ani. Travis vrea cu tot dinadinsul să-și recâștige fiul, dar află că o poate găsi pe Jane, mama lui Hunter, dispărută și ea de patru ani. Peisajul se schimbă în continuu, de la sălbăticia deșertului la colinele Los Angelesului aflate la hotarul dintre civilizație și pustietate, și până la impunătoarele edificii ale evoluției umane ce se înalță printre străzile suspendate ale Houstonului. Roșul și verdele predomină în cadrele lui Müller și se îmbină strident la fel cum disperarea se îmbină cu speranța în această poveste a regăsirii.

Intenționată sau nu, magia textului lui L. M. Kit Carson și Sam Shepard e că urmează emoțional traseul de la sălbăticie la umanitate în același timp cu acțiunea care pornește din deșert și sfârșește în civilizație. Nu știm nimic despre ce li s-a întâmplat lui Travis și June și nu ni se dă voie să empatizăm cu ei. Suntem privați de orice fel de emoție până când conflictul ne explodează în față, sfâșietor. Nastassja Kinski e aici una din cele mai frumoase apariții feminine din cinematografie, dar are și o vulnerabilitate rar întâlnită. Nimic nu descrie mai bine rătăcirea personajelor decât replica lui Jane, după mine cea mai frumoasă declarație de dragoste dintr-un film: Every man has your voice. Paris, Texas e paradisul inexistent, amăgirea că viața e mai mult decât este și visul la o lume armonioasă, dar imposibilă.